Prima şedinţă de tranzacţioare a săptămânii a ieşit în evidenţă prin transferurile realizate pe "piaţa regular" cu titlurile "Fondul Proprietatea" (FP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 86,13 milioane de lei. Cotaţia FP a urcat cu 0,93%, la preţul de 0,867 lei/unitate.
Tranzacţiile cu acţiuni FP au generat, ieri, 72,87% din rulajul general. Pachetul de 99,69 milioane de acţiuni "Fondul Proprietatea" transferat ieri reprezintă 1,07% din societate.
În raportul de tranzacţionare al societăţii "Prime Transaction" se notează: "Piaţa a deschis săptămâna cu creşteri mari pentru majoritatea indicilor, +0,82% în cazul indicelui de referinţă BET. Cea mai mare creştere a zilei a fost, de departe, cea înregistrată de acţiunile MedLife (M), +10,33%, după anunţul privind preţul în majorarea de capital social. Alte creşteri importante ale titlurilor din indice au fost cele înregistrate de Banca Transilvania (TLV), +1,2%, Transelectrica (TEL), +1,8%, Romgaz (SNG), +1,14% şi Electrica (EL), +1,48%. În afara acţiunilor din BET, s-au mai remarcat titlurile Sphera Franchise Group (SFG), +2,38%, Erste Bank (EBS), +2,15% şi SIF Banat Crişana (SIF1), +1,85%. Valoarea tranzacţiilor a crescut până la 25,5 milioane de euro, dintre care 25,2 milioane pe piaţa de acţiuni şi circa 300 mii de euro pe cea de certificate".
Acţiunile "Banca Transilvania" au crescut la 2,11 lei/titlu, în urma unui rulaj de 11,09 milioane de lei.
Tot ieri, au fost schimbate titluri "Romgaz" de 3,71 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 31 lei/acţiune.
Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), cu un rulaj de 3,39 milioane de lei, ultimul preţ de tranzacţionare fiind de 12,58 lei/unitate, în creştere cu 0,64%.
Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, total, trei tranzacţii.
Cea mai importantă dintre acestea, în valoare de 1,77 milioane de lei, a fost realizată cu titlurile "Digi Communications NV" (DIGI), la preţul unitar de 35,5 lei, în scădere cu 1,11%.
Au mai fost realizate două transferuri de tip "deal" cu titluri "Prebet", însumând 1,47 milioane de lei, la preţul de 0,33 lei/acţiune, în creştere cu 10,47%.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,88%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor plus "Fondul Proprietatea", a crescut cu 0,62%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a săltat cu 1,05%, iar indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,79%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "MedLife" (M): +10,33%
2. "Oltchim" (OLT): +8,11%
3. "Amonil" (AMO): +7,41%
4. "Romcarbon" (ROCE): +6,16%
5. "Zentiva" (SCD): +3,91%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Prefab" (PREH): -8,99%
2. "Sinteza" (STZ): -4,13%
3. "Electroputere" (EPT): -3,33%
4. "Altur" (ALT): -3,28%
5. "Electrocontact" (ECT): -1,41%