Conceptul de muncă decentă trebuie inclusă în strategia naţională de dezvoltare şi, în acest sens, pe tot parcursul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie vor fi organizate acţiuni de protest în vederea susţinerii acestui demers, a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă trimis redacţiei, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, în contextul sărbătorii la nivel internaţional a Zilei pentru Muncă Decentă.
"În cei nouă ani de când a fost lansată Ziua Internaţională pentru Muncă Decentă de către Confederaţia Internaţională a Sindicatelor, zeci de milioane de lucrători au manifestat pe data de 7 octombrie pentru drepturi sindicale şi muncă decentă. Şi în acest an, sindicatele şi organizaţii non-profit din întreaga lume organizează evenimente prin care cer justiţie socială, locuri de muncă decente şi respectarea drepturilor lucrătorilor sub sloganul «Stop setei de câştig a întreprinderilor» (...) România nu numai că nu are o strategie naţională de dezvoltare, asumată de întreaga clasă politică şi de partenerii sociali, care să includă printre obiective munca decentă, dar politicile şi acţiunile guvernelor României se bazează chiar pe descurajarea muncii decente: atragerea 'investitorilor' cu cea mai ieftină forţă de muncă, menţinută deliberat la un nivel scăzut, condiţii avantajoase pentru companii, dar dezavantajoase pentru lucrători şi o legislaţie ambiguă sau posibilitatea de a fi încălcată este, în România, politică de stat", precizează comunicatul.
CNS Cartel Alfa menţionează, totodată, că "modificarea Codului muncii a pus salariaţii la cheremul voinţei patronilor (prin prelungirea perioadelor de probă, stabilirea performanţei prin voinţa unilaterală a angajatorului etc.), iar apariţia Legii dialogului social a îngreunat până la blocaj posibilitatea salariaţilor de a-şi reprezenta şi apăra drepturile prin negociere şi acţiune colectivă".
"Nefiind capabile să construiască alte avantaje competitive (o infrastructură bună, un cadru legislativ predictibil şi coerent, sistem de taxare motivant şi o administraţie competentă şi necoruptă) guvernele succesive ale României îşi fac un merit din a oferi, ieftin, resursele ţării spre exploatare (resurse umane sau resurse naturale). O economie a cărui principal «avantaj competitiv» este costul menţinut scăzut al forţei de muncă şi exploatarea lucrătorilor nu este o economie performanta şi stabilă, şi cu siguranţă nu este o economie care funcţionează în interesul celor mulţi, ci mai degrabă a celor puţini şi bogaţi. Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa va continua pe tot parcursul lunii octombrie, în noiembrie şi decembrie acţiuni de protest. Revendicările noastre principale sunt: modificarea Legii 62/2011, care să facă posibile negocierile colective la toate nivelurile, dreptul la grevă; un salariu minim care să reflecte costurile reale de trai; un dialog social responsabil; un sistem public de sănătate pentru toţi", subliniază organizaţia sindicală.