BVB Tranzacţii de numai 27 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 iunie 2022

Tranzacţii de numai 27 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului

Creşteri pentru indici, în contrast cu declinul pieţelor europene

Valoarea tranzacţiilor derulate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la doar 27 milioane de lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 38,5 milioane de lei, precum şi cu mult sub media zilnică a acestui an, de aproape 100 milioane de lei.

Indicii au avut creşteri, în contrast cu declinul din pieţele europene, care au scăzut în condiţiile în care Banca Centrală Europeană este aşteptată să îşi confirme, astăzi, intenţia de ridicare a ratelor dobânzilor luna viitoare. Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,11%, la 1.860 de puncte, în vreme ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,05%, la 1.081 de puncte.

Andrei Păun, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj TradeVille, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o dinamică predominant pozitivă, spre deosebire de principalele burse europene, care au avut o dinamică negativă. Indicele BET a crescut cu 0,12% faţă de şedinţa anterioară, marcând a treia zi de creştere consecutivă din această săptămână. Restul indicilor au variat între -0,48% pentru BET-FI şi +0,41% în cazul BET-NG. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 5,45 milioane de euro, sub media zilnică de 19,95 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile UCM Reşiţa (UCM), +14,86%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile Transelectrica (TEL), +2,15%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Impact Developer & Contractor (IMP), cu -2,65%, cu un volum semnificativ mai mic decât volumul mediu tranzacţionat în ultimele şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o acţiunile societăţii Purcari Wineries (WINE), -0,54%, pe fondul unui volum peste cel tranzacţionat în ultimele şase luni pentru acest simbol".

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au cumulat un rulaj de 3,94 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 14,28 lei, în creştere cu 0,28%.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au scăzut cu 0,2%, până la preţul de 2,455 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,55 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile SIF Oltenia (SIF5), ce au scăzut cu 1,49%, la preţul de 1,99 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 2,37 milioane de lei.

Acţiunile MedLife (M) s-au apreciat cu 0,25%, până la preţul de 20,05 lei, pe fondul unor schimburi de 2,14 milioane de lei.

Prin piaţa "deals" a fost derulată o tranzacţie cu acţiunile Electroargeş (ELGS), în valoare de 0,1 milioane de lei, schimbul fiind derulat la preţul unitar de 0,45 lei, cu 13,64% peste referinţa din piaţa "regular".

Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,11%, la 1.860 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al pieţei noastre, a scăzut cu 0,01%, la 961 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "UCM Reşiţa" (UCM): +14,86%

2. "Carbochim" (CBC): +14,67%

3. "Uztel" (UZT): +14,44%

4. "COS Târgovişte" (COS): +14,29%

5. "Romcab" (MCAB): +10,58%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -2,65%

2. "Biofarm" (BIO): -1,97%

3. "Transilvania Investments" (TRANSI): -1,85%

4. "SIF Oltenia" (SIF5): -1,49%

5. "Romcarbon" (ROCE): -1,48%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb