Noua versiune a Mazda2 îşi face debutul european
B.B.Companii / 3 februarie 2020
B.B.Companii / 3 februarie 2020
C.B.Companii / 30 ianuarie 2020
I.A.Companii / 8 ianuarie 2020
Mazda CX-5 a fost din nou cel mai bine vândut model
I.A.Companii / 5 noiembrie 2019
Constructorul auto nipon Mazda a vândut 2.269 de vehicule în ţara noastră în primele zece luni, mai mult cu 24% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
ADI IACOBZiarul BURSA #Companii / 10 august 2017 /
Producătorul auto japonez Mazda a dezvoltat un motor pe benzină mai eficient, într-un moment în care industria de profil se îndreaptă spre vehiculele electrice, anunţă BBC.
E.D.Companii / 7 ianuarie 2015
Mazda raportează şi pentru 2014 o majorare cu două cifre a vânzărilor în România, constructorul de automobile anunţând că a comercializat în ţara noastră 803 unităţi anul trecut, cu 33% mai mult faţă de 2013, potrivit unui comunicat
E.D.Companii / 6 octombrie 2014
F.A.Internaţional / 27 august 2013
Mazda Motor Corporation urmează să crească volumul de producţie al fabricii din Hiroshima pentru motoare Skyactiv cu 25%, datorită cererii crescute pentru aceste modele, informează un comunicat de presă.
F.A.Internaţional / 3 iulie 2013
Mazda Motor Corporation a anunţat că are în plan creşterea capacităţii de producţie pentru transmisiile SKYACTIV, atât automate, cât şi manuale, în cadrul uzinei Hofu, din Japonia.
F. A.Comunicate de presă / 28 februarie 2013
Mazda doreşte să crească atractivitatea CX-5 cu o serie de noi elemente la nivelul manevrabilităţii, design-ului şi funcţionalităţii, se precizează într-un comunicat de presă.
F. A.Companii / 30 ianuarie 2013
Mazda Motor Corporation va construi o fabrică pentru producţia de transmisii cu o capacitate anuală de aproximativ 400.000 de unităţi în provincia Chonburi din Thailanda, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
F. A.Comunicate de presă / 11 ianuarie 2013
Mazda CX-5 a câştigat, în decembrie anul trecut, premiul "SUV trophy" acordat în Paris de săptămânalul francez l'Argus de l'Automobile, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
F.A.Comunicate de presă / 28 noiembrie 2012
F.A.Companii / 7 noiembrie 2012
Clubul german ADAC a confirmat recent eficienţa motorizării pe benzină Mazda CX-5 în cadrul unui test de consum şi de emisii efectuat în luna octombrie, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
F.A.Companii / 2 august 2012
Mazda Motor Corporation a organizat astăzi la fabrica Hofu nr. 2 din prefectura Yamaguchi, Japonia, o festivitate ocazionată de startul producţiei noii Mazda6, informează un comunicat trimis redacţiei.
F.A.Internaţional / 3 iulie 2012
Mazda Motor Corporation a anunţat astăzi creşterea capacităţii de producţie a SUV-ului, Mazda CX-5, de la 200 000 la 240 000 de uniţăţi anuale, conform unui comunicat de presă.
F. A.Comunicate de presă / 27 februarie 2012
F. A.Comunicate de presă / 18 ianuarie 2012
F. A.Companii / 25 octombrie 2011
Mazda Motor Corporation va prezenta în premieră mondială la Salonul Auto de la Tokio modelul concept Mazda Takeri, un sedan de clasă medie de generaţie viitoare, potrivit unui comunicat de presă.
F. A.Companii / 13 septembrie 2011
F. A.Comunicate de presă / 2 august 2011
Mazda Motor Corporation va prezenta noul SUV crossover compact Mazda CX-5 în premieră mondială, la Salonul Auto de la Frankfurt, ce are loc în perioada 13 - 25 septembrie 2011, potrivit unui comunicat de presă.
F. A.Comunicate de presă / 28 iunie 2011
F. A.Comunicate de presă / 16 iunie 2011
F.A.Companii / 23 mai 2011
F. A.Comunicate de presă / 18 aprilie 2011
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 21 octombrie 2010 /
Marius Tiţa
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
George Marinescu
A.I.
Euro | 4.9684 |
Dolar SUA | 4.7338 |
Franc elveţian | 5.3533 |
Liră sterlină | 6.0241 |
Gram de aur | 409.9933 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 10 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 10 decembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 6 decembrie
George Marinescu