CCIR promovează intensificarea relaţiilor comerciale dintre ţara noastră şi Liban

F. A.
Macroeconomie / 5 martie 2012

Preşedintele Camerei Naţionale, avocatul Mihail M. Vlasov, s-a întâlnit miercuri, 29 februarie, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) cu preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, cu ocazia organizării unui Forum de Afaceri România - Liban, parte a vizitei oficiale pe care preşedintele Libanului a efectuat-o în ţara noastră, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

Preşedintele Camerei Naţionale a afirmat: "Trăim condiţii economice vitrege, realitate pe care oamenii de afaceri o simt de dimineaţa până seara, ne găsim permanent într-o luptă de supravieţuire. Faţă de această situaţie economică dificilă se impune un proces de cooperare economică cu toate ţările mai ales cu cele din Orientul Mijlociu şi dintre acestea mai ales cu Libanul, pentru că Libanul este pe locul întâi în clasamentul investitorilor arabi cu cele 3 600 de firme existente în România".

Preşedintele Republicii Liban a subliniat relaţiile excelente dintre ţara noastră şi Liban, obiectivul acestui forum fiind identificarea de modalităţi punctuale de cooperare la nivelul oamenilor de afaceri. Deşi în 2011 economia Republicii Liban a înregistrat o scădere de 2%, estimările din acest an arată că economia va avea o creştere de 4% devenind astfel o zonă stabilă din punct de vedere economic şi politic pentru realizarea de afaceri.

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a promovat domeniul agriculturii ca fiind un punct de pornire pentru fructificarea relaţiilor economice dintre cele două ţări, declarând că: "Agricultura să devină un motor de creştere economică care să funcţioneze an de an, nu numai când sunt condiţii meteo favorabile".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb