Poliţiştii de frontieră au identificat în Punctul de Trecerea Frontierei Constanţa Sud Agigea un cetăţean libanez, membru al echipajului unei nave sub pavilion Sierra Leone, care a prezentat la control un carnet de marinar fals, potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă.
În data de 04.05.2021, ora 09.30, în urma controlului de frontieră efectuat de către poliţiştii de frontieră asupra unei nave sub pavilion Sierra Leone, acostată în dana portului Constanţa, sosită din Grecia, au descoperit un carnet de marinar, ce purta însemnele statului Micronezia, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.
În urma verificărilor s-a stabilit că respectivul document aparţine unui bărbat în vârstă de 49 ani, cetăţean libanez, care este încadrat ca membru de echipaj. Acesta a declarat că a achiziţionat carnetul de marinar, în localitatea Tripoli.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "uz de fals", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 din Codul Penal.
Armatorul navei a fost sancţionat contravenţiona cu suma de 8.000 lei pentru aducerea în Romania de către transportator a străinilor fără documente de trecere a frontierei sau cu documente false / falsificate.