CĂTĂLIN PREDOIU: ''Ministerul Justiţiei este pregătit să intensifice cooperarea cu colegii din Republica Moldova în domeniul combaterii corupţiei''

G.U.
Politică / 6 aprilie 2022

Cătălin Predoiu (Sursă foto: Facebook)

Cătălin Predoiu (Sursă foto: Facebook)

Ministerul Justiţiei din România este pregătit să intensifice cooperarea cu colegii din Republica Moldova, inclusiv în domeniul combaterii corupţiei, a declarat Cătălin Predoiu, în contextul Conferinţei internaţionale de sprijin pentru statul vecin care a avut loc la Berlin, informează Agerpres.

"Încă din anul 2010, Ministerul Justiţiei din România a iniţiat dezvoltarea colaborării cu Ministerul Justiţiei din Republica Moldova, prin semnarea unui prim Acord privind cooperarea între Ministerul Justiţiei al României şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, precum şi a unui Plan de Acţiuni Comune în lupta împotriva formelor grave ale criminalităţii şi corupţiei. Ministerul Justiţiei din România este pregătit să intensifice cooperarea cu colegii din Republica Moldova, inclusiv în domeniul combaterii corupţiei. Un astfel de instrument este şi noul Plan bilateral de acţiuni între cele două Ministere ale Justiţiei care a fost semnat la Chişinău, în data de 11 februarie, pentru perioada 2022-2024, cu ocazia şedinţei comune ale celor două Guverne. Planul include acţiuni comune şi schimb de bune practici în mai multe domenii relevante, printre care şi prevenirea şi combaterea corupţiei", a declarat Cătălin Predoiu, citat într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Ministrul Justiţiei a mai spus că, în continuare, România este pregătită să ofere asistenţă tehnică Republicii Moldova şi să sprijine consolidarea cooperării autorităţilor competente de la Chişinău cu Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate, Agenţia Naţională de Integritate, Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne.

Ministerul Justiţiei a participat, marţi, la Berlin, la Conferinţa internaţională de sprijin pentru Republica Moldova, printr-o delegaţie condusă de Secretarul de stat George Şerban. România a fost coorganizator al evenimentului, alături de Germania (în calitate de gazdă şi Preşedinte G7) şi Franţa (care deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului UE). La conferinţă au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, G7 şi ai mai multor instituţii financiare internaţionale.

Programul a cuprins o reuniune a miniştrilor afacerilor externe, precum şi desfăşurarea a cinci mese rotunde, având ca tematică (1) refugiaţi, (2) energie, (3) managementul frontierelor, (4) combaterea corupţiei şi (5) situaţia financiară şi economică.

România, prin Ministerul Justiţiei, a asigurat, alături de Marea Britanie, co-lead-ul mesei rotunde "Combaterea corupţiei ca prioritate pentru agenda de reformă a Republicii Moldova".

"Pe această bază, Conferinţa de sprijin pentru Republica Moldova de la Berlin a găsit Ministerul Justiţiei din România pregătit să îşi asume responsabilităţile decurgând din acţiunile care se vor desfăşura în continuare pe linia cooperării pe zona de combatere a corupţiei", se arată în comunicatul MJ.

"Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii regionale, mai ales în contextul războiului din Ucraina, după cum au concluzionat şi participanţii la discuţiile mesei rotunde de la Berlin, iar reforma anticorupţie ar trebui să includă, fără a se limita: consolidarea capacităţilor, reforma administrativă şi legislativă şi cooperarea judiciară şi operaţională. Acest lucru necesită asistenţă tehnică şi coordonare organizaţională în următorii ani. Suntem gata să ne asumăm la nivelul Ministerului Justiţiei din România efortul de sprijin al colegilor din Republica Moldova în domeniile indicate", a declarat secretarul de stat George Şerban, citat în comunicat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De mega ajutor ar fi P U T I N ....

    voi nu aveti cum sa fiti un exemplu, poate la cum sa creasca coruptia...

    Doua tari in care coruptia e un fel de a 2 natura a oamenilor, discuta cum sa se fereasca de corupti si hoti!

    Din cauza prostiei nu isi dau seama ca nu au de invatat nimic unii de la altii! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb