Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, că instituţia pe care o reprezintă nu şi-a schimbat poziţia şi susţine abrogarea recursului compensatoriu, precizând că va merge la CEDO pentru a explica faptul că aplicarea acestei legi a dus la creşterea infracţiunilor comise cu violenţă şi acest fenomen induce o nesiguranţă accentuată în rândul cetăţenilor, informează Agerpres.
"În urmă cu o lună de zile, în această sală spuneam că Ministerul Justiţiei va sprijini abrogarea recursului compensatoriu printr-o lege. Poziţia ministerului nu s-a schimbat. (...) Dincolo de aspectele procedurale, sprijinim abrogarea pentru că redactarea lui defectuoasă a dus la insecuritatea cetăţenilor. Fără a ignora problemele pe care urmează să le rezolvăm în sistemul penitenciar, trebuie să facem din siguranţa cetăţenilor o prioritate", a spus Predoiu, la dezbaterile din Comisia juridică privind abrogarea recursului compensatoriu.
Acesta a precizat că în dezbaterea Comisiei se află două proiecte pe această temă, ale PNL şi USR, care se vor comasa într-unul singur şi pe care MJ îl susţine.
"Cea mai bună formulă este adoptarea unei legi de abrogare. Astăzi dimineaţă, MJ a elaborat un text de normă tranzitorie. (...) S-a ajuns la un text comun inclusiv asupra normei tranzitorii. Clarifică modul în care este aplicat proiectul după adoptare în cadrul sistemului naţional al penitenciarelor", a arătat Predoiu, susţinând că, potrivit datelor de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, "efectul cel mai sever al legii a fost extinderea de la o cameră cu condiţii improprii la întreaga clădire".
"În acest fel s-au deschis porţile penitenciarelor, prin efectul legii", a explicat Predoiu, adăugând că legea este defectuoasă.
"Mă voi deplasa la CEDO să am discuţii cu preşedintele Curţii şi cu alţi oficiali să explic principiul fenomenului accelerat al legii de creştere a infracţiunilor comise cu violenţă, acest fenomen induce o nesiguranţă accentuată a cetăţenilor. Niciun stat din UE nu îşi permite să se joace cu insecuritatea cetăţenilor", a afirmat Cătălin Predoiu.
El a mai spus că, împreună cu CEDO, urmează să caute o soluţie pentru viitor.
"Aş dori ca CEDO să audă acest mesaj. Guvernul nu se va mulţumi cu abrogarea, ci va continua cu îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare. (...) O să explic la CEDO că numărul de infracţiuni comise a devenit îngrijorător", a mai spus Predoiu, adăugând că Guvernul a aprobat 650 de posturi la Direcţia de probaţiune.