Când este vremea pentru reducerea impozitelor şi taxelor?

Vremea este totdeauna potrivită pentru reducerea taxelor, niciodată pentru creşterea acestora. Guvernele nostre din ultimii 25 de ani au învăţat o lecţie greşită de la guvernele Europei de Vest, pornind mereu construcţia bugetară de la stabilirea cheltuielilor şi apoi trecând la căutarea surselor de finanţare.

De fiecare dată a fost scoasă în faţă necesitatea investiţiilor, mai ales cele pentru infrastructură, fără de care nu ar fi fost posibilă dezvoltarea sustenabilă şi atragerea investiţiilor străine private. "Rezultatele" investiţiilor în infrastructură nu mai trebuie comentate, singurul lor rezultat vizibil fiind creşterea accelerată a datoriei publice în ultimii ani.

Şi atunci, nu a venit vremea încercării şi altui model de creştere, care să pornească nu doar de la reducerea şi simplificarea drastică a fiscalităţii, ci şi de la stabilizarea cadrului fiscal pe termen lung?

Preşedintele Klaus Iohannis a motivat retrimiterea Codului Fiscal în Parlament prin aceea că "simpla scădere a taxelor nu garantează creşterea economică şi nu ne permitem experimente economice".

Din fericire, un experiment mult mai drastic, aplicat de Ludwig Erhard în Germania la sfârşitul anilor "40, a condus la reformarea economiei şi redresarea acesteia într-un ritm extrem de ridicat, fenomen cunoscut sub numele de "Wirtschaftswunder" (n.a. miracol economic).

Pe de altă parte, Ben Bernanke, fost preşedinte al Federal Reserve, a recunoscut, într-o conversaţie cu James Rickards, că "tot ceea ce a făcut Fed-ul din 2008 a fost un experiment". "Ei bine, experimentul a eşuat", scrie Rickards pe contul său de Twitter.

Dincolo de disputele dintre palate în cazul unui proiect legislativ important, cum este şi noul Cod Fiscal, neaşteptată şi îngrijorătoare este reacţia directă a Băncii Naţionale a României.

După declaraţii în nume propriu ale unor oficiali ai Băncii, la sfârşitul săptămânii trecute a venit "salva" finală a artileriei grele din partea guvernatorului Mugur Isărescu.

Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat, în cadrul dezbaterilor din jurul Codului Fiscal, că "acesta va obliga, probabil, BNR să facă un salt actual de 180 de grade şi să devină o bancă aciclică".

"Ameninţarea" implicită din declaraţia sa este aceea că banca centrală nu va mai facilita creditarea statului printr-o dobândă redusă de politică monetară.

Dar de ce a făcut acest lucru BNR în ultimii ani? Doar pentru a ajuta băncile comerciale să-şi cosmetizeze rezultatele financiare cu ajutorul evoluţiei pozitive a portofoliului de titluri de stat (n.a. valoarea de piaţă a obligaţiunilor creşte în cazul scăderii dobânzilor)?

"După necazurile din trecut, băncile sunt supraexpuse pe datoria de stat", a declarat Mugur Isărescu, însă a uitat să precizeze şi una dintre cauzele fundamentale ale acestei supraexpuneri. Conform Directivei europene de adecvare a capitalului, ponderea de risc a titlurilor de stat din portofoliile bancare este zero, deşi normele Basel II, în cazul abordării standardizate, includ ponderi de 50% pentru categoria de rating a României.

Dacă ar fi fost aplicate aceste ponderi de risc, apetitul băncilor pentru titlurile de stat ar fi fost considerabil mai redus, din cauza necesarului de capital suplimentar.

La fel de uşor a trecut guvernatorul Isărescu şi peste responsabilitatea BNR pentru excesele speculative din a doua jumătate a deceniului trecut, în ciuda semnalelor puternice referitoare la iminenţa crizei financiare globale.

După cum scrie şi economistul Florin Cîţu pe blogul său, "pe termen lung, o economie controlată ca a noastră este împinsă la extreme (boom-bust) de politica fiscală prociclică, dar mai ales de politica monetară prociclică".

Bula imobiliară nu ar fi fost posibilă în absenţa relaxării politicii monetare şi a celei de supraveghere, pe fondul unui salariu mediu extrem de redus în comparaţie cu nivelul mediu european.

Acum, Valentin Lazea a readus în atenţie posibilitatea unei noi bule imobiliare, în condiţiile tendinţei de creştere a consumului şi a dobânzilor scăzute oferite de bănci. Dar nu sunt şi aceste dobânzi tot rezultatul politicii monetare a BNR?

Fără a încerca minimalizarea iresponsabilităţii guvernamentale, manifestată prin reducerea taxelor concomitent cu anunţarea creşterii cheltuielilor, circul ieftin în care s-au angajat cele mai importante autorităţi ale statului arată existenţa unei probleme deosebit de grave în România: inexistenţa mecanismelor de temperare şi stopare a transformării priorităţilor clasei politice în politici economice.

Cel mai important dintre acestea ar fi o restricţie bugetară puternică, care să nu permită derapaje fiscale de nicio natură. Deficitul bugetar, în toate formele sale, nu ar trebui să existe şi ar trebui luate măsuri urgente pentru reducerea datoriei publice, atât în valoare absolută, cât şi raportată la PIB.

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că şi datele statistice referitoare la Produsul Intern Brut au fost recalculate de INS pe baza noii metodologii europene, care este mult mai permisivă şi supraevaluează adevărata capacitate de producţie a unei economii.

Datele oficiale arată o creştere a PIB-ului nominal cu 30,6% între 2009 şi 2014, pe fondul unei creşteri cu aproape 50% a masei monetare în sens restrâns, M1, în condiţiile în care o componentă a acesteia, numerarul din circulaţie, a crescut cu 66,4% în aceeaşi perioadă. Creditul neguvernamental a crescut cu doar 5,6% între 2009 şi 2014.

Oare creşterea accelerată a masei monetare în ultimii doi ani nu a contribuit semnificativ la scăderea diferenţei negative dintre PIB-ul real şi cel potenţial, economia noastră ajungând în prezent la o diferenţă pozitivă, interpretată de oficialii BNR ca semnal al supraîncălzirii?

O astfel de concluzie a Băncii Naţionale nu îşi găseşte ecou şi la nivel economiei reale, care încă se confruntă cu un număr mare de insolvenţe şi venituri salariale reduse. Nici nu ar putea fi altfel, în condiţiile în care politica monetară a BNR a descurajat formarea capitalului autohton şi a frânat puternic transformările structurale.

Concentrarea Băncii Naţionale asupra cererii agregate, în conformitate cu "ortodoxia" economică din prezent, este reflectată şi de declaraţia recentă a guvernatorului Isărescu: "conducerea economiei de piaţă se face prin politici bugetare şi mărimea deficitului este esenţială pentru stabilirea direcţiei".

Dar nu ar fi mai eficientă "conducerea economiei de piaţă" prin înfiinţarea unui Comitet de Stat al Planificării, care să se ocupe de toate, inclusiv de stabilirea nivelului optim al "şeptelului", astfel încât să rezolvăm odată şi problema deficitului din sistemul de pensii?

Şi apoi, de ce "se ia carnetul de conducere" numai când "mergi în zig-zag cu deficitul"? Nu sunt sancţiuni în "codul rutier" şi pentru alte instituţii ale statului?

Sau guvernatorul Isărescu a avut în vedere doar modul în care BCE a "luat carnetul" lui Berlusconi, când acesta nu a mai urmat indicaţiile de la Bruxelles, prin forţarea creşterii costurilor de finanţare ale Italiei? În aceste condiţii, unde mai este "democraţia" despre care conducătorul BNR spunea că este ameninţată de noul Cod Fiscal?

Criza începută la sfârşitul deceniului trecut ne-a oferit oportunitatea trecerii la reforme structurale de natură să imprime o nouă traiectorie pentru reconstruirea unei economii golite de jaful ultimelor decenii.

Nu s-a dorit acest lucru, toate eforturile fiind îndreptate către restabilirea unui "echilibru" rezultat în urma exploziei fără precedent a creditării.

Guvernatorul Isărescu spune că aceste "echilibre restaurate cu atâta trudă" trebuie păstrate, iar "accentul trebuie deplasat spre reforme structurale de natură să amplifice potenţialul de creştere a economiei româneşti".

Din păcate, noile tendinţe de pe piaţa globală, inclusiv presiunile de creştere a dobânzilor, vor ajunge destul de curând şi la noi şi vor demonstra lipsa de sustenabilitate a creşterii economice actuale, precum şi inutilitatea eforturilor lăudate de banca centrală.

În primul secol al erei nostre, senatorul şi istoricul roman Tacit a scris, în "De vita et moribus Iulii Agricolae", despre cum a ajuns să fie înţeleasă legea imperiului: "Ravagii, măceluri şi uzurparea sub pretenţii false sunt numite imperiu; iar acolo unde transformă totul în deşert, ei îl numesc pace".

Cu excepţia măcelurilor, legile noastre din ultimele două decenii şi jumătate au asistat, neputincioase, la "ravagii şi uzurpări" care ameninţă însăşi existenţa statului.

Parafrazând dictonul lui Tacit, putem spune că "acolo unde a fost transformat totul în deşert, ei îl numesc echilibru restaurat", iar clasa politică actuală, ruptă complet de interesul naţional, şi Banca Naţională, care a facilitat derapajele bugetare prin relaxarea politici monetare, vor afla, curând, cât de înşelătoare sunt nisipurile mişcătoare din deşertul echilibrului restaurat.