"Cărţi pentru prieteni" la târgul de la Leipzig

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 5 aprilie 2023

Sursa foto: Facebook / Ministerul Culturii

Sursa foto: Facebook / Ministerul Culturii

Ţara noastră revine la unul dintre cele mai mari târguri de carte din lume, după o pauză impusă de pandemie. România va participa cu un stand naţional la Târgul de Carte de la Leipzig, programat în perioada 27-30 aprilie, în cadrul căruia va prezenta peste 150 de noi volume de beletristică, literatură pentru copii şi non-ficţiune, sub genericul "Books For Friends".

Ministerul Culturii va organiza la standul Româ- niei 18 evenimente dedicate autorilor români traduşi în limba germană, dar şi unor teme de actualitate culturală şi politică, printre autorii invitaţi numărându-se Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Lavinia Branişte, Ioana Nicolaie, Oleg Serebrian şi Adrian Şchiop. Potrivit ministerului: "După o pauză de trei ediţii, cauzată de pandemie, Târgul de Carte de la Leipzig, cea mai importantă platformă de promovare a literaturii din estul Europei îşi redeschide porţile către marele public. Prezenţa României, organizată de Ministerul Culturii, sub motto-ul «Books for Friends», va consta, anul acesta, într-un stand de 50 mp, cu un design propriu şi o selecţie de peste 150 de titluri noi, precum şi un program cuprinzând 18 evenimente care vor implica 22 de participanţi din România şi Germania. La standul României, în centrul atenţiei vor fi autorii români recent traduşi în spaţiul de limbă germană, precum şi discuţii şi dezbateri care vor aborda teme culturale şi politice la zi. Ca de fiecare dată, nu vor lipsi invitaţi din Republica Moldova - editori, autori, jurnalişti, ale căror cărţi s-au remarcat în ultima vreme în lumea literară de la noi". Conform sursei citate, cu acest prilej va avea loc lansarea traducerii volumului "Paul Celan - dimensiunea românească" de Petre Solomon, iar scriitoarele Gabriela Adameşteanu, Ioana Pârvulescu, Ioana Nicolaie şi Lavinia Branişte vor aborda tema literaturii feminine din România în cadrul dezbaterii "Scrierile autoarelor din România deschid deja noi perspective", moderată de traducătoarea Eva Wemme.

De asemenea, sub motto-ul "Focus Europa", vor fi organizate două dezbateri axate pe problematica războiului şi a modul în care aceasta este reflectată în literatura europeană, la care vor participa şi importanţi scriitori şi analişti din Germania, Ucraina, Bosnia Herţegovina, Polonia şi Republica Moldova. Institutul Cultural Român din Berlin va fi şi în acest an partener al Ministerului Culturii, la Berlin, cu două evenimente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb