Campania media abuzivă de vaccinare a fost reclamată la CNA pentru a fi eliminată de pe posturi

VICTOR RONCEA
Miscellanea / 4 ianuarie 2021

Campania media abuzivă de vaccinare a fost reclamată la CNA pentru a fi eliminată de pe posturi

În atenţia Doamnei Maria Monica Gubernat

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA)

Membrilor CNA

CC: Colegiul Medicilor din România

Stimate Doamne şi Domni,

Începând cu data de 27 decembrie 2020, Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii afiliate au lansat o campanie publicitară pentru vaccinarea românilor cu singurul medicament transmis de autorităţile UE României, vaccinul Comirnaty produs de companiile farmaceutice internaţionale Pfizer-BioNTech. Spoturile realizate de Guvern în această campanie sunt transmise în mediul online, la posturi de radio şi televiziune, cu încălcarea prevederilor legale, motiv pentru care vă solicităm să analizaţi prezenta cerere şi să solicitaţi întreruperea imediată a transmisiilor spoturilor audio-video care sfidează legea.

Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii 194 din 23 februarie 2015 privind aprobarea Normelor pentru evaluarea şi avizarea publicităţii la medicamentele de uz uman, publicat în Monitorul Oficial Nr 168 din 11 martie 2015 - disponibil online, aici: https://www.anm.ro/_/ORDINE/ OMS_194_2015.pdf - La ARTICOLUL 52, PCT. 8, se stipulează că "Este interzisă difuzarea de materiale publicitare pentru medicamente sau tratamente prezentate sau recomandate de profesionişti în domeniul sănătăţii, organizaţii academice, ştiinţifice, fundaţii, de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane care, datorită celebrităţii lor, pot încuraja consumul acestor medicamente sau folosirea tratamentelor respective."

În spoturile respective apar identificaţi patru medici, îndemnând voios la injectarea populaţiei cu un produs medicamentos insuficient testat, potrivit chiar avertismentului producătorilor, din Prospectul medicamentului, respectiv: "Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţii adverse suspectate. Vezi pct. 4.8 pentru modul de raportare a reacţiilor adverse".

Aceşti 4 (patru) medici care încalcă legea sunt: col. dr. Valeriu Gheorghiţă de la Spitalul Militar Central Dr. Carol Davila şi chiar coordonator al campaniei naţionale de vaccinare, dr. Beatrice Mahler, manager la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, dr. Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" şi dr. Adrian Marinescu, medic primar la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş".

Mai mult, cel din urmă se dedă şi la publicitate înşelătoare, sancţionată prin acelaşi Ordin al Ministerului Sănătăţii cât şi prin Decizia CNA nr. 220 /2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare. Concret, la finalul spotului publicitar la unicul vaccin de pe piaţa din România, medicul în cauză afirmă că "Acest vaccin este sigur, este eficient şi are foarte puţine reacţii adverse."

Conform Prospectului/Rezumatului caracteristicilor medicamentului, care este disponibil online aici - https://www.ema.europa.eu/en/ documents/product-information/ comirnaty-epar-product- information_ro.pdf - vaccinul are cel puţin 13 reacţii adverse, la care se mai adaugă alte câteva menţionate în Raportul Agenţiei Europene a Medicamentului, disponibil aici - https://www.ema.europa.eu/en/ documents/assessment-report/ comirnaty-epar-public- assessment-report_en.pdf.

Este la mintea copiilor că cel puţin 13 reacţii adverse nu pot fi considerate "foarte puţine reacţii adverse" decât dacă ţi-ai propus să minţi deliberat 19 milioane de români.

Pentru a intra în litera Legii, SECŢIUNEA a 4-a a Reglementărilor prevede la "ARTICOLUL 12 (1) Publicitatea pentru un medicament: a) trebuie să fie exactă, echilibrată, echitabilă, obiectivă şi completă pentru a da posibilitatea celor cărora le este adresată să îşi formeze propria opinie cu privire la valoarea terapeutică a medicamentului în cauză; b) trebuie să se bazeze pe evaluarea actualizată a tuturor dovezilor relevante şi să reflecte clar aceste dovezi; c) trebuie să încurajeze utilizarea raţională a medicamentului, prin prezentarea obiectivă a acestuia, fără a-i exagera proprietăţile, calităţile terapeutice; d) nu trebuie să încurajeze automedicaţia sau utilizarea neraţională a medicamentului; e) nu trebuie să fie înşelătoare, subliminală sau să inducă în eroare prin distorsionare, exagerare, accentuare nejustificată, omisiune sau în orice alt mod; f) nu trebuie să sugereze că un medicament sau un ingredient activ are vreun merit, calitate sau proprietate specială, dacă acest lucru nu poate fi documentat ştiinţific; g) nu trebuie să prejudicieze respectul pentru demnitatea umană;"

În plus, colac peste pupăză, prin următorul ARTICOL, "13 (1) Se interzice publicitatea către publicul larg pentru medicamentele care: a) nu au autorizaţie de punere pe piaţă valabilă în România; b) se eliberează numai pe bază de prescripţie medicală; (...)".

Conform Prospectului vaccinului Comirnaty produs de Pfizer-BioNTech se scrie chiar la litera B: "CONDIŢII SAU RESTRICŢII PRIVIND FURNIZAREA ŞI UTILIZAREA - Medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală."

Observaţiile noastre de mai sus sunt confirmate şi de cunoscutul avocat Gheorghe Piperea, care arată:

"Reclama la medicamentele care nu se eliberează decât cu prescripţie medicală este interzisă.

Potrivit prospectului public, Cominarty (vaccinul Pfizer & BionTech) este un medicament care nu se eliberează decât cu prescripţie medicală. Aşadar, reclama la Cominarty este interzisă, chiar dacă este susţinută oficial, din bani publici. Pentru scoaterea acestei reclame de pe posturile tv/radio este responsabil CNA. Pentru scoaterea acestei reclame de peste tot (inclusiv de pe paginile de socializare şi de pe publicaţiile electronice sau din ziare tipărite) este responsabilă CNA.

Mai mult chiar, reclama la medicamente de orice fel făcută de medici este interzisă. Colegiul medicilor este responsabil pentru sancţionarea medicilor care încalcă această interdicţie.

PS: Din documentele oficiale ale Agenţiei Europene a Medicamentului rezultă că acest vaccin este autorizat condiţionat, temporar (până la 31 august 2021) şi cu obligaţia producătorului şi a instituţiilor publice sau private care îl diseminează populaţiei de a-i monitoriza efectele timp de doi ani. Este, vorba, practic, de un test clinic pe medicamente. Cum este posibil ca o substanţă experimentală să fie vândută unei populaţii de 450 de milioane de persoane? Cum este posibilă impunerea unor segregări sociale şi economice împotriva celor care refuză să se supună unor experimente clinice? Nu cumva este o chestiune de siguranţă naţională, care ar trebui să fie prioritară campaniei pro-vaccin (care mai mult irită decât convinge)?"

În consecinţă, vă rugăm să dispuneţi, conform prevederilor legale, întreruperea spoturilor cu informaţii false (fake news de stat) sau/şi ilegale ale campaniei guvernamentale în derulare, cu notificarea posturilor tv şi de radio şi a organelor responsabile de aplicarea legii.

Pentru conformitate,

Victor Roncea

Redactor şef

ActiveNews

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Incurca borcanele ! Reclama la medicamentele care se dau numai cu prescriptie medicala a fost interzisa pentru a bloca anumite misculatii profitabile intre medici (unii)si firmele producatoare (unele ), Dar , ma rog , dogmaticilor cu pretentii nu le poti face bine cu de-a sila , este suficient ca vaccinarea NU ESTE OBLIGATORIE, fiecare poate sa decida dupa mintea si orizontul lui .

    1. Adevarul,este ca aceasta campanie media anticovid a devenit obositoare si produce reactii aqdverse.De la 20000 vaccinari ,zilnic,sa ajuns la vreo 13000 intr-o saptamana,si asta exact la lansatra unei campanii,cu surle si trambite.Si sa nu mai vorbim de numarul medicilor,sistentilor pers.medical,care evita sa se vaccineze.populatia este refractara,nu crede pana nu vede.La noi nu s-a vaccinat nici o personalitate=au data ascunse si ne trimit la abator,daca se dovedeste pozitiv atunci ne vaccinam si noi.Exemplu personal in locul vorbelor.SA-SI PUNA SI EI PIELEA IN JOC.De la presedinte in jos toti sunt niste lasi,parsivi,nesimtiti,CIOLANE ALA NATIONALA.

      Si cum sa te increzi in GHEORGHITA asta cu mutra lui de copil naiv si semi ilar,Colonel venit ad-hoc de nicaieri sa conduca,sa vindece natiunea.

      Vorbești prostii - legea stipulează că trebuie precizat clar în conținutul reclamei următoarele:

      1. Acest tratament (vaccin) se face strict pe baza de recomandare medicala (că nu e supliment alimentar) 

      2. Acest tratament (vaccin) are 13 reacții adverse, deci "citiți cu atenție prospectul, daca apar manifestări neplăcute, adresati-va medicului sau farmacistului"

      Aceste precizări lipsesc din reclama statului deciv aceasta poate fi considerată nelegală și intruzivă. 

      Nimănui nu-i trebuie facut binele" cu de-a sila..

    Sa va vaccinati??? NU. Atunci lasati-i pe cei care vor in pace. Ce faceti voi se numeste golaneala, aurarilor!

    1. Este inducere în eroare cu bună știință și abuz de încredere și în serviciu. Și asta este caz penal!

      Pai tocmai, cei care vor, nu au acces la vaccin.

      Tu, dacă vrei sa te vaccinezi mâine, te baga cineva in seama? 

      Ha ha ha

    oricum schimbam instantaneu canalul , cand vin stupizeniile , care te sufoca .

    Victor Roncea se baga si el in seama...

    Toate vaccinurile, dar absolut TOATE - au si contraindicatii. Si reactii adverse. Un medic infectionist care a vaccinat zeci de mii de copii in 30 de ani, spune ca nu a vazut nici un soc anafilactic in acesta perioada, de cand face vaccinuri. Dar stie ca poate apare aceasta reactie adversa, posibil fatala si medicii sunt instruiti cum sa reactioneze. 

    Vaccinarea nu este obligatorie! Asa ca depinde de fiecare. sel ectIE NATURALA...

    Eu unul abia astept sa ma vaccinez! 

    1. E dreptul tău să te vaccinezi dar propaganda guvernamentală pro-vaccinare trebuie oprită.

      O chestie medicală NU trebuie promovată pe tv ci omul trebuie sa meargă la medic sa se informeze și medicul să-i recomande daca e ok sa se vaccineze sau nu ținând cont de situația medicală personală.

      Vaccinul NU este un supliment alimentar să-i faci teleshopping la tv. 

      Dar ce pregatire medicala ai tu ca sa apreciezi daca e vaccinul bun sau nu? Nu mi pasa sincer de tine personal, dar incerci sa sugerezi oamenilor o idee absurda, cum ca ei ar putea sti daca vaccinul e indicat sau nu! Pe baza caror cunostinte? Toti copii din tara asta si nu numai sunt vaccinati pt mai multe boli in primele 6 luni din viata, LA RECOMANDAREA MEDICILOR! Si asa s au eradicat meningita, tifosul etc. Dar.acum vin niste smart ass sa spuna ca nu, trebuie sa aprecieze ei! Pe baza a ce? A teoriei reptilienilor, cipurilor in cap si alte bazaconii, demne de mila... Milioane de americani, israelieni nemti, britanici se vaccineaza , dar vin niste aberanti sa si dea ei cu parerea, ca asa au vazut ei pe tik tok...

      dar , despre cei cu pregatire medicala care spun ca nu este normal ca un vaccin sa fie pus pe piata , dupa cateva luni , in loc de ani , nu vrei sa vorbesti ? sau nu gandesti si doar te uiti la tv platite sa manipuleze ? bolile care au fost eradicate , au fost boli grave cu grad ridicat de mortalitate . compari , meningita si tifosul cu nas infundat ( la acest covid mortalitatea este 1 % ). dupa alde tine trebuie sa mergem cu sacul de vaccinuri in spate si sa ne vaccinam in fiecare zi , cum stranuta cineva spre bucuria mafiei big pharma . bagati-va cate vreti in voi , dar nu conditionati si pe ceilalti care nu sint asa destepti , precum sinteti voi propagandistii lui soros .

      Succes, dar nu televizorul sau radioul trebuie să-ti spună zilnic de 50 de ori să o faci. E abuz , e manipulare,e stresant și enervant, că până la urmă iti dai seama ca ceva e putred în Danemarca

    Vaccinarea este inca o mizerie in care este impinsa ARMATA. Daca in viitor acest vaccin netestat indeajuns si nesigur va determina urmari grave oamenillor, romanilor vaccinati de ARMATA ?

    Se va intampla ca atunci in 89 " ARMATA A TRAS IN NOI"  

    1. noroc de astia care sunt cu teoria conspiratiei, ca vom putea si noi sa ne vaccinam mai repede, de abia astept sa ma plimb pe Riviera

    pariu ca la urmatoarea aparitie a Brigazii artistice condusa de Garcea, in distributie vor apare si Roncea la brat cu Piperea...Ce-o sa se mai distreze covidul...

    Da, reticenta oamenilor de a se vaccina vine pe fondul cresterii neincrederii in clasa politica, indiferent de partid.

    Oamenii s-au saturat de aceasta politica, acest subiect a fost politizat la maxim, "specialistii" se dovedeste ca fac la randul lor politica si de aici rezultatul.

    Repet, este numai vina autoritatilor . 

    Nu am mai auzit nimic de vaccinul antigripal. A fost achizitionata o cantitate dubla fata de anul trecut. In momentul cand oamenii se feresc de SARVCOV-2 automat protectia fata de cel gripal este foate buna. Ce se intampla cu acele vaccinuri antigripale? Tacere absoluta!!!!! Nu cred ca s-au vaccinat nici macar un sfert fata de anul trecut. Cineve ar trebui sa plateasca aceste vaccinuri. Ne tot plangem ca nu avem bani la buget, dar cei care sunt ii aruncam oriunde avem oporunitatea.

    Pentru a castiga incredere, populatia trebuie informata cum decurge vaccinarea in alte state. Bunaoara, este interesanta situatia la nemti. Ce vaccin folosesc, numarul celor vaccinati, categoriile sociale care s-au vaccinat, reactiile adverse mai importante si erfectele vaccinarii. Sa-i vedem pe a lui Johanis daca patesc ceva sau nu. Ca apoi mergem si noi la vaccinare, toti romanii. La anul si la multi ani.

    Sau romanii trebuie sa fie in aceasta privinta inaintea tuturor, cobaii de serviciu. Luatii voi armata cu dubele daca-i asa.

    Se vede ca doctorii au deschis ochii si au inteles cei cu campania lui Ciuca.  

    Cum se face ca de peste zece ani, toata crema specialistilor in tehnologii medicale, nu au reusit sa produca un vaccin SARS si nici un vaccin SIDA asa cum au promis cu surle si trambite.... dar ca sa invie purceaua moarta in cotetul producerii unui faccin, hopa, in 8 luni de ziloe au produs un vaccin anti SARS+SIDA = COVID ! Sa fii trepanat si prost sa crezi in asa ceva, cum nici acum nu mai credem in nemtii mincinosi notorii in cazul poluarii ! Astia mint precum respira si "cei mai suparati cand se spune adevarul sunt aceia care traiesc in minciuna" !

    Daca voi mai credeti in tehnica vaccinului, voi cita din "Vaccinarea - eroare medicala a secolului de Dr. Louis de Brouwer" - TEMELE TRATATE 

    În această lucrare este vorba despre triumful dogmei vaccinării, adică despre credinţa în principiile nedemonstrate ştiinţific ale imunologiei şi ridicate la rang de religie de către doi „profeţi": Jenner şi Pasteur. Conform acestei dogme, dacă se realizează preventiv o agresiune, sistemul imunitar înregistrează, memorează şi ia măsurile necesare pentru a contracara o altă agresiune. De unde axioma: Fără vaccinuri nu există salvare ! Fără vaccinuri, „răul" triumfă. Botezul vaccinului este o condiţie sine qua non a salvării.În ceea ce priveşte „profeţii", unul este Jenner, medic fără a fi biolog şi celălalt, Pasteur, chimist mediocru, fals biolog şi câtuşi de puţin medic. Aceşti fondatori ai noii religii nu posedă, de fapt, nici o noţiune de imunologie. Jenner aplică un principiu stabilit empiric, iar Pasteur falsifică experimentele: între altele, inocularea 

    - la Pouilly-le-Fort - a unui vaccin împotriva 

    antraxului diferit de cel pe care îl anunţase, apoi inocularea tânărului Meister cu un vaccin împotriva turbării, fără ca pacientul să fi contractat această boală.Pasteur a avut apostolii şi discipolii săi ignoranţi, precum Roux şi Chamberland, Calmette şi Guffin, etc., şi s 

    -a preocupat de formarea „marilor pr  

    eoţi". Institutul Pasteur a devenit sediul „bisericii vaccinării". Afaceriştii, marii „preoţi" au început să formeze noi „preoţi" şi „misionari" şi să 

    i înveţe noua dogmă. Corpul medical s 

    -

    a „con vertit" imediat şi fără să comenteze la această nouă religie din prostie, ignoranţă sau spirit de turmă, cu excepţia unei minorităţi de medici şi profesori inteligenţi, cum ar fi A. Bechamp, Tissot, Deloge, Carrel, etc., care au opus rezistenţă. Au fost înfiinţate „biserici" pretutindeni in lume, adică alte laboratoare şi institute Pasteur atât în Franţa cât şi în alte ţări.În această lucrare va fi analizată organizarea financiară a Institutului Pasteur şi a „bisericilor" sale, manipularea pentru impunerea dogmei vaccinării afacerea generată de laboratoarele create în acest scop. 

    Are dreptate CNA ȘI LEGEA!

    TOTUL ABUZIV  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb