Cât de mare este minciuna din jurul fondului european de redresare?

La început a fost minciuna că fondul de redresare al Uniunii Europene este "un mecanism de urgenţă şi temporar", care a fost utilizată pentru obţinerea acordului politic din partea Berlinului şi a altor ţări din nordul Europei, dar şi pentru acoperirea unei încălcări grave a tratatelor europene (n.a. vezi articolul "Cum va arăta Europa reconstruită pe min­ciună?", BURSA, 24.07.2020).

Informaţiile care au început să apară atât despre alocarea finanţărilor, cât şi despre condiţiile impuse, oferă o speranţă, deşi redusă, că această aberaţie ar putea fi oprită prin voturile parlamentare din mai multe ţări europene, pe fondul nemulţumirilor cetăţenilor.

După ce a criticat deosebit de dur acordul ţărilor din UE privind înfiinţarea fondului de redresare, profesorul Tuomas Malinen, de la Universitatea din Helsinki, a revenit cu informaţii suplimentare despre evoluţia crizei constituţionale din Finlanda.

"Revolta împotriva fondului de redresare se amplifică, în ciuda eforturilor disperate ale ministrului de finanţe şi a celui mai mare ziar din ţară de a ţine minciunile pe linia de plutire", scrie Malinen pe contul său de Twitter.

Este de la sine înţeles că votul negativ nu va veni şi din partea "legiuitorilor" din ţara noastră. Care ar fi probabilitatea ca parlamentarii "noştri" să fie "impresionaţi" de călcarea în picioare a tratatele europene, când în joc sunt zeci de miliarde de euro care pot fi "acaparaţi" de clientela de partid şi de stat?

Chiar şi dacă toate aceste "resurse" financiare vor avea un efect neglijabil asupra creşterii economice? Chiar şi atunci, doar nu se vor împiedica "aleşii" de nişte "detalii" nesemnificative.

"Povestea despre creşterea economică este bună doar pentru a fi prezentată publicului, nimic mai mult", a avertizat reputatul profesor Hans-Werner Sinn, fost preşedinte al Institutului Ifo, într-un interviu acordat cotidianului Handelsblatt.

Profesorul Sinn a mai declarat că "în special ţările grav afectate de pandemie, cum este Italia, merită solidaritatea celorlalte state membre", însă a subliniat că "nu era nevoie de cadrul pentru datoriile comune şi finanţarea acestora cu ajutorul tiparniţei BCE". În opinia sa, "accelerarea creşterii economice ca urmare a finanţării investiţiilor din aceste datorii este doar o dorinţă pioasă".

Ulterior, profesorul german a scris, într-un articol de pe site-ul Project Syndicate, că "banii nu pot rezolva problema distorsionării preţurilor relative din zona euro" şi afirmă că "strategia UE pare să se bazeze pe speranţă şi rugăciune".

O imagine mult mai sumbră în ceea ce priveşte efectele economice ale fondului de redresare economică este prezentată de Ambrose Evans-Pritchard, în cotidianul britanic The Telegraph, sub titlul "Liderii UE şi-au sacrificat idealurile pentru un acord viciat care nu este semnificativ economic".

Jurnalistul britanic susţine că "detaliile acordului sunt şocante", în condiţiile în care s-au tăiat 20 de miliarde de euro din capitolul cheltuielilor pentru ştiinţă, iar "fondul pentru tehnologii verzi a fost redus cu trei sferturi".

Mai mult, "au fost eliminate toate elementele tehnologice care au putea avea un efect economic multiplicativ", după cum mai subliniază Evans-Pritchard.

În aceste condiţii, "reprezentanţii European Research Council au declarat că nu pot crede ceea ce se întâmplă", iar "League of European Research Universities acuză abuzul de încredere", conform articolului din The Telegraph.

Dar se pare că acesta a fost un preţ "rezonabil" pentru a fi îndeplinite cerinţele preşedintelui francez Emmanuel Macron, chiar dacă aceasta înseamnă "redirecţionarea banilor de la investiţii către cheltuieli generice".

Oare chiar cred "marii" lideri europeni că astfel se mai poate câştiga capital politic, adică prin acţiuni care amintesc de suta de lei promisă românilor care au ieşit în stradă în urmă cu trei decenii?

Tocmai din aceste motive, analiştii de la firma de consultanţă Eurointelligence consideră că ar fi fost mai bine ca întâlnirea la nivel înalt să se fi încheiat printr-un eşec total.

Arnaud MarPs, economist-şef pentru Europa la Citigroup şi fost consilier special al preşedintelui Mario Draghi la BCE, a declarat pentru The Telegraph că "UE a făcut doar ceva suficient pentru a supravieţui", iar acordul "nu are dimensiunea istorică prin care să fie anunţată refondarea UE sau a zonei euro".

Caracterul nesemnificativ din punct de vedere economic a fost subliniat şi de doi analişti de la Bank of America, în opinia cărora "fondul de redresare are prea multe elemente de planificare centralizată şi prea puţine elemente de stimulare economică".

Cum poate, în aceste condiţii, un premier sau preşedinte să apară în faţa cetăţenilor şi să le ofere speranţe false cu privire la "minunile" care vor fi realizate din miliardele sau zecile de miliarde de euro repartizate fiecărei ţări din UE?

Răspunsul este evident. Deoarece nu există niciun fel de consecinţe adevărate, nu doar cele politice, pentru propagarea unor astfel de minciuni, mai ales când sunt însoţite de decizii privind "acumularea" unor datorii cu efecte negative întinse pe multe generaţii.

Există, totuşi, o speranţă pentru evitarea "scufundării" în noi datorii "europene" fără nicio eficienţă economică.

"Procesul de aprobare este un coşmar", scrie Ambrose Evans-Pritchard, iar "ţările trebuie să se supună unui regim de tipul troicii care poate dicta reformele".

"Precondiţia pentru primirea banilor este aceea că trebuie să urmăm "recomandările specifice', adică trebuie să reducem cheltuielile, pensiile, datoria publică şi să majorăm taxele asupra proprietăţii", a declarat Claudio Borghi, preşedintele comitetului de buget al Parlamentului italian, care a caracterizat întregul proces de alocare a fondurilor drept "nebunesc".

Analiştii de la Bank of America mai consideră că "ţările care primesc fonduri ar putea accepta condiţiile doar pentru banii care nu trebuie rambursaţi nu şi pentru cei acordaţi sub formă de credite", după cum arată The Telegraph, iar "o mare parte din valoarea de 750 de miliarde a fondului de redresare ar putea rămâne nefolosită".

Putem doar să ne imaginăm care vor fi condiţiile şi pentru ţara noastră, deoarece este greu de crezut că "autorităţile" vor da dovadă de transparenţă deplină în acest sens.

Chiar şi pentru fondurile deja alocate există posibilitatea de a bloca utilizarea, pe fondul introducerii unei aşa-numite "frâne de urgenţă", care se află la dispoziţia fiecărui stat membru pentru a evalua eficienţa folosirii banilor.

Este de la sine înţeles că "aceasta este o formulă care asigură o stare conflictuală constantă", după cum mai scrie Evans-Pritchard.

Chiar şi cel mai optimist scenariu al alocării şi eficienţei fondurilor de redresare nu îl impresionează pe Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, care susţine că "există un risc masiv de distrugere a locurilor de muncă din industria prelucrătoare şi înlocuirea lor cu locuri de muncă nesofisticate din servicii".

În opinia sa, datoriile şi ajutoarele publice se vor îndrepta mai ales către companii zombi şi astfel se va bloca procesul de alocare a capitalului către companiile mai eficiente.

Autorităţile europene scapă foarte rar ocazia de a vorbi despre creşterea competitivităţii. Dar cum se poate atinge acest ideal, care pare imposibil pentru Europa, când se adoptă doar măsuri care blochează funcţionarea mecanismelor de piaţă?

Oare se vor întâlni liderii europeni şi peste un an pentru a aproba un fond şi mai mare de redresare, aşa cum anticipează jurnalistul britanic?

Dar dacă acesta este un scenariu optimist, iar liderii europeni trebuie să-şi pregătească noile minciuni care să justifice orice fel de încălcare a tratatelor europene mult mai devreme?