Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, ieri, o lichiditate de 15,93 milioane lei (3,62 milioane euro).
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a marcat o creştere de 0,26% la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare, iar BET Plus, înlocuitorul indicelui compozit BET-C, a urcat cu 0,28%.
Cea mai lichidă acţiune a fost ieri "Electrica" (EL). În total, au fost realizate 504 de operaţiuni pe acest emitent, la preţuri care au variat între 12,73 lei/acţiune şi 13,01 lei/acţiune.
Astfel, ieri, s-au tranzacţionat 424.282 de acţiuni Electrica, în schimbul a 5,48 milioane lei.
Preţul de închidere al EL, pe bursa noastră, a fost de 12,94 lei/titlu, în stagnare faţă de ziua precedentă.
Pe bursa de la Londra, certificatele globale de depozit (GDR) emise de Electrica erau cotate, la orele după-amiezei, la valoarea unitară de 14,86 dolari, în creştere cu 0,71% faţă de închiderea de miercuri.
Un volum de 19% din acţiunile scoase la vânzare în cadrul ofertei publice iniţiale a Electrica au fost alocate prin certificate globale de depozit denominate în dolari şi tranzacţionabile pe bursa de la Londra.
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au terminat şedinţa de tranzacţionare la un preţ de 0,9345 lei/acţiune, în urcare cu 1,03%.
Ieri, administratorul FP a anunţat convocarea acţionarilor pentru a autoriza un nou program de răscumparare de acţiuni proprii.
Titlurile Romgaz (SNG) au închis ieri la 35,7 lei, marcând o uşoară creştere faţă de preţul de la sfârşitul şedinţei de miercuri (0,56%).
Pe bursa de la Londra, preţul la certificatele de depozit Romgaz scădea, pâna la orele 18.00, cu 0,58% faţă de ziua anterioară, ajungând la 10,25 dolari/unitate.
Acţiunile SNP Petrom au crescut cu 0,47%, la 0,4700 lei/acţiune. În timpul zilei, investorii au efectuat o tranzacţie "deal" de 936 mii lei, cu 2 milioane de titluri ale acestui emitent.
Acţiunile Transgaz (TGN) a pierdut 0,64 puncte procentuale, încheind şedinţa la preţul unitar de 234 lei.
Indicele BET-NG, al acţiunilor din sectorul energiei, se află, la sfârşitul zilei, în urcare 0,20%, în timp ce indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, marca o pierdere de 0,10%.
Indicele extins BET-XT s-a apreciat cu 0,12%, iar indicele BET-BK avea o evoluţie negativă de 0,05%
Investitorii au transferat acţiuni Banca Transilvania de 1,6 milioane de lei, iar cotaţia de închidere s-a plasat cu 0,2% sub nivelul de miercuri. Consiliul de Administraţie al instituţiei de credit a hotărât să răscumpere acţiuni reprezentând 0,12% din capital, operaţiunea fiind parte a unui program de mai amplu de achiziţie de acţiuni proprii.
Acţiunile Nuclearelectrica (SNN) au crescut cu 0,8%, după tranzacţii de 550.000 de lei.
Ministerul Economiei a introdus pe ordinea de zi a AGA, programată la începutul lunii octombrie, un punct privind aprobarea achiziţionării de servicii de asistenţă, consultanţă juridică şi/sau reprezentare în legatură cu o potenţială achiziţie de catre SN Nuclearelectrica a unor active deţinute Enel în România, care vrea să vândă activele din România.
Nuclearelectrica a anunţat, săptămâna trecută, că analizează posibilitatea de a cumpăra o parte din operaţiunile Enel în România, însă nu a înaintat încă nicio ofertă, decizia urmând să fie discutată de către acţionari.
Mai multe surse din piaţa de capital au declarat miercuri că Enel reanalizează planurile privind operaţiunile din România, arătând că grupul italian s-ar putea să nu mai vândă aceste active până la sfârşitul anului, aşa cum a anunţat anterior că intenţionează. Enel deţine o treime din piaţă distribuţiei de energie din România.
Pe piaţă Rasdaq, rulajul s-a ridicat la 42,33 mii lei (9,614 mii euro).