Camera Deputaţilor a decis ca ANPC să devină autoritate autonomă

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 29 iunie 2016

Autoritatea va fi condusă de un consiliu desemnat de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă potrivit căreia Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va deveni o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, independentă, condusă de un consiliu desemnat de Parlament.

Termenul de dezbatere şi vot final era 21 iunie şi a fost depăşit. Ca urmare, proiectul este considerat adoptat, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de 35 de deputaţi şi senatori liberali.

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă. În exercitarea atribuţiilor sale stabilite de prezenta lege, activitatea ANPC nu va fi îngrădită de nicio altă autoritate", prevede proiectul.

Potrivit acestuia, autoritatea este condusă de "un organ colegial", denumit Consiliul ANPC, format din şapte membri - un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi patru consilieri specializaţi în domeniul protecţiei consumatorilor. Membrii Consiliului sunt desemnaţi de Parlament, la propunerea comisiilor de specialitate reunite. Funcţia de preşedinte al ANPC este asimilată celei de ministru, iar cele de vicepreşedinte şi consilier sunt asimilate celei de secretar de stat.

"ANPC are printre atribuţiile principale desfăşurarea activităţilor de supraveghere în următoarele domenii: servicii financiar-bancare, inclusiv asigurări şi servicii prestate de instituţii financiare nebancare, servicii de utilităţi şi sisteme de comunicaţii, produse alimentare, non-alimentare şi lanţuri de magazine, proceduri de insolvenţă a consumatorilor. Are atribuţii şi în ce priveşte protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incoerente, inclusiv cele practicate de instituţiile de credit, supravegherii activităţii de analiză şi marcare a metalelor preţioase şi de expertizare a acestora şi a pietrelor preţioase", mai prevede proiectul.

În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, ANPC aplică măsuri preventive, sancţiuni contravenţionale şi sancţiuni complementare.

"În raport cu gravitatea şi durata faptei, ANPC poate sancţiona contravenientul cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării faptei săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi", se arată în iniţiativa legislativă.

Camera Deputaţilor este prima sesizată, Senatul este for decizional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb