Pensiile speciale ale magistraţilor reprezintă un statut al acestora, a declarat astăzi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, adăugând că va susţine orice soluţie care păstrează statutul de independenţă al acestei categorii profesionale, potrivit Agerpres.
Întrebat la finalul şedinţei de Guvern dacă va face parte dintr-un grup de lucru referitor la pensiile speciale, el a arătat că va participa în orice grup de lucru în care Ministerul Justiţiei va fi solicitat şi a arătat că pachetul legilor justiţiei nu a abordat un astfel de subiect, al cărui obiect de reglementare este cu totul altul.
"Ce pot să spun în acest moment este că noi, prin aceste proiecte de lege, nu ne-am propus să intrăm în acest subiect al pensiilor şi salariilor, pentru că obiectul lor de reglementare este cu totul altul. (...) Deci noi n-am schimbat nimic din cadrul legislativ adresat magistraţilor în această materie. Este o materie care este în competenţa şi în responsabilitatea Ministerului Muncii, care, sigur, odată ce va solicita Ministerului Justiţiei un efort de expertiză în acest sens, va fi bineînţeles întâmpinat cu deschidere. Deci noi vom participa în orice grup de lucru în care vom fi solicitaţi", a precizat ministrul Justiţiei.
Potrivit acestuia, "în cadrul acestui efort de elaborare viitoare a legislaţiei privind salarizarea şi pensiile trebuie consultat evident şi CSM, pentru că este o chestiune care ţine şi de statutul lor".
"Deci pentru judecători şi procurori, conform unor convenţii internaţionale la care România este parte, pensia este un element de statut, care ţine de statutul lor de independenţă. Deci ei trebuie să fie consultaţi în acest demers şi sunt convins că Ministerul Muncii va avea aceasta deschidere", a adăugat ministrul Justiţiei.
Întrebat dacă este de acord cu "raţionalizarea" pensiilor speciale ale magistraţilor, aşa cum se arată în PNRR, Predoiu a spus că va susţine orice soluţie care va păstra independenţa magistraţilor.
"Voi susţine orice soluţie care păstrează statutul de independenţă al judecătorilor şi procurorilor, sigur, în marginile reformelor care vor fi propuse. Deci toate aceste obiective trebuie conciliate, trebuie armonizate. Nu poate să facă un singur minister lucrul ăsta sau o singură instituţie, este o problemă generală, prin urmare toată lumea trebuie să participe la discutarea ei", a explicat Predoiu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 24.08.2022, 15:11)
Pentru prostiile pe care le face justitia probabil ca aceste pensii speciale sunt insuficiente!! Asta vrea sa spuna acest individ cu referire la pensie ca "statut al independentei judecatorilor si procurorilor"!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2022, 16:25)
Ce independenți sunt rezistiiii
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2022, 17:49)
Pensiile speciale mai au de crescut.
De unde bani?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2022, 17:56)
Dacă dai mai mulți bani judecătorilor , judecă mai bine?
Singura profesie neverificabilă , nici profesional , nici moral. Chiar singura , polițiștii au o unitate ,, de protecție " ce urmărește ce fac , orice activitate polițienească , participările la evenimente etc sunt analizate
Ce fac judecătorii...nu se analizează , nu răspund de greșesc
De ce nu beneficiem de experiența lor și să iasă și ei la pensie la 65 ani ?
4. Lasati cetățenii să decida !
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2022, 20:33)
Nu mai decideti voi in numele cetatenilor.
Justiția nu este cazuta fin cer, cetatenii au inventat o, ca un mijloc al dreptății in relatiile dintre ei.
Așa ca cetatenii sa decida daca salariile lor sunt echitabile în societate.
Si societatea spune ca nu, salariile si pensiile lor sunt disproporționate in societate.
Nu-i obliga nimeni.
5. independenta sau shpaga pt obedienta
(mesaj trimis de mihai în data de 25.08.2022, 10:08)
Dl ministru bun in toate guvernele (oare de ce?), ne spune ca pensia este un element de statut. Da, dar nu pensia speciala. Pensiile speciale au fost introduse cand salariile judecatorilor erau la acelasi nivel cu salariile bune din societatea romaneasca, ca stimulent pentru independenta (sau mita pentru obedienta).Acum au salarii foarte mari si nu se mai justifica alt calcul decat cel contributiv pentru a le stimula independenta, decat poate pentru continuarea mitei pentru obedienta. Imi pare rau de judecatorii onesti care se complac in aceasta situatie.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 10:16)
Independenta la pensie?Omul acesta e „dus cu pluta„.La castiguri salariale sunt foarte sustinuti.Pentru protectia cui?Sigur nu a oamenilor de rand.Poate sa raspunda la comenzi.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 10:45)
Independenta magistratilor, a politistilor, a parlamentarilor, a primarilor si consilierilor, a militarilor...ca aialalti nu au nevoie sa fie independenti.