"Gestionarea frontierelor funcţionează bine", a declarat miercuri ministrul de Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, înainte de prima reuniune a Consiliului JAI de la aderarea României la spaţiul Schengen terestru, subliniind că România şi Bulgaria au demonstrat capacitatea de a aplica pe deplin regulile acestui sistem, transmite news.ro.
"Acesta este primul Consiliu JAI după adoptarea deciziei de extindere a spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria. După luarea deciziei, lucrurile funcţionează foarte bine la frontierele României şi Bulgariei. Am demonstrat că putem gestiona pe deplin sistemul Schengen. Migraţia continuă să scadă încă din primele săptămâni după implementarea deciziei şi vom continua să progresăm în aplicarea sistemului Schengen", a declarat Predoiu.
Ministrul a subliniat că România şi Bulgaria respectă toate reglementările Schengen şi că aderarea acestora a fost un pas benefic nu doar pentru cele două state, ci şi pentru întreaga Europă.
Predoiu a atras atenţia că trebuie acordată o atenţie sporită migraţiei ilegale şi legăturii acesteia cu criminalitatea organizată.
"Datele din ultima perioadă demonstrează că migraţia ilegală ar putea alimenta grupurile de crimă organizată. Există o legătură clară între aceste două fenomene şi trebuie să acordăm tot mai multă atenţie acestui aspect. Dacă vorbim despre criminalitate organizată, trebuie să discutăm şi despre traficul de droguri, o problemă majoră în Europa", a precizat ministrul de Interne, potrivit aceleiaşi surse.
El a subliniat că porturile europene sunt vizate de contrabandişti şi traficanţi, iar pentru combaterea acestui fenomen este necesară o colaborare mai strânsă între structurile naţionale de poliţie şi Europol, astfel încât să fie creat un front comun împotriva crimei organizate şi traficului de droguri.
"Nu putem rămâne la nivelul actual. Trebuie să alocăm mai multe fonduri, să pregătim poliţiştii, să dezvoltăm lucrul în echipă, să împărtăşim informaţii şi să ripostăm. Este o luptă pentru generaţiile tinere, pentru viitor", a subliniat Predoiu.
Referitor la sistemul de intrare şi ieşire, ministrul a declarat că România este pregătită încă de anul trecut pentru implementarea acestuia.
"Ceea ce ne dorim este să avem un calendar clar, nu să amânăm continuu acest proces, deoarece amânările repetate creează o stare de incertitudine. Sperăm că Uniunea Europeană va operaţionaliza acest sistem în octombrie. România este pregătită!", a afirmat Cătălin Predoiu.
Opinia Cititorului