CAUZA ŞERBAN PRIVIND CREDITELE ÎN CHF Debitorii şi avocaţii, dezamăgiţi de hotărârea CJUE asupra clauzelor abuzive

Atât debitorii, cât şi avocaţii s-au arătat dezamăgiţi de mult aşteptata hotărâre pronunţată, ieri, de Curtea Europeană pentru Justiţie (CJUE) în cauza Şerban, care vizează creditele în franci elveţieni (CHF).

Clauzele contractule care nu au fost negociate cu consumatorii nu intră sub incidenţa reglementărilor europene ce privesc clauzele abuzive, reiese din decizia CJUE. Pronunţarea instanţei europene arată: "Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive".

Avocatul Gheorghe Piperea a scris, ieri, pe pagina sa de Facebook: "Singurul pasaj din decizia CJUE care mai poate ajuta consumatorii este urmatorul: «Curtea a statuat că îi revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă clauza contractuală vizată reflectă dispoziţii de drept naţional care se aplică în mod imperativ între părţile contractante independent de alegerea lor sau dispoziţii de natură supletivă şi, prin urmare, aplicabile automat, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă».

Aşadar, dacă judecătorul naţional ajunge la concluzia că părţile nu au preluat tale quale în contract regula supletivă a nominalismului monetar, ci au derogat, într-un fel oarecare, de la respectiva regulă, atunci rămâne posibilă analiza caracterului abuziv al clauzei de risc valutar.

De exemplu, marea majoritate a contractelor de credit, care sunt contracte de adeziune, inserează clauze de de schimb/risc valutar care pun în sarcina debitorului toate fluctuaţiile cursului. Aceste clauze se numesc, în teoria generală a obligaţiilor, clauze de impreviziune (sau hardship). Dacă aveţi clauze d acest tip în contract, nu vă temeţi de această neaşteptată decizie a CJUE! Totul revine acum la mâna judecătorilor interni".

Amintim că avocatul general de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunţat în favoarea consumatorilor, în această speţă.

La vremea respectivă, debitorii împrumutaţi în CHF scriau: "Iată câteva aspecte esenţiale din concluziile depuse de avocatul general:

- Nominalismul monetar ar trebui înlăturat, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată poate analiza caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (adică acea clauză prin care i se spune împrumutatului să returneze băncii franci elveţieni, indiferent de evoluţia cursului de schimb LEU/CHF). Reamintim că băncile câştigă procesele pe îngheţarea cursului de schimb tocmai ca urmare a aplicării nominalismului monetar.

- Clauza care pune în sarcina împrumutatului întregul risc valutar este clară şi inteligibilă doar dacă Banca face dovada că l-a informat exhaustiv pe consumator cu privire la consecinţele economice care rezultă din derularea contractului de credit. Potrivit avocatului general, nu prezintă relevanţă faptul că această depreciere putea fi sau nu prevăzută la momentul încheierii contractului de credit.

- Instanţele de judecată din România pot adopta măsuri complementare de restabilire a echilibrului contractual, avocatul general indicând faptul că soluţia de îngheţare a cursului de schimb LEU/CHF la valoarea de la data încheierii contractului este fezabilă (chiar dacă rămâne la latitudinea instanţei să decidă), dar nu exclude şi alte variante de natură a proteja consumatorul".

În luna martie 2019, Curtea de Apel Cluj a sesizat CJUE cu trei întrebări preliminare pe marginea dosarului menţionat.

Cele trei întrebări sunt:

"1. Art.1 pct. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul în care nu se opune ca o clauză contractuală care preia o normă supletivă de la care părţile puteau deroga, dar în concret nu au derogat pentru că nu a existat nicio negociere asupra ei, aşa cum este în cazul concret analizat clauza care impune restituirea creditului în aceeaşi monedă străină în care creditul a fost acordat, să fie analizată din perspectiva caracterului abuziv?

2. În contextul în care, la acordarea creditului în monedă străină, consumatorului nu i-au fost prezentate calcule/predicţii cu privire la impactul economic pe care o eventuală fluctuaţie a cursului de schimb îl va avea cu privire la obligaţiile totale de plată din contract, se poate susţine cu temei că o astfel de clauză, de preluare în întregime a riscului valutar de către consumator (în temeiul principiului nominalismului), este clară şi inteligibilă şi că profesionistul/banca şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţia de informare a co-contractantului său, în condiţiile în care gradul maxim de îndatorare a consumatorilor impus de către Banca Naţională a României a fost calculat prin raportare la cursul de schimb de la data acordării creditului?

3. Directiva nr. 93/13/CEE şi jurisprudenţa dezvoltată în baza ei, precum şi principiul efectivităţii se opun ca, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze privind suportarea riscului valutar, contractul să continue nemodificat? Care ar fi modificarea posibilă pentru înlăturarea clauzei abuzive şi respectarea principiului efectivităţii?"

Răspunsul instanţei UE priveşte doar prima trebare, Curia consider d că nu este necesar să se răspundă la a doua şi la a treia întrebare.

Reclamanţii au încheiat contractul de credit de 90.000 de lei în anul 2006, cu Volksbank România, în prezent instituţia de credit cu care se judecă debitorii fiind Banca Transilvania, care a preluat Volksbank.

Argumentaţia Curţii de Apel Cluj are în centru anihilarea principiului nominalismului monetar, majoritatea instanţelor din ţara noastră considerând că intervenţia acestui principiu în contractele de credit în franci elveţieni nu ar putea conduce la concluzia că o clauză de risc valutar este abuzivă.

Comunicatul CJUE ubliniază, printre altele: "Prin hotărârea sa de astăzi (n.r. ieri), Curtea aminteşte, mai întâi, că această directivă nu se aplică dacă sunt îndeplinite două condiţii: pe de o parte, clauza contractuală trebuie să reflecte un act cu putere de lege sau o normă administrativă şi, pe de altă parte, actul sau norma respectivă trebuie să fie obligatorie. Această excludere se justifică prin faptul că este, în principiu, legitim să se prezume că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor la numite contracte. (...) Pentru a stabili dacă condiţiile excluderii sunt îndeplinite, Curtea aminteşte că îi revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă clauza contractuală respectivă reflectă dispoziţii de drept naţional care se aplică în mod imperativ între părţile contractante independent de alegerea lor sau dispoziţii de natură supletivă şi, prin urmare, aplicabile automat, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă. În ceea ce priveşte prima condiţie, din moment ce, potrivit instanţei de trimitere, clauza din condiţiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanţii din litigiul principal reflectă o dispoziţie de drept naţional care este de natură supletivă, ea intră sub incidenţa excluderii prevăzute de directivă. În ceea ce priveşte a doua condiţie, Curtea arată că expresia «acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii» acoperă şi normele care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante cu condiţia să nu fi intervenit alte acorduri. Or, din acest punct de vedere, această dispoziţie nu face nicio distincţie între dispoziţiile care se aplică independent de alegerea părţilor contractante şi dispoziţiile supletive. În această privinţă, pe de o parte, împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziţie de drept naţional supletivă este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o asemenea dispoziţie este exclusă. Pe de altă parte, faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispoziţiile vizate de directiva în cauză nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are niciun efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive".

Cauza Şerban nu este singura în care justiţia noastră trimite întrebări la CJUE în dosare de îngheţare a CHF. Deciziile Curţii Europene sunt importante pentru toate dosarele din România care vizează îngheţarea cursului de schimb în contractele de credit în franci elveţieni.