CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: "ALDE nu va colabora cu un PNL condus de această echipă delegitimată de electorat"

Politică / 16 iulie 2016

Călin Popescu-Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu precizează că formaţiunea sa nu va colabora cu "un PNL condus de această echipă delegitimată de electorat şi de propria prestaţie, cu un PNL pentru care cuvântul liberal din denumirea partidului a fost golit de conţinut".

"Poziţia ALDE, nu doar a mea personală, adoptată în interiorul mecanismelor democratice ale partidului, cu privire la un posibil dialog sau colaborare politică cu PNL a fost şi rămâne consecventă. Vom colabora într-un fel sau altul cu PNL atunci când acest partid va pune pe prim plan valorile liberale şi ale statului de drept şi va înceta să încurajeze abuzurile unor instituţii de forţă ale statului împotriva oricărui cetăţean, indiferent sub ce pretext. Legitimitatea actualei conduceri a PNL a fost precară de la început, din cauza modului în care a fost impusă de preşedintele Iohannis, şi s-a deteriorat treptat ca urmare a pierderii identităţii liberale a partidului şi a transformării PNL într-o remorcă a Cotrocenilor, realitate confirmată prin eşecul înregistrat la alegerile locale. Nici la capitolul încredere cei doi copreşedinţi ai PNL nu stau mai bine, ei situându-se mult sub nivelul partidului. Ca o concluzie-răspuns la ideea doamnei Gorghiu, ALDE nu va colabora cu un PNL condus de această echipă delegitimată de electorat şi de propria prestaţie, cu un PNL pentru care cuvântul liberal din denumirea partidului a fost golit de conţinut", a afirmat Tăriceanu vineri, într-un comunicat de presă trimis redacţiei.

Precizarea sa vine în urma unui interviu la DCNews al copreşedintelui PNL Alina Gorghiu, care a spus: "Nu exclud o majoritate cu ALDE, indiferent ce zice domnul Tăriceanu acum".

De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu susţine că preşedintele Klaus Iohannis are un plan ce vizează impunerea unui viitor Cabinet din care PNL nu trebuie să lipsească, indiferent de rezultatul alegerilor.

"Răspunsurile doamnei Gorghiu, care deţine informaţii nemijlocite de primă mână, ne conduc spre două concluzii triste pentru democraţia noastră şi pentru ce preconizează preşedintele Iohannis&Co să se întâmple în această toamnă electorală. Indiferent de voinţa pe care electoratul o va exprima la urne, PNL va conduce viitoarea majoritate parlamentară şi va da prim-ministrul, fie el şi deghizat în independent sau tehnocrat. Lupta pentru reprezentare în viitorul Parlament nu se va duce pe baza programelor electorale ale partidelor. Lupta se va duce, pe de o parte, între forţele care militează pentru revenirea la statul de drept, la respectarea drepturilor omului, la o democraţie reală şi nu mimată, golită de conţinut, iar pe de altă parte de forţe oculte patronate de preşedintele Iohannis care vor să se eternizeze la putere ca să-şi păstreze pârghiile de control cu care să muşamalizeze definitiv toate fărădelegile sistemului şi ale slujitorilor săi din ultimii 12 ani, rămase nepedepsite de Justiţie", afirmă Tăriceanu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb