CAZUL NANA: Guvernul va sesiza DNA cu privire la trecerea unor terenuri de la stat în domeniul privat din Fundulea

A.C.
Anticorupţie / 15 aprilie 2014

Update 14:32 Corpul de Control:Hotărârea emisă de Comisia de fond funciar Călăraşi a probat trecerea terenului în privat fără justificare

Corpul de Control al prim-ministrului a constatat că prin hotărârea emisă de Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi, aceasta a aprobat trecerea terenului în domeniul privat "fără a exista o justificare" pentru trecerea suprafeţei de teren din proprietatea statului din Fundulea.

Raportul Corpului de control pe această temă va fi transmis marţi şi Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile din comuna Nana.

Potrivit documentului, Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi a aprobat în 2007 delimitarea unei suprafeţe de 1982,54 ha de teren, aflată în proprietatea publică a statului şi administrarea I.N.C.D.A. Fundulea, precum şi trecerea acestei suprafeţe din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea "în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit (...) de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu".

Inspectorii guvernamentali au constatat însă că emiterea acestei hotărâri "s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale (..) privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia", conform cărora "trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local".

Totodată, Instituţia Prefectului - Judeţul Călăraşi a comunicat Corpului de control al prim-ministrului faptul că nu a identificat "documente din care să rezulte cu exactitate ce suprafaţă a fost destinată reconstituirii pe vechile amplasamente din totalul de 1.982,54 ha."

"Transferul terenurilor de la comunele Gurbăneşti, Săruleşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Lupşanu, Nana şi Tămădău Mare la oraşul Fundulea s-a realizat cu nerespectarea condiţiilor legale, având în vedere faptul că trecerea terenului din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare", se mai arată în Raportul Corpului de control.

Sursa citată mai precizează că una din consecinţele "emiterii Hotărârii nr. 1607/13.07.2007 de către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi a fost diminuarea domeniului public al statului în mod nelegal şi netemeinic, cu suprafaţa de 1982,54 ha, având o valoare între 1.486.905 EUR şi 2.973.810 EUR", potrivit "Ghidului cu preţurile orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţul Călăraşi", pentru anul 2007, transmis Corpului de control al primului-ministru de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România.

"Prin urmare, Corpul de control al primului-ministru, ca organ cu atribuţii de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie, privind operaţiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârşire a unei posibile fapte care poate întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii şi asupra vinovăţiei", se mai arată în document.

--------

Guvernul va sesiza DNA în legătură cu trecerea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea în domeniul privat al oraşului Fundulea, informează un comunicat al Executivului emis astăzi.

Sesizarea vine în urma unei anchete a Corpului de Control al primului ministru la instituţiile publice implicate în reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate pe raza judeţului Călăraşi, având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale în legătură cu trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea în domeniul privat al unor unităţi administrativ-teritoriale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Guvernul , asta sau altul , trebuie sa revada cum s-au pus in posesie milioanele de hectare din toate localitatile . Majoritatea au fost distribuite prin incalcarea legii . Parchetul ar avea treaba zeci de ani .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb