Cât de bună este capitalizarea sistemului nostru bancar?

Reprezentanţii sectorului bancar susţin că sistemul are o capitalizare deosebit de ridicată şi o lichiditate bună, la finalul anului 2020 având un sistem bancar stabil, cu o solvabilitate de peste 25% şi cu o lichiditate mult îmbunătăţită. Conform datelor de la BNR, indicatorul de solvabilitate al sistemului bancar a fost de 25,1%, în ultimul trimestru al anului trecut, şi a înregistrat o uşoară scădere în T1 2021, până la 24,6% (vezi graficul 1).

Chiar şi aşa, nivelul este de peste trei ori mai mare decât 8%, pragul sub care nu poate să coboare indicatorul conform cerinţelor de reglementare privind adecvarea capitalului. Valoarea minimă, de 11,9%, a fost înregistrată în T3 2008.

La prima vedere, o valoare a indicatorului de solvabilitate de peste trei ori mai mare decât minimul reglementat arată o capitalizare deosebit de bună, însă există o serie de elemente "periculoase" dincolo de prima impresie.

Unul dintre cele mai importante este faptul că rata de adecvare a capitalului se calculează ca raport între capital şi valoarea totală a activelor ponderate la risc, iar reglementările interne şi internaţionale oferă o pondere zero expunerilor faţă de datoria suverană, respectiv obligaţiunile guvernamentale.

Să presupunem că o bancă are un bilanţ de 100 de unităţi monetare, format din credite (50 de unităţi) şi obligaţiuni guvernamentale (50 de unităţi) pe partea de activ, iar la pasiv există capitalul (10 unităţi) şi depozite ale clienţilor (90 de unităţi).

Dacă ponderea de risc pentru credite este de 50%, atunci valoarea totală a activelor ponderate la risc este de 0,5x50+0x50, adică 25 de unităţi. În aceste condiţii, rata de adecvare a capitalului este 10/25, adică 40%.

Dacă se schimbă structura bilanţieră la credite de 40 de unităţi şi obligaţiuni de 60 de unităţi, atunci activele ponderate la risc vor fi de 0,5x40+0x60, adică 20 de unităţi, iar rata de adecvare a capitalului va creşte până la 50%.

O astfel de schimbare a structurii bilanţiere s-a observat pentru sistemul bancar din ţara noastră, unde ponderea titlurilor de valoare negociabile (obligaţiuni) în total bilanţ a depăşit 22% de la începutului anului curent, după o creştere puternică în ultimul deceniu (vezi graficul 2).

Ponderea creditelor a intrat pe o tendinţă de scădere accelerată după ianuarie 2008, când s-a înregistrat nivelul maxim, de 87,6% din totalul activelor sistemului bancar. În prezent, ponderea creditelor a ajuns la circa 56%.

În această situaţie s-a ajuns după o creştere de peste 18 ori a valorii obligaţiunilor în bilanţul sistemului bancar din 2007 până în prezent, în condiţiile în care activul total a crescut de 3,5 ori, iar creditele de 2,3 ori (vezi graficul 3).

În acelaşi interval de timp, depozitele au crescut de 4,3 ori, până la 460,7 miliarde de lei în aprilie 2021, iar capitalul şi rezervele de 4,5 ori, până la 447,9 miliarde de lei.

În raportul lunar privind datoria publică din martie 2021, Ministerul de Finanţe arată că sistemul bancar deţinea titluri de stat emise pe piaţa internă cu o valoare nominală de 121,67 miliarde de lei.

Datele de la BNR referitoare la poziţia bilanţieră "Titluri de valoare negociabile" arată o valoare nominală de 138,45 miliarde de lei în martie 2021 şi de 142,57 miliarde în aprilie 2021. Diferenţa între datele de la BNR şi de la Ministerul de Finanţe poate include obligaţiuni emise de companii pe piaţa locală sau internaţională, precum şi obligaţiuni ale statului român emise în euro pe pieţele internaţionale.

Oricum este suficientă expunerea faţă de obligaţiunile guvernamentale emise pe piaţa internă pentru a crea probleme sistemului bancar în condiţiile unei creşteri semnificative a dobânzilor, care va determina căderea masivă a valorii de piaţă a acestor titluri.

În presa financiară internaţională a fost analizat, atât în perioada crizei datoriilor suverane din zona euro cât şi mai recent, fenomenul cunoscut sub numele "bucla distrugerii" ("doom loop").

Termenul descrie implicaţiile legăturii dintre bănci şi guvernele cărora le-au acordat credite, în special prin intermediul emisiunilor de obligaţiuni.

Astfel, "statele suverane sunt expuse riscului bancar, iar băncile sunt expuse riscului suveran", după cum se arată într-o analiză de la European Systemic Risk Board (ESRB) din primăvara anului 2018.

Se poate considera că a fost "amorsată" o astfel de "buclă a distrugerii" pentru ţara noastră? Bineînţeles, mai ales când observăm creşterea explozivă a capitolului bilanţier "Titluri de valoare negociabile" din toamna anului 2019.

În octombrie 2019 a fost depăşit pragul de 100 de miliarde de lei, iar în următoarele 19 luni creşterea a fost de 41,4%, pe fondul unei creşteri de 17,9% a capitalului şi de 21,8% a activului total.

BNR a început să publice rezultatele unor sondaje trimestriale privind riscurile sistemice din decembrie 2017. În primul raport se arăta că riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public ocupa locul al şaptelea în clasamentul riscurilor sistemice, fiind considerat moderat şi relativ uşor gestionabil.

În ultimul raport, din septembrie 2020, riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public este considerat ridicat, dar relativ uşor de gestionat.

De atunci BNR nu a mai publicat astfel de rapoarte, deşi ar fi trebuit să existe unul în martie 2021, conform trecerii la frecvenţa semestrială de publicare.

Dincolo de creşterea accelerată a valorii obligaţiunilor guvernamentale în bilanţul sistemului bancar din ţara noastră, un factor important al "îmbunătăţirii" solvabilităţii în reprezintă creditele cu garanţii guvernamentale, cum sunt cele din programul "Prima casă".

Conform reglementărilor privind adecvarea capitalului bancar, ponderea de risc pentru creditele ipotecare rezidenţiale poate fi de cel puţin 35%, însă în cazul creditelor ipotecare cu garanţii guvernamentale valoarea ponderii ar putea fi mult mai scăzută, adică va contribui la reducerea valorii activelor ponderate la risc, deci la creşterea solvabilităţii pentru acelaşi nivel al capitalului.

Nu trebuie uitat că datoriile "acumulate" de populaţie în cadrul programului "Prima casă" reprezintă, de asemenea, datorii contingente ale statului. O creşterea accelerată a restanţelor, pe fondul creşterii dobânzilor, ar conduce la epuizarea rapidă a fondului de garantare, iar guvernul ar trebui să împrumute sume foarte mari peste necesarul de acoperire a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice.

În aceste condiţii, avertismentele lansate de BNR cu privire la riscurile sistemice nu mai sunt demult suficiente, ci trebuie însoţite de măsuri drastice.

Este suficient gradul de capitalizare al sistemului bancar în cazul unei "furtuni perfecte" alimentate de creşterea dobânzilor, reducerea puterii de cumpărare a populaţiei şi creşterea accelerată a incapacităţii de plată la nivelul programului "Prima casă"?

Greu de crezut. Poate că un test de stres care să îşi merite numele ar putea să ofere un răspuns în acest sens, prin introducerea unui scenariu realist de "normalizare" a dobânzilor.

Dar dacă nimeni nu doreşte să afle un astfel de răspuns?