CANADA: Guvernul Trudeau a eşuat până acum în campania de vaccinare a populaţiei

J.P.
Internaţional / 15 februarie 2021

Guvernul Trudeau a eşuat până acum în campania de vaccinare a populaţiei

Canada a făcut paşi greşiţi în campania actuală de vaccinare a populaţiei împotriva coronavirusului, în ciuda faptului că guvernul de la Ottawa a reuşit să-şi asigure cel mai mare număr de doze de vaccin anti-COVID pe cap de locuitor din lume şi l-a desemnat pe un militar cu 30 de ani de experienţă - generalul-maior Dany Fortin - în fruntea eforturilor logistice de distribuire şi inoculare a canadienilor, relatează G4media.

Executivul condus de Justin Trudeau se chinuie însă nu doar să obţină dozele de vaccin comandate de la companiile farmaceutice, dar şi să vaccineze efectiv milioanele de canadieni. Şeful guvernului de stânga promisese în urmă cu ceva vreme că toţi canadienii care doresc un vaccin vor primi unul până la sfârşitul lunii septembrie a acestui an.

Campania de vaccinare din Canada a început pe 14 decembrie 2020, iar ţara nord-americană a administrat până acum 1.249.217 de doze, la o populaţie de peste 37 de milioane de persoane, aflându-se cu doar un loc în faţa României în această privinţă (guvernul de la Bucureşti a administrat 1.084.094 de doze). În prezent, Canada - care este considerată una dintre cele mai bogate ţări din lume - se situează pe locul 40 în clasamentul global al dozelor administrate la 100 de persoane, cu un procent de 3.3%, potrivit datelor compilate de Bloomberg.

Conform informaţiilor, doar 1.8% din populaţie a primit prima doză de vaccin, în timp ce numai 0.8% au primit şi rapelul. Puţin peste trei din 100 de canadieni au primit cel puţin o doză, comparativ cu aproximativ 14 persoane în SUA şi 21 de persoane în Marea Britanie.

Media zilnică a dozelor de vaccin administrate este de 26.785 în Canada, cu mult în urma unor ţări precum Statele Unite (1.644.945), Marea Britanie (445.204), Israel (121.509), Maroc (132.082) sau Indonezia (80.216).

Aproape 12% dintre persoanele de peste 80 de ani şi puţin peste 55% din lucrătorii prioritari din domeniul sănătăţii au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID, potrivit datelor guvernamentale. Până la 10 februarie, datele guvernului indică faptul că 93.8% din cele peste 1.35 de milioane de doze de vaccin distribuite provinciilor au fost deja administrate.

Potrivit CTVNews, Canada a înregistrat până duminică la prânz 825.261 de cazuri de infecţii cu COVID, care au provocat moartea a 21.283 de persoane. Dintre cei infectaţi, 767.843 de canadieni s-au vindecat, în timp ce numărul cazurilor active este de 36.028.

În paşi de melc

Cifrele dezamăgitoare ale campaniei de vaccinare sunt surprinzătoare în cazul Canadei, una dintre cele mai bogate şi dezvoltate ţări de pe glob. Mai ales în condiţiile în care guvernul de la Ottawa şi-a asigurat cel mai mare număr de doze de vaccin pe cap de locuitor din lume, lucru care, la vremea respectivă, a provocat critici intense. Canadei i s-a reproşat atunci că a cumpărat dozele necesare pentru a-şi vacina întreaga populaţie de mai multe ori, în detrimentul ţărilor sărace.

Guvernul Trudeau a semnat acorduri cu şapte furnizori de vaccinuri - Moderna şi Pfizer, precum şi cu companiile farmaceutice care au autorizaţie în aşteptare, cum ar fi AstraZeneca şi Johnson şi Johnson - pentru un total de aproape 418 de milioane de doze. (Populaţia Canadei este în prezent de puţin peste 38 milioane de persoane).

Lucrurile însă s-au complicat pentru Canada din cauză că ţara nu a fost poziţionată pentru livrarea prioritară a vaccinurilor Pfizer şi Moderna, singurele două vaccinuri autorizate până în prezent de autorităţile medicale de la Ottawa, a scris BBC. Acest lucru s-a datorat în parte faptului că ţara a decis să investească în vaccinuri anti-COVID de la fabricile europene, temându-se că Statele Unite, sub fostul preşedinte Donald Trump, va emite interdicţii de export.

Dar fabricile europene se luptă în acest moment cu aprovizionarea şi, recent, Uniunea Europeană, şi nu Statele Unite, a fost cea care ameninţat cu impunerea de interdicţii. Aceasta în condiţiile în care Canada nu are capacitatea de producţie internă pentru vaccinuri.

În ultimele săptămâni, au existat întârzieri ale livărilor, cu comenzi reduse sau anulate, atât pentru vaccinurile Moderna, cât şi pentru cele Pfizer. Acest lucru a dus la întârzierea administrării vaccinului în cazul persoanelor cu risc mare, printre primele programate la vaccinare în Canada.

O numărătoare realizată de revista Maclean's a sugerat recent că stocurile actuale de vaccin ale Canadei sunt în urmă cu aproximativ un milion de doze, respectiv 940.000 de doze, sau 27.5% din cele 3.4 milioane de doze care se aşteptau să ajungă până la sfârşitul lunii februarie. Potrivit programului iniţial, dozele Pfizer trebuiau să ajungă săptămânal, în timp ce dozele Moderna urmau să sosească la fiecare trei săptămâni.

Pfizer a promis să livreze patru milioane de doze, iar Moderna a promis încă două milioane până la sfârşitul primului trimestru al anului 2021, ceea ce înseamnă un total combinat de şase milioane de doze până la 31 martie.

În plus faţă de livrările planificate până la sfârşitul lunii februarie, Pfizer va trebui să livreze încă 2.19 milioane de doze până la 31 martie, în timp ce Moderna va trebui să livreze încă 1.31 milioane de doze.

Deci, în total, alte 3.5 milioane de doze de vaccin Moderna şi Pfizer ar trebui să sosească numai în luna martie.

Trudeau, sub presiune

Vineri, premierul Justin Trudeau a promis "o creştere masivă" a dozelor de vaccin care ajung în Canada, atât ale celor produse de Pfizer, cât şi ale vaccinurilor Moderna, singurele două autorizate în prezent pentru utilizare în ţara nord-americană.

Şeful guvernului de stânga se află sub presiunea enormă a criticilor care susţin că Trudeau nu a livrat vaccinurile comandate suficient de repede, deşi a promis constant că toţi canadienii care vor un vaccin vor primi unul până la sfârşitul lunii septembrie a acestui an.

BBC a precizat că există indicaţii că canadienii - mulţi dintre ei supuşi unor restricţii dure în această iarnă - sunt din ce în ce mai frustraţi de ritmul lent al vaccinărilor. "Întârzierile în livrarea vaccinurilor par să fi afectat liberalii (partidul de stânga din Canada - n.red.)," a declarat compania de sondare a opiniei publice Abacus Data la 5 februarie."Rata de popularitate a guvernului, imaginea primului-ministru şi cota din voturi a liberalilor au scăzut toate în ultimele săptămâni. În acelaşi timp, percepţiile negative despre modul în care guvernul gestionează dosarul de vaccinare au crescut dramatic."

Un sondaj de opinie Nanos, publicat zilele trecutem, a indicat că doar jumătate (50%) din canadieni cred că guvernul condus de Trudeau va reuşi să-i vaccineze pe cei care vor vrea acest lucru până la sfârşitul lunii septembrie, în timp ce 47% nu cred că acest lucru va fi realizat. Diverşi comentatori au afirmat şi ei că ţinta lui Trudeau privind vaccinarea canadienilor până în septembrie este una "nerealistă", iar calculele pe care şi le-a făcut premierul sunt "descurajatoare."

Nu este de aceea de mirare că bâlbele guvernului federal în ceea ce priveşte campania de vaccinare au stârnit nemulţumirea premierilor din provinciile canadiene şi i-au determinat să ia măsuri proprii pentru a face faţă nevoilor de vaccinare.

Joi, Manitoba a anunţat o licitaţie pentru a cumpăra două milioane de doze dintr-un vaccin candidat la coronavirus, aflat în studiile timpurii, ocolind astfel guvernul de la Ottawa. Alberta a sugerat, de asemenea, că va căuta propriile provizii de vaccin.

Grăbindu-se să liniştească îngrijorările provincilor, Trudeau a declarat vineri că înţelege "anxietatea" determinată de recentele întreruperi în livrarea de vaccinuri. Premierul de stânga a precizat că Canada va primi câteva doze de Pfizer înainte de termen şi a cumpărat patru milioane de doze suplimentare de vaccin Moderna.

În sfârşit, mai trebuie menţionat că, în încercarea de a spori producţia internă, Canada a anunţat în urmă cu două săptămâni că a semnat primul său acord pentru a permite fabricarea locală a unui vaccin anti-COVID străin, dezvoltat de Novavax. Vaccinul este însă în etapa a 3-a de testare, iar instalaţia de producţie din Montreal se află doar în stadiul de construcţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb