BVB SIF- urile continuă să scadă

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 mai 2006

Şedinţa bursieră desfăşurată ieri a fost caracterizată de noi scăderi ale cotaţiilor societăţilor de investiţii financiare. Brokerii ne-au declarat că această evoluţie nu are deocamdată o cauză sigură şi că ar putea fi doar ceva conjunctural. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 19,5 milioane RON, în scădere cu aproximativ 40% comparativ cu sesiunea precedentă.

Alin Bredea, de la "Prime Transaction", ne-a precizat: "Cele mai semnificative scăderi, mai ales pe SIF-uri, s-au manifestat spre finalul şedinţei de tranzacţionare. În schimb, am observat stagnări şi chiar creşteri (evoluţii neconcludente per ansamblu) pe principalele cotaţii". Piaţa s-a deschis ieri în uşoară creştere pe mai toţi indicii bursieri, doar BET-FI a scăzut spre final cu 1,82% pînă la 44.004 puncte.

Cea mai lichidă companie din piaţă a fost SIF "Oltenia" Craiova (simbol SIF5) cu un rulaj total de 3,7 milioane RON, adică 31% din totalul realizat la categoria societăţilor de investiţii. Cotaţia acestor acţiuni s-a diminuat cu 0,8%, ajungînd la 2,589 RON/acţiune (preţ mediu). Şi acţiunile SIF "Transilvania" Braşov (SIF3) au manifes-tat o lichiditate ridicată, tranzacţiile perfectate sub acest simbol însumînd 2,6 milioane RON. Cursul a oscilat între 2,04 RON/acţiune şi 2,09 RON/acţiune, preţul de închidere cifrîndu-se la 2,05 RON/titlu. Cea mai importantă variaţie negativă de preţ la SIF-uri, de -3,3%, a fost înregistrată de SIF "Muntenia" Bucureşti (SIF4). Şedinţa de tranzacţionare s-a închis la un preţ de 1,45 RON/acţiune la acest emitent.

Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la "Est Invest", ne-a declarat: "Scăderea preţurilor la SIF-uri a survenit pe fondul unor creşteri semnificative ale vînzărilor acestor pachete de acţiuni. A existat o lipsă de lichiditate pentru susţinerea cumpărării".

La categoria întîi, transferurile au însumat 6,26 milioane RON, iar cei mai atrăgători emitenţi au fost "Petrom" Bucureşti (SNP) (1,8 milioane RON), "Banca Transilvania" (TLV) (1,7 milioane RON) şi "BRD-Groupe Société Généralé" Bucureşti (BRD) (1,2 milioane RON). Dintre aceste cotaţii, cel mai mult a crescut TLV, cu respectiv 1,1% pînă la 0,9167 RON/acţiune (preţ de referinţă). În cadrul categoriei a doua, cursul acţiunilor "Rompetrol Rafinare" Constanţa (RRC) a scăzut cu 1,2 procente. Transferurile cu titluri RRC au fost cele mai însemnate ale categoriei secunde, totalizînd 520.717 RON. Marcel Murgoci ne-a precizat: "Cotaţia RRC este una destul de instabilă şi probabil va prezenta aceeaşi evoluţie în perioada următoare, avînd în vedere rezultatele slabe raportate de companie pe primul trimestru al anului". Ieri, cotaţia titlurilor RRC a oscilat între 0,082 RON/titlu şi 0,0849 RON/titlu.

Cea mai spectaculoasă ascensiune de pe piaţă a fost realizată de cotaţia acţiunilor "Carbid Fox" Tîrnăveni (CRB), care ieri a crescut cu 14,9% pînă la 0,0429 RON/acţiune.

"Amonil" Slobozia

Cursul titlurilor "Amonil" Slobozia (AMO) s-a majorat cu 10,5%, atingînd nivelul de 0,07 RON/acţiune. Brokerii sînt de părare că această evoluţie a fost determinată în mare parte de speculatori şi este oarecum normală, avînd în vedere că, în perioada precedentă, cursul scăzuse destul de mult. Tranzacţiile încheiate sub simbolul AMO au însumat 100.616 RON.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb