Bursa de la Bucureşti a crescut ieri cu 0,65%, după ce în precedentele două zile a scăzut cu peste 2%, însă majoritatea investitorilor au adoptat poziţii de aşteptare, iar deal-urile cu acţiuni BRD (BRD) şi OMV Petrom (SNP) au asigurat jumătate din lichiditate.
Şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula, a declarat: "Piaţa se află într-o stare de consolidare în jurul valorilor actuale. Chiar dacă vom mai vedea mici corecţii, probabil, pe termen scurt evoluţia va fi laterală şi volumele nu vor fi foarte ridicate. Ne aflăm într-o perioadă de aşteptare a rezultatelor financiare, unde vom vedea exact la ce dividende ne putem aştepta de la companii. După publicarea rezultatelor mă aştept să mai vedem o reacţie pozitivă a pieţei".
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,44%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,61% peste ziua anterioară. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,69%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a avansat cu 0,8%.
Totodată, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,63%.
Acţiunile Transelectrica (TEL) au crescut uşor, cu 0,3%, după ce marţi au coborât cu 2,7%, iar titlurile Transgaz (TGN) au scăzut cu 2,25%, menţinându-se pe linia descendentă din ziua anterioară, când au consemnat un recul de aproape 3%. Corecţiile înregistrate marţi de cele două acţiuni au fost reacţie la intenţia Guvernului de a introduce o taxă "pe monopolul natural" pentru operatorii de transport şi distribuţie din sectorul energiei şi gazelor. Taxa a fost aprobată marţi de Guvern.
Brokerul a mai spus, citat de Mediafax: "Taxele introduse de Guvern afectează într-o măsură destul de mare companiile Transelectrica şi Transgaz, iar scăderile de marţi au fost normale pe fondul publicării anunţului. Piaţa a reacţionat impulsiv, dar după rularea scenariilor şi estimarea impactului acestor taxe investitorii au început să includă în preţ estimările şi să echilibreze evoluţia preţului. În funcţie de informaţiile pe care le vom afla pe parcurs cu privire la această taxare vom vedea cât de mare va fi influenţa asupra rezultatelor companiilor".
Recuperarea acţiunilor Transelectrica a venit pe un rulaj de 208.000 de lei, iar cu titlurile Transgaz au fost efectuate transferuri de 164.000 de lei.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 16 milioane lei (3,7 milioane euro), valoare de peste două ori sub rulajul şedinţei precedente, de 38,6 milioane lei (8,9 milioane euro). Jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de deal-uri cu acţiuni BRD (5 milioane lei) şi cu titluri OMV Petrom (3 milioane lei).
Cele trei operaţiuni cu acţiunile BRD au fost realizate la preţul de 9,25 lei, cu 0,54% sub închiderea de marţi. Pe piaţa principală, titlurile băncii au stagnat la 9,3 lei, pe un rulaj de 156.000 de lei.
Deal-urile cu acţiuni OMV Petrom au fost efectuate la 0,46 lei, preţ cu 1,77% peste închiderea de marţi. Ultimul transfer de pe piaţa principală a fost realizat la 0,46 lei/acţiune.
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au consemnat al doilea rulaj din piaţă, de 1,2 milioane lei, iar preţul a crescut cu 0,67%, la 0,597 lei.
Acţiunile Oltchim (OLT) au fost oprite de la tranzacţionare înaintea deschiderii şedinţei, Bursa invocând necesitatea menţinerii unei pieţe ordonate şi asigurarea accesului egal investitorilor la informaţii care ar putea influenţa deciziile de investiţii.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 397.000 de lei, valoare cu 73% peste rulajul de marţi, de 229.000 de lei.