Casa Artelor din Sibiu va găzdui prima şcoală de meşteşugărit din România; investiţia totală va depăşi 2.5 milioane euro

T.B.
Cultură / 4 martie

Casa Artelor din Sibiu va găzdui prima şcoală de meşteşugărit din România; investiţia totală va depăşi 2.5 milioane euro

Anul acesta, Muzeul ASTRA din Sibiu va inaugura Casa Artelor, primul centru care va reuni învăţarea, promovarea şi comercializarea obiectelor meşteşugăreşti de artă românească. Investiţia totală va depăşi 2.5 milioane euro, realizată deja în proporţie de 85%, şi a inclus renovarea completă a unei case de patrimoniu din Piaţa Mică a Sibiului şi transformarea ei în spaţiu pentru organizarea de ateliere de meşteşugărit, o Galerie de Artă Populară de unde doritorii vor putea achiziţiona obiecte de artizanat, dar şi o cafenea culturală amenajată la parterul casei, se arată într-un comunicat al Muzeului Astra, remis redacţiei.

Iniţiativa face parte din Proiectul Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor - Centru de activităţi şi resurse regionale (C.A.R.R.), finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, conform sursei.

Potrivit comunicatului, ,,Prin Casa Artelor ne-am dorit să aducem arta tradiţională românească mai aproape de publicul tânăr, să o facem mai accesibilă şi, totodată, să îi asigurăm longevitatea. Credem cu tărie că muzeele şi locurile de cultură trebuie să facă eforturi pentru a se apropia de public, de copii şi de tineri în special, pentru că aceştia vor duce mai departe moştenirea noastră culturală", a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Educaţie prin meşteşugărit pentru copiii din Sibiu şi nu numai

Mii de copii din judeţul Sibiu şi din toată ţara vor putea participa începând din acest an la ateliere de meşteşugărit în cadrul Casei Artelor şi vor descoperi arta tradiţională românească, printr-un demers al Muzeului ASTRA din Sibiu de a asigura perpetuarea meşteşugurilor româneşti. Copiii vor interacţiona cu meşteşugari şi vor învăţa să lucreze cu lemn, lut, vor învăţa să picteze motive folclorice româneşti şi să coasă ii şi ştergare tradiţionale, arată datele comunicatului.

Un viitor pentru artizanatul românesc

Pe lângă atelierele organizate, Casa Artelor va ajuta la perpetuarea artizanatului românesc şi prin Galeria de Artă Populară, unde meşteşugarii din România îşi vor putea comercializa obiectele. Potrivit proiectului de restaurare, la parterul Casei Artelor vor fi reamenajate Galeriile de Artă Populară, unde sunt comercializate obiecte de artizanat, lucrate de meşteri tradiţionali din toată ţara, potrivit sursei. Tot aici, sunt incluse în proiect spaţii pentru ateliere meşteşugăreşti, în care se vor putea implica localnicii. De asemenea, la parterul Casei Artelor va fi amenajată o cafenea culturală. La etajul 1 al clădirii vor fi 3 spaţii pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziţii temporare şi evenimente culturale. La mansarda Casei Artelor, proiectul include o expoziţie inovativă despre meşteşugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean. Proiectul Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor - Centru de activităţi şi resurse regionale (C.A.R.R.), finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) şi Mussene I Sor Trondelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 - 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanţării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro, transmite sursa menţionată.

Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice, se mai arată în comunicat. Aceste mecanisme de finanţare sunt stabilite în baza Acordului privind Spaţiul Economic European, ce reuneşte statele membre UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia ca parteneri egali pe piaţa internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde între 1994 şi 2014 şi 1,55 miliarde pentru perioada de finanţare 2014 - 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org şi www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro, potrivit comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb