CĂLIN ILE, PREŞEDINTELE FIHR: ''Airbnb trebuie să respecte în România reguli clare, care în prezent nu există''

G.U.
Miscellanea / 22 august 2021

''Airbnb trebuie să respecte în România reguli clare, care în prezent nu există''

Compania Airbnb trebuie să activeze în România după nişte reguli clare de funcţionare, care în prezent nu există, este de părere preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, transmite Agerpres.

"Airbnb nu este încă reglementat, din păcate, în România. Noi avem o discuţie prin intermediul HOTREC (patronatul european al HoReCa, n.r.), din care face parte federaţia pe care o conduc, şi încercăm să luăm din bunele practici pe care alte oraşe au reuşit să le implementeze şi să ajungă la o relaţie corectă între sharing economy şi industria hotelieră. Vorbim de circa 12.000 de camere de calitate la hoteluri în Bucureşti şi uneori ajungem la circa 8.000 de camere în AirBnb. Sigur, gradul de ocupare diferă, perioada în care se vând diferă, nu putem spune că e un competitor, dar Airbnb trebuie să intre şi să joace şi ei după nişte reguli. La ora asta nu există aceste reguli clare pentru Airbnb", a declarat Ile, pentru Agerpres.

Preşedintele FIHR a adăugat că regulile pe care trebuie să le respecte Airbnb ţin mai degrabă de siguranţa clienţilor, nu de creşterea fiscalităţii.

"Airbnb aduce şi lucruri bune, ne-a făcut pe noi să mergem în zona de lifestyle, de design, ne-a făcut să diversificăm. Ceea ce cerem noi e să jucăm după aceleaşi reguli, şi s-a văzut că lucrul acesta e posibil în foarte multe capitale. De exemplu, în Paris nu poţi avea mai mult de cinci camere în Airbnb, nu poţi să închiriezi mai mult de un număr de zile pe an, pentru că în acel moment treci la business legal. Şi vom lua exemplu de la ei ca să vedem ce se va putea implementa în România. Până la urmă e şi o măsură de siguranţă ca în Airbnb să existe o oarecare clarificare, nu neapărat în spiritul fiscalităţii mai mari, ci în spiritul de control, de urmărire şi de siguranţă", a precizat Călin Ile.

Liderul organizaţiei patronale a apreciat că industria hotelieră din Bucureşti va reveni în 2024 la nivelul de venituri generate în anul 2019, transmite Agerpres.

"Piaţa hotelieră din Bucureşti a trecut prin momente grele, dar îşi revine, vine cu noi investiţii, iar acest lucru arată încrederea pe care putem s-o avem într-o destinaţie care, din păcate, nu s-a dezvoltat cum trebuie, dar care are un potenţial fantastic şi pe care sperăm să-l exploatăm cât mai repede. (...) Peste tot în lume se analizează care au fost schimbările şi încotro se îndreaptă această industrie. Per total, încrederea în această industrie a revenit. Aşteptările sunt ca, în 2024, la nivel mondial, turismul să genereze veniturile pe care le-a generat în 2019. S-a diversificat mult, produsele hoteliere se nişează foarte mult, pentru a se adresa fiecărui segment de consumator în parte. Sunt anumite aşteptări specifice segmentului de millenials, sunt aşteptări specifice familiilor, sau seniorilor care merg în vacanţă, şi în mod corespunzător apar şi ofertele hoteliere care să se adreseze acestor aşteptări. În Bucureşti încă e nevoie de camere de calitate. Bucureştiul are undeva la 12.000 de camere, iar Bucureştiul, în 2019, avea 2,3 milioane de turişti, din care 1,4 milioane de străini. Estimările noastre sunt că, cel târziu în 2024, (...) piaţa hotelieră din Bucureşti va fi cel puţin la nivelul din 2019. Deci, până atunci vom recupera toată această pierdere pe care am înregistrat-o în anii de pandemie", a precizat Ile.

Şeful FIHR a explicat că pandemia a schimbat radical aşteptările clienţilor hotelurilor, iar solicitările acestora pe zona de digital au crescut.

"Clienţii de azi vin cu aşteptări în schimbare: e clar că pandemia a schimbat radical aşteptările clienţilor noştri, e clar că astăzi clienţii caută siguranţă, caută încredere, caută elemente digitale. Per total, lumea aşteaptă să meargă mai mult în digital, să fie un proces mai simplu şi mai puţin interactiv de efectuare a procesului, de la momentul rezervării şi până la momentul ieşirii din hotel, sau chiar până la momentul feed-back-ului, care e, de asemenea, extrem de important pentru noi. Digital înseamnă şi un wi-fi foarte bun. Clienţii vor digital în procesul de ante şi post staying, de rezervare şi de interacţiune de la distanţă - rezervare, nota de plată - în schimb când sunt în hotel, în timpul sejurului, vor să fie un serviciu adaptat aşteptărilor lui, personalizat. În continuare şi în România clientul aşteaptă un serviciu, o personalizare bună a serviciilor pe care le primesc. Clienţii aşteaptă siguranţa sanitară pe care un lanţ hotelier o aduce cu toate normele şi procedurile şi standardele, siguranţa împotriva terorismului şi toate elementele de siguranţă sunt pe lista primordială a clientului", a menţionat Călin Ile.

Liderul organizaţiei patronale a hotelierilor a participat, recent, la un eveniment de lansare a unui nou hotel în Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Adică vine multinaționala și cere legislație. Pai... până acum nu s-a mai luat în gazdă? Nu au fost oameni care își închiriau apartamente in orașe turistice? Despre ce vorbim? Legislație mereu exista și nu e musai ca planul de afaceri făcut în SUA sa meargă pe legislația și contextul ce altundeva. Caz în care pot decide sa nu intre pe piata. Nici o problema!

    Daca ajung multinaționale sa dicteze legi nu mai ești tara. 

    1. Noroc cu AirBnb ca e o firma mica romaneasca.

      De-aia le canta isonul preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR). Sa ajute si el industria locala. Romanicaaa.

    dinozaurii din taximetrie si hotelier primesc socuri economice de disparitie!

    Fie se vor reinventa fie vor disparea (modul actual de asacere). 

    Evolutia economica - culturala - sociala nu ii asteapta! 

    semnat comenturi “cretine” 

    1. Corect, bine subliniat !

      Nu era destul ca puroiul din turism era plin cu haimanale/hahalere de fosti securisti ; 

      acum toata clica jnapanilor manelisti, facuti la "scoala" de escroci ai lui Mazare (vezi cuibul de viespi de la ANAT) miorlaie in van la Luna... 

      Eu de peste 10 ani imi fac concediile prin airbnb, booking, homeaway etc si fug ca dracu' de tamaie ,pe celalt trotuar, cand am ghinionul sa dau de vreun stabiliment "agentie turistica" !

      Dati-i cu flit clicii lui cristian barhalescu , continuatorul TZATZEI corina martin , vestita patroana a caselor de toleranta a lui Mazare... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb