Cătălin Necula, secretar de stat în MAI, a declarat că Visa Waiver este un parteneriat de securitate, nu doar un program de facilitare a călătoriilor. El a participat la evenimentul de oficiere a deciziei SUA de a include România în Programul Visa Waiver, relatează Agerpres.
"Este un moment pe care îl aştept de foarte mult timp, aşa cum mulţi dintre colegii mei din Ministerul de Interne îl aşteaptă. Ne aflăm într-un moment de mare însemnătate pentru România, pentru cetăţenii români, pentru comunitatea româno - americană deopotrivă. Îmi exprim întreaga satisfacţie faţă de decizia de includere a României în Programul Visa Waiver, decizie comunicată acum de autorităţile americane. Acum un an, ministrul de Interne (...) semna o serie de documente extrem de importante şi esenţiale pentru accederea în Programul Visa Waiver. Astăzi, sărbătorim cu toţii, împreună, rezultatul pe care îl aşteptam. Doresc să mulţumesc excelenţei sale doamna ambasador Kathleen Kavalec şi întregii echipe din cadrul Ambasadei Statelor Unite, colegilor de la Washington, cu care am avut un dialog excelent în toată această perioadă şi care ne-a permis să avansăm rapid", a declarat oficialul MAI.
Cătălin Necula i-a mulţumit premierului Marcel Ciolacu pentru sprijinul acordat, subliniind că acesta a adoptat o abordare strategică în atingerea obiectivului de includere a României în Programul Visa Waiver.
"Îmi exprim aprecierea pentru activitatea coordonatorului naţional, care ne-a oferit sprijin pe parcursul acestui drum, şi echipei din cadrul Guvernului României pentru implicarea de care a dat dovadă, colegilor de la Ministerul Afacerilor Externe, nu în ultimul rând colegilor din Ministerul de Interne care s-au implicat cu foarte multă motivaţie în cadrul acestui proces şi vă spun sincer că au fost foarte mulţi. Din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, acest moment subliniază angajamentul de a promova cele mai înalte standarde de securitate. Ministerului Afacerilor Interne i-a revenit un rol important în cadrul acestui proces din perspectiva îndeplinirii criteriilor tehnice pentru includerea în program. Programul Visa Waiver este nu doar un program de facilitare a călătoriilor şi schimburilor, dar şi un program şi un parteneriat de securitate", a subliniat Cătălin Necula.
Necula a subliniat că MAI, alături de reprezentanţii Departamentului pentru Securitate Internă din SUA, a implementat instrumente avansate pentru identificarea rapidă şi prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii interne şi a criminalităţii transfrontaliere, pe baza documentelor juridice încheiate.
"Toate acestea răspund pe deplin necesităţii de a coopera în mod operativ şi profesionist pentru asigurarea securităţii interne şi combaterea infracţionalităţii grave. Tot în acest scop, împreună cu partenerii americani, a fost creată la nivelul Poliţiei Române, Unitatea de investigaţii criminale transfrontaliere, cu scopul de a combate infracţiunile transfrontaliere şi traficul de migranţi, aceasta fiind singura structură de acest fel din regiune. Acest centru funcţionează ca un hub regional care acoperă, pe lângă România, zona Balcanilor de Vest, Republica Moldova şi Ucraina. MAI a implementat, de asemenea, modificări legislative pentru a limita eliberarea paşaportului temporar şi pentru a promova utilizarea paşaportului electronic cu un nivel superior de securitate. În colaborare cu Ministerul Justiţiei, MAI a implementat prelevarea datelor biometrice ale solicitanţilor de cetăţenie română şi introducerea unui card de cetăţenie română, contribuind la sporirea integrităţii procesului de acordare şi redobândire a cetăţeniei", a explicat Necula.
Cătălin Necula a subliniat că MAI a contribuit semnificativ la reducerea ratei de refuz a vizelor pentru SUA sub 3%, printr-un dialog constant cu autorităţile americane, apreciind eforturile coordonatorului naţional. El a menţionat că decizia autorităţilor americane reprezintă o recunoaştere a colaborării excelente în beneficiul cetăţenilor români.
Opinia Cititorului