CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA: "Codul Penal ar putea cauza falimentul unor companii în insolvenţă"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 13 februarie 2014

"Codul Penal ar putea cauza falimentul unor companii în insolvenţă"

Noul Cod penal se îndreaptă şi către sectorul insolvenţei, care, oricum, era tensionat ca urmare a faptului că în Parlament se află un proiect legislativ pentru Codul Insolvenţei care nu convine în totalitate jucătorilor din piaţă.

Reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR) au precizat, ieri, că noul Cod Penal aduce două modificări în domeniul insolvenţei. Prima dintre acestea constă în faptul că infracţiunile din legea insolvenţei s-au mutat în zona penală, după cum au afirmat avocaţii de la CITR, adăugând: "Legea insolvenţei spunea că bunurile vândute în insolvenţă se vând libere de sarcini. Noul Cod penal subliniază că acest lucru se poate întâmpla cu excepţia cazurilor când există un sechestru penal. În aceste condiţii, s-ar putea să avem întârzieri mari în procedura de insolvenţă şi în reorganizare, pentru că nu vom putea vinde activele cu sechestru penal".

Sechestrul poate fi civil sau penal, acestuia din urmă fiindu-i conferit, de Codul penal, un rang de genul unei ipoteci legale, ne-au explicat specialiştii din cadrul CITR.

Potrivit acestora, sechestrul penal poate fi înfiinţat de către procuror, într-un mod mai facil, în timp ce sechestrul civil trebuie aprobat şi de către un judecător.

În prezent, nu sunt foarte multe sechestre penale în procedurile de insolvenţă, susţin sursele citate, apreciind, însă, că prevederea din Codul penal poate cauza falimentul unor companii care nu-şi pot vinde activele.

Şi specialiştii din penal spun că noul cod în domeniu va afecta activitatea din domeniul insolvenţei.

Subiectul este abordat şi în cadrul proiectul legislativ privind Codul insolvenţei, iar specilaliştii din domeniu speră că reglementările care urmează să fie adoptate să îmbunătăţească prevederea din Codul penal.

Guvernul a aprobat Codul insolvenţei în toamna anului trecut, printr-o Ordonanţă de Urgenţă declarată, ulterior, neconstituţională.

La sfârşitul lui 2013, Guvernul a transmis Parlamentului noul Cod al insolvenţei, sub forma unui proiect de lege, acesta aflându-se, în prezent, în Senat şi urmând să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), ne-a spus, recent, proiectul legislativ a fost trimis în Parlament fără ca vreuna din recomandările făcute de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi de Banca Mondială (BM) să fi fost prinse în textul de lege.

Andrei Cionca, asociat fondat CITR, a precizat, ieri, într-o conferinţă de presă, că noile modificări legislative în domeniu ar clarifica, printre altele, numeroase reglementări deficitare din actuala legislaţie, precum şi drepturile finanţatorilor procedurii, grupând într-un singur act normativ majoritatea legislaţiilor în vigoare cu privire la domeniul insolvenţei şi prevenţiei insolvenţei.

Aspectele defavorizante ale proiectului vizează reducerea la un an a perioadei de propunere a planului de reorganizare şi faptul că executările silite sunt permise în procedura de insolvenţă.

Circa 5% din totalul companiilor în insolvenţă erau în procedură de restructurare, anul trecut

Circa 5% din totalul companiilor aflate în insolvenţă erau în procedură de restructurare, anul trecut, potrivit domnului Cionca.

Conform datelor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), în 2013 erau 34.000 de proceduri pe rol.

Cele mai afectate domenii au fost construcţiile de infrasctructură, imobiliarele, producţia.

În acest an, ar urma ca insolvenţa să atingă în mod special sectorul alimentar, costurile materiilor prime crescând foarte mult, anul trecut, şi cu până la 50%, în condiţiile în care lanţurile de retail au politici de preţuri foarte stricte, potrivit lui Andrei Cionca.

De asemenea, alte sectoare care vor fi afectate sunt închirierea spaţiilor comerciale şi de birouri, ca urmare a faptului că societăţile au credite mari, contractate înainte de anul 2008, iar chiriile sunt mici; beneficiarii de subvenţii, fiind estimate întârzieri la plata acestora şi construcţiile din infrastructură, din cauza gradului mare de îndatorare.

În schimb, construcţiile civile şi agricultura vor avea un an bun, potrivit estimărilor CITR.

370 de proceduri de insolvenţă în portofoliul CITR, la începutul anului

În portofoliul CITR au intrat, anul trecut, 109 proceduri noi de insolvenţă şi au fost încheiate 49 de astfel de proceduri. La începutul anului în curs, compania administra aproximativ 370 de proceduri. CITR a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 7,6 milioane de euro, în creştere cu 16% faţă de 2012. Societatea a distribuit, anul trecut, către creditori, peste 62 de milioane de euro, reprezentând 30% din totalul masei credale a procedurilor în care s-au făcut distribuiri. În procedurile administrate, CITR gestionează peste 10.000 de angajaţi şi active în valoare de aproximativ 500 milioane de euro.

Cu o echipă de peste 110 de specialişti, 40 practicieni în insolvenţă şi 12 echipe de lucru, Casa de Insolvenţă Transilvania acoperă arii de activitate ca agricultura, transportul, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălţămintei, producţia ceramică, panificaţia, activităţile comerciale, extracţia şi prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

În 2013, CITR a lansat programul "Redresarea business-urilor aflate în dificultate" - un program naţional de educare şi informare a mediului de afaceri român privind restructurările în şi în afara insolvenţei, la care au participat peste 1.300 de manageri şi antreprenori din ţara noastră.

Andrei Cionca a subliniat: "Nevoia unui asemenea program a pornit de la rezultatele unei analize CITR care a arătat că 49% dintre companiile de dimensiuni medii sau mari ce au intrat în insolvenţă în ultimii doi ani au avut ca principală cauză supraîndatorarea. Greşelile de management şi scăderea consumului vin pe locurile al doilea şi al treilea, într-un clasament al cauzelor insolvenţei".

În 2013, companiile din domeniul imobiliar aflate în administrarea CITR au cunoscut o creştere notabilă a vânzărilor în procedură, afirmă avocaţii din cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania.

Potrivit acestora, proiectul rezidenţial Alia Apartments Bucureşti a vândut aproximativ 62% dintre apartamente, după deschiderea procedurii de insolvenţă, la un preţ mediu de 228.500 euro/unitate, iar ritmul de vânzare în cadrul proiectului Mao Life Residence din Cluj a crescut de cinci ori, în insolvenţă faţă de perioada anterioară acestei proceduri.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb