BVB Tranzacţii cu peste 2% din capitalul social al "Siretul" Paşcani

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 martie 2004

Scăderea generalizată a cursurilor acţiunilor a continuat şi în şedinţa bursieră de ieri. Valoarea totală a tranferurilor realizate ieri a fost de 46,3 miliarde de lei, reprezentînd mai puţin de jumătate din nivelul întregistrat luni. Brokerii consideră că reducerea lichidităţii nu este surprinzătoare, în condiţiile în care două dintre acţiunile de interes pentru investitori, respectiv SNP "Petrom" şi "Impact" au fost oprite de la tranzacţionare. Cele mai tranzacţionate au fost titlurile celor două bănci, cu care au fost realizate transferuri în sumă 13,5 miliarde de lei.

La categoria a doua a Bursei de valori s-a înregistrat şi ieri o tendinţă de scădere a cursurilor, în special la societăţile care au ca acţionar majoritar asociaţia salariaţilor.

SIF "Oltenia"

Preţul acţiunilor SIF "Oltenia" s-a menţinut, pe parcursul sesiunii bursiere de ieri, la un nivel stabil pe fondul unei lichidităţi ridicate. Valoarea transferurilor efectuate marţi cu aceste titluri a fost de 9,4 miliarde de lei. Brokerii consideră că volumul mare de tranzacţionare se datorează faptului că preţul acţiunilor încă mai încorporează dividendul pentru 2003. Preţul preferat de investitori a fost de 3.650 lei/acţiune, însă ultima tranzacţie a fost încheiată la preţul de 3.600 lei/acţiune, la fel ca în şedinţa de vineri.

"Banca Română pentru Dezvoltare"

Titlurile BRD au înregistrat ieri o creştere uşoară a preţului de la 27.000 lei/acţiune la 27.300 lei/acţiune, tendinţa acestuia fiind însă descrescătoare. Ultima parte a sesiunii a fost dominată de ordinele de vînzare. Lichiditatea a fost ridicată, fiind tranzacţionate 235 de mii de acţiuni, cu o valoare de 6,3 miliarde de lei. Brokerii consideră că evoluţia staţionară este determinată de faptul că BRD nu a publicat încă anunţul de convocare a Adunării Generale pentru aprobarea rezultatelor din 2003 şi repartizarea profitului.

"Siretul" Paşcani

Preţul acţiunilor "Siretul" Paşcani s-a menţinut constant pe fondul unei lichidităţi cres-cute. Volumul tranzacţionat ieri a depăşit 600.000 de acţiuni, reprezentînd peste 2% din capitalul social al companiei. Valoarea transferurilor a fost de 6,7 miliarde de lei. Analiştii apreciază că interesul investitorilor este determinat de intenţia conducerii să majoreze capitalul social. La finalul sesiunii de ieri, persoana fizică Ţaica Radu a raportat că mai deţine sub 5% din acţiunile SRT, în urma vînzărilor de săptămîna trecută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb