Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa au început urmărirea penală faţă Vasile Marcel Prodan, administrator al Maan Music Studio, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj, conform unui comunicat de presă.
De asemenea, DNA a început urmărirea penală faţă de persoana juridică SC Maan Music Studio SRL.
"Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: La data de 15 iunie 2013, învinuitul Prodan Vasile Marcel a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate cu scopul de a o determina să renunţe la o sumă de peste 40.000 euro pe care partea vătămată o pretindea de la învinuit. Această sumă ar fi trebuit să fie achitată părţii vătămate în baza unui contract comercial încheiat cu SC MAAN MUSIC STUDIO SRL.
Învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Faţă de învinuitul Prodan Vasile Marcel, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe un termen de 30 de zile", se arată în comunicat.
Marcel Prodan, fostul manager al Alexandrei Stan, a fost audiat astăzi la Serviciul teritorial Constanţa al DNA, în dosarul în care este acuzat de şantaj după ce a bătut-o pe artistă, în urmă cu zece zile.