Constructorul clădirii de birouri de lângă Catedrala Sfântul Iosif a anunţat ieri că a intentat un proces împotriva fostului colaborator în proiectul imobiliar, care de aproape doi ani a generat un imens scandal între Biserica Catolică şi autorităţile române, cu ecouri până la Vatican şi până în Parlamentul European.
Reprezentanţii firmei "Millenium Building Development" care dezvoltă proiectul "Cathedral Plaza", susţin ca au decis să-l acţioneze în instanţă pe inginerul Emanuel Necula, fostul coordonator al proiectului pe partea de rezistenţă, pentru calomnie şi declaraţii false. În principal, firma Millenium îl acuză pe inginerul Necula că ar fi dezinformat instanţele şi autorităţile române şi europene cu privire la acest proiect. Constructorul controversatului proiect susţine că, pe baza poziţiilor exprimate de inginerul Necula, Tribunalul Craiova ar fi suspendat, în toamna trecută, lucrările la imobilul de 19 etaje, Acuzaţiile nu s-au oprit doar la inginerul Necula, în prezent patronul unei firme de consultanţă în inginerie structurală în New York, reprezentanţii companiei insistând din nou asupra unui acord iniţial al Arhiepiscopului Ioan Robu pentru construcţia clădirii lângă Catedrală.
Conducerea firmei Millenium a susţinut în repetate rânduri de la izbucnirea scandalului că Monseniorul Ioan Robu ar fi solicitat, în anul 2000, facilităţi pentru Biserică (zece locuri de parcare, două etaje din viitoarea clădire), fără însă să demonstreze, până acum, că ar fi existat o astfel de cerere sau vreun acord scris pentru ridicarea imobilului din parte şefului Bisericii Catolice din Bucureşti, Ioan Robu.
Ziarul Bursa a publicat în premiera condiţiile în care firma Millenium a achiziţionat terenul de lângă Catedrala Sf Iosif de la afaceristul Peter Braun, unul dintre artizanii scandaloasei privatizări Alro, dar şi modul în care Primăria Capitalei a sprijinit consistent dezvoltarea proiectului, sub mandatul primarului Adriean Videanu, prin concesionarea a două suprafeţe de teren din vecinătate pentru extinderea proiectului şi prin reactualizarea Planului Urbanistic Zonal (care expirase încă din 2003, pentru neînceperea lucrărilor în timpul stabilit).
Ziarul Bursa a mai aratat şi că o posibilă explicaţie a sprijinului consistent acordat de Primărie pentru acest proiect ar fi ca, brusc, după ajutorul Municipalitatii, constructor al proiectului a devenit firma Bog"Art, controlată de omul de afaceri Raul Doicescu, prieten şi partener, într-o altă companie, cu primarul Videanu.
Inginerul Emanuel Necula, susţinea într-un interviu în exclusivitate pentru ziarul Bursa, în luna iunie 2006, că firma Bog"Art se clasase abia pe locul al treilea la licitaţia pentru desemnarea constructorului, dupa companiile SUMA şi OZER. Câştigătoare fusese desemnată SUMA România, care potrivit lui Emanuel Necula, asigura finalizarea proiectului în 20 de luni pentru suma de 20 de milioane de euro. După reactualizarea PUZ de către Consiliul General al Capitalei, firma care a devenit constructorul proiectului este BOG"Art, iar nu SUMA România.
Coincidenţa face ca acum Millenium să solicite instanţei obligarea inginerului Necula la plata unor daune de exact 20 de milioane de euro, pentru că prin declaraţiile sale publice ar fi adus prejudicii proiectului.
În vara anului 2006 şi inginerul Necula i-a acuzat de plagiat pe colaboratorii săi din România în proiect, firma Popp şi Asociatii, inginerul susţinând ca i-ar fi "piratat proiectul", fără acordul său.
Dincolo de scandalul din jurul acestui proiect imobiliar, care îi priveşte mai mult pe cei direct implicaţi, rămâne de neexplicat lipsa de reacţie autorităţilor noastre care de doi ani tergiversează găsirea unei soluţii pentru salvarea unui momument istoric precum Catedrala Sf. Iosif, în ciuda unei decizii clare a Senatului României şi în ciuda solicitării Parlamentului European.