Cauzele inflaţiei

Pe parcursul ultimilor ani de zile, băncile centrale din întreaga lume au încercat să contracareze presiunile deflaţioniste care au fost puse în mişcare ca urmare a crizei financiare din 2008, prin extinderea agresivă a propriilor bilanţuri. Mai bine zis, această politică a constat din tipărirea de bani noi, care la rândul lor au fost folosiţi pentru: (1) achiziţionarea de active financiare neperformante de la bănci şi instituţii financiare aferente şi (2) finanţarea de diverse programe guvernamentale de stimulare a economiei mondiale.

Cea mai proactivă bancă centrală din lume a fost cea care controlează moneda de rezervă a lumii, Federal Reserve. Începând de la colapsul băncii Lehman Brothers, care a avut loc în vara anului 2008, şi până în prezent, banca centrală americană a demarat o campanie de tipărire de bani care a dus la o creştere a bazei monetare (adică monedele în circulaţie) de circa 200%, ajungând la valoarea de 2.960 de miliarde de dolari (Tabel 1 şi Tabel 2). În lumina acestor dovezi, multă lume se întreabă când, şi dacă vreodată, aceste măsuri extreme se vor transforma într-o creştere accentuată a preţurilor?

Răspunsul la această întrebare constă în simpla formulă algebrică aşa-numita "Ecuaţia de Schimb," pe care am enumerat-o mai jos:

M × V = P × Y

unde:M = baza monetară

V = viteza banilor

P = nivelul agregat al preţurilor (IPC)

Y = producţia economică reală (PIB)

O evaluare atentă a parităţii de mai sus va dezvălui că în eventualitatea în care baza monetară va înregistra o creştere, atunci rezultă că: (1) economia va putea înregistra o creştere reală, (2) inflaţia poate lua amploare sau (3) ambele opţiuni (1) şi (2) în proporţie. Magnitudinea oricărui dintre aceste scenarii va depinde în mare parte de ceea ce se întâmplă cu viteza banilor.

Dar ce anume reprezintă viteza banilor? În mare parte putem spune că această variabilă măsoară cât de des o monedă circulă într-o economie pe parcursul unui an fiscal. Prin urmare, o valoare mare pentru "V" este indicativ pentru un public care nu este dispus să deţină numerar sau echivalent de numerar, în timp ce o valoare scăzută arată contrariul. De exemplu, în timpul unei crizei financiare, precum cea din 2008 sau mai recent, criza datoriilor suverane din Europa, din cauza lipsei de lichidităţi, cererea pentru bani creşte accentuat, fapt care duce la scăderea variabilei "V." În mare parte, acest lucru explică de ce, în ciuda creşterii semnificative a bazei monetare, inflaţia încă nu a luat amploare. Mai precis, creşterea cererii de numerar a fost contracarată de către FED prin majorarea rezervelor din sistem, astfel încât să menţină nivelul preţurilor relativ neschimbat şi să împiedice forţele deflaţioniste.

În cazul în care schimbările în "M" şi "V" se neutralizează, atunci cum poate lua amploare inflaţia?

Răspuns: Dacă viteza banilor creşte, ca urmare a utilizării ineficiente a noilor bani. Şi exact cum s-ar putea întâmpla acest lucru? Foarte simplu: prin utilizarea noii bazei monetare pentru finanţarea cheltuielilor statului. Analizând relaţia între cheltuielile guvernului american (ca procent din PIB) şi inflaţie, un fapt important devine evident: din punct de vedere istoric, guvernul s-a dovedit a fi foarte ineficient în a utiliza orice formă de capital pentru a duce la o creştere reală a capacităţii de producţie a unei ţări (Figura 1). În momentul în care noii bani tipăriţi ajung în mâna birocraţilor, aceştia folosesc noul capital pentru a finanţa diverse programe sociale a căror rentabilitate este nulă, fapt care duce fără excepţie la o creştere a cererii pentru bunuri şi servicii. Deoarece majoritatea aces­tor programe sociale au drept scop creşterea consumului şi nu stimularea investiţiilor, capacitatea de producţie rămâne neschimbată. Prin urmare, întrucât cererea depăşeşte oferta, preţurile se vor începe să crească vertiginos.

Având în vedere faptul că cheltuielile guvernului american din ultimii ani au întrecut 20% din PIB, nu ar fi o surpriză ca în următori câţiva ani rata inflaţiei să depăşească 10%. Mai mult de atât, atât timp cât dolarul american va rămâne moneda principală de rezervă a lumii, inflaţia nu va putea fi conţinută în interiorul frontierelor Statelor Unite, şi cel mai probabil va infecta întreaga economie globală.