• Scăderi pe linie pentru indici
Valoarea tranzacţiilor realizate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 27,9 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului, de circa 147 milioane lei, dar care include şi ofertele Fidelis, ce trag masiv valoarea în sus.
Indicii au avut scăderi pe linie, în contrast cu aprecierile uşoare ale pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, s-a depreciat cu 0,66%, la 18.331 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un recul de 0,76%, până la 3.424 de puncte.
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 3,6 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,51%, la preţul de 29,1 lei.
Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile Electrica (EL), ce s-au depreciat cu 6,39%, la preţul de 14,94 lei, pe fondul unor schimburi de 3,6 milioane lei. Furnizorul şi distribuitorul de energie electrică a raportat o pierdere pentru trimestrul al doilea, respectiv un profit net de 102,1 milioane lei în primul semestru, în scădere cu 40%.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au încheiat ziua la preţul unitar de 0,761 lei, în scădere cu 0,26%, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 2,9 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 0,9 milioane lei, acţiunile H2O încheind ziua în declin cu 0,32%, la preţul de 123,6 lei.
În piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,61%, la 60.585 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,91%, la 1.288 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,19%, la 1.008 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Energopetrol" (ENP): +4,24%
2."Armătura" (ARM): +2,51%
3."SIF Muntenia" (SIF4): +1,78%
4."Roca Industry" (ROC1): +1,69%
5."Electroargeş" (ELGS): +1,12%
• Topul celor mai mari scăderi
1."Carbochim" (CBC): -10,53%
2. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -9,32%
3. "Condmag" (COMI): -9,09%
4. "Electrica" (EL): -6,39%
5."Impact Developer & Contractor" (IMP): -6,25%
1. e incredibil
(mesaj trimis de nepotu în data de 28.08.2024, 08:42)
ce bursa avem, mai degraba un lighean, vreau sa cumpar/vand da n am cui fratilor mi se pare inuman cum ne chinuim, foarte multe companii cateva sute sau mii de lei, delistati-le doamne iarta-ma, le toti tineti pe post de cifre sa va laudati, avem nevoie de reclama la bursa in loc de pariuri, sau hai sa ne asociem cu alte burse regionale, cpp ul cand e gata?? uitati-va si la ce scriu cei care lucreaza sau au lucrat la bvb, cum e mediul de lucru acolo?? nu ma mira….deci cum atrageti voi investitori? cati ipo ati facut in ultimii 15 ani?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.08.2024, 11:34)
sa faca statul roman IPO. statul roman nu a fost in stare sa listeze Hidroelectrica, mai precis nu a vrut psd-ul. doar Franklin Templeton a realizat listarea. statul roman, psd-ul, pune bete in roate Fondului Proprietatea si vrera alungarea lui Franklin Templeton de la carma fondului. de ce nu vrea statul roman, recte psd listarea Salrom, CEC Bank, Aeroporturi Bucuresti, Port Constanta, Tarom? din cauza transparentei , fiinda o data listate, golaniile politice se vor face mai greu si se pot urmari operatiunile financiare.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.08.2024, 13:16)
concedii..