Cât mai poate acoperi tiparniţa BCE prăpastia tot mai mare dintre Nordul şi Sudul zonei euro?

Deciziile din ultima şedinţă de politică monetară a BCE au fost prezentate împreună cu noile prognoze privind creşterea economică şi inflaţia din zona euro, prognoze care manifestă în continuare mari deficienţe de credibilitate.

Pe fondul unei revizuiri pozitive a creşterii economice din 2021, până la 5%, de la 4,6% conform prognozei din iunie 2021, economiştii BCE estimează că rata inflaţiei va fi de 2,2%, în loc de 1,9%. Anul viitor va avea loc o reducere drastică a inflaţiei, până la 1,5%, iar PIB-ul zonei euro va creşte cu 4,7%.

Crearea unui context pozitiv a fost necesară pentru a nu "speria" pieţele, în special cea a obligaţiunilor guvernamentale din zona euro, cu afirmaţii despre reducerea foarte uşoară a achiziţiilor de titluri în cadrul programului PEPP (Pandemic emergency purchase programme).

"Consiliul guvernatorilor consideră că pot fi menţinute condiţiile favorabile de creditare cu un ritm mai scăzut al achiziţiilor din cadrul programului PEPP", se arată în comunicatul de presă.

O astfel de afirmaţie indică, cel puţin teoretic, temperarea achiziţiilor de obligaţiuni guvernamentale prin tipărire, dar preşedintele BCE, Christine Lagarde, a subliniat, în cadrul conferinţei de presă, că nu este vorba despre temperare.

"Doamna nu temperează", a răspuns Lagarde unui ziarist, parafrazînd o declaraţie a fostului premier britanic Margaret Thatcher.

Contradicţia dintre cele două afirmaţii l-a determinat pe economistul finlandez Tuomas Malinen să precizeze că "doamna Lagarde s-a angajat într-o operaţiune de propagandă, în care ceva (temperarea achiziţiilor prin tipărire) a fost prezentat ca altceva (nu va fi temperare)", iar "în limbajul obişnuit aşa ceva se numeşte minciună".

Oare nu ştie Malinen că băncile centrale nu mint niciodată, ele doar "modelează aşteptări" şi "ghidează în avans"?

Ulterior, preşedintele BCE a precizat că obiectivul instituţiei este "asigurarea unor condiţii relaxate de finanţare". Dar nu era asigurarea stabilităţii preţurilor obiectivul BCE, o "stabilitate" care oricum prezintă grave deficienţe de logică, fiind definită printr-o rată a inflaţiei de 2%, adică o creştere exponenţială a preţurilor? O astfel de dinamică este devastatoare mai ales pentru pensii şi pentru cetăţenii care depind de venituri fixe. Răspunsul oferit altui jurnalist i-a oferit doamnei Lagarde ocazia să sublinieze că obiectivul fundamental al BCE este, totuşi, stabilitatea preţurilor.

Dincolo de declaraţiile oficialilor Băncii Centrale Europene, acţiunile lor arată că adevăratul obiectiv este, de fapt, prevenirea cu orice preţ a falimentelor suverane din zona euro.

Conform celor mai recente date de la BCE, valoarea obligaţiunilor achiziţionate prin tipărire în cadrul programului PEPP, care a fost adoptat prin ignorarea tratatelor europene, a ajuns la 1,34 trilioane de euro la începutul lunii septembrie 2021, în condiţiile unei limite de 1,85 trilioane.

La începutul lunii august, Reuters scria că "BCE a cumpărat mai multe obligaţiuni decât au vândut ţările din zona euro pentru a plafona costurile de finanţare". Estimările de la UniCredit citate de Reuters arată că BCE a cumpărat obligaţiuni suverane ale Italiei, Spaniei, Franţei şi Germaniei cu o valoare nominală de 134,7 miliarde de euro în iunie şi iulie, în timp ce emisiunile nete au fost de 89 de miliarde de euro.

Nu este curios cum o astfel de plafonare este considerată perfect normală, în timp ce apelurile pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale nu merită să fie luate în considerare, deoarece contravin principiilor pieţei unice? Iar apoi, această creştere a preţului gazelor nu este determinată şi de politica iresponsabilă a banilor ieftini promovată chiar de BCE?

Tot preţurile energiei au "alimentat" creşterea ratei inflaţiei din Germania până la 3,9% în august 2021. O rată mai mare a inflaţiei, de 4,3%, s-a înregistrat în decembrie 1993, conform datelor Biroului Federal de Statistică, iar această dinamică a preţurilor îi "irită" tot mai mult pe germani, după cum scrie The Telegraph.

Un semnal al acestei iritări îl constituie şi studiul recent publicat de Institutul ZEW (Leibniz Centre for European Economic Research), sub titlul "The ECB Under the Threat of Fiscal Dominance - The Individual Central Banker Dimension". Autorii aproape au acuzat direct guvernatorii băncilor centrale din ţările cu grad ridicat de îndatorare că folosesc relaxarea cantitativă pentru a salva de la faliment propriile guverne, în condiţiile în care "interdicţia constituţională de finanţare monetară nu a împiedicat Eurosistemul să devină cel mai important investitor în obligaţiunile suverane din zona euro".

Oare cât mai poate fi acoperită prăpastia tot mai mare dintre Nordul şi Sudul zonei euro prin declaraţii propagandistice şi tiparniţă?

În prezentarea care a precedat dialogul virtual cu jurnaliştii, preşedintele BCE a susţinut că presiunile inflaţioniste vor creşte doar gradual, în condiţiile în care "va dura mai mult timp până când economia va funcţiona la capacitate maximă".

Dar de ce se urmăreşte revenirea la capacitate maximă a unei economii a cărei structură a fost distorsionată fundamental de politicile monetare relaxate şi ultrarelaxate din ultimele decenii?

Oare utilizarea integrală a capacităţilor de producţie nu înseamnă şi o poluare mai mare, emisiuni de dioxid de carbon mai mari, care vor avea efecte devastatoare asupra mediului şi vor accelera schimbările climatice?

Dar asta nu este tot. Preşedintele Lagarde nu a ezitat deloc când a fost "nevoită" să laude contribuţia BCE la redresarea economică a zonei euro. "Considerăm că multe dintre rezultatele bune din economie şi motivele întemeiate pentru redresare au legătură şi cu politica monetară şi, desigur, trebuie să ne asumăm integral aceste merite", a răspuns doamna Lagarde unui ziarist. Din păcate nu s-a spus nimic despre asumarea responsabilităţilor.

Aceste "rezultate bune" şi "redresarea" au fost descrise, înainte de şedinţa de politică monetară a BCE, tot de Tuomas Malinen. "Cum poate fi numită redresare situaţia în care avem programe de stimulare monetară şi fiscală fără precedent?", a întrebat retoric economistul finlandez, care subliniază că "aceasta este doar o manipulare a economiei pentru a părea altceva", în condiţiile în care "suntem în criză încă din septembrie 2019".

Afirmaţiile sale sunt susţinute inclusiv de evoluţia depozitelor constituite la bănci de companiile nefinanciare din zona euro, care au crescut cu circa 600 de miliarde de euro din 2019 până la sfârşitul lunii iulie 2021 şi au ajuns la 3,2 trilioane de euro, conform datelor preluate de Bloomberg de la BCE. În perioada 2016 - 2019 creşterea a fost de circa 300 de miliarde.

Bloomberg scrie că nivelul deosebit de ridicat al depozitelor "poate ajuta companiile să facă faţă unor şocuri paroxistice de pe piaţa creditului". Dar de ce ar mai veni astfel de şocuri când redresarea merge atât de bine şi oportunităţile de profit se "aruncă", pur şi simplu, în faţa companiilor?

După ultima decizia de politică monetară a BCE, reputatul analist american Martin Armstrong a scris că "BCE este motivul pentru care vom avea Marea Resetare", deoarece revenirea la normalitate nu mai este posibilă.

Armstrong nu ne oferă prognoze precise despre creşterea economică şi inflaţie, aşa cum face instituţia monetară a zonei euro, ci se limitează să spună că ciclul început de BCE în 2014, prin anunţarea dobânzilor negative, se va încheia în 2022, anul în care "totul va exploda pur şi simplu".