Azi, Mazda sărbătoreşte aniversarea de 100 de ani cu o ceremonie la sediul din Hiroshima. Acesta dă startul unui an plin de evenimente în cadrul cărora o să ne amintim de trecut şi o să privim spre viitor, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.
Potrivit sursei citate, Mazda a fost primul brand asiatic care a câştigat cursa de la Le Mans în 1991, a lansat motorul rotativ pe piaţa comercială în faimosul Cosmo Sport 110S, a creat cel mai bine vândut roadster cu două locuri din lume, Mazda MX-5, cu peste un milion de maşini de la lansarea din 1989 şi a introdus primul motor pe benzină cu aprindere prin compresie, Skyactiv-X.
În timp ce motorul rotativ a fost pentru Mazda un exemplu de devotament pentru plăcerea de a conduce, abia din 1984, când şi-a schimbat oficial numele în Mazda Motor Corporation, compania a început să îşi arate dragostea adevărată pentru condus odată cu lansarea roadster-ului Mazda MX-5, într-o perioadă în care decapotabilele cu două locuri aproape dispăruseră.
Astfel, în prezent, patru generaţii mai târziu, Mazda MX-5 rămâne unul din cel mai bine vândut roaster din istorie, după de a depăşit o producţie de un milion de unităţi vândute în 2016.
În prezent Mazda are o gamă de modele proiectate cu Kodo - Sufletul Mişcării, conceptul de design care câştigă premii pe tot globul, iar brandul va continua să provoace convenţionalul odată cu lansarea primei maşini electrice a companiei, Mazda MX-30.
Akira Marumoto, preşedintele şi CEO, a declarat: " Pe măsură ce ne uităm la următorii 100 de ani, vom continua să ne provocăm să creăm produse, tehnologii şi experienţe unice pe care clienţii noştrii le apreciază atât de mult."