CCR PNL a contestat înfiinţarea Fondului Suveran

Mihaela Dan
Politică / 15 iunie 2018

PNL a contestat înfiinţarea Fondului Suveran

PNL a anunţat că a contestat la Curtea Constituţională proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal aduc acuzaţii conform cărora forma adoptată de Senat nu coincide cu cea adoptată de Camera Deputaţilor.

În textul sesizării formulate se arată: "Configuraţia legii în forma adoptată de Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, diferă în mod semnificativ de forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Camera decizională, deoarece anexa I a legii conţinea, în forma Senatului, 23 de entităţi economice ale căror pachete de acţiuni constituie Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, iar în forma adoptată de camera decizională, Camera Deputaţilor, această anexă cuprinde 33 de entităţi economice, cu o treime mai multe astfel de entităţi, ceea ce adaugă într-un mod nepermis la forma adoptată de prima cameră sesizată. Din acest unghi de vedere considerăm realizat şi al treilea element constitutiv al principiului bicameralismului".

De asemenea, PNL susţine că înfiinţarea Fondului intra în domeniul autorităţilor publice centrale sau locale, nu al Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat.

"Înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni reprezintă o activitate ce trebuia realizată printr-o reglementare secundară şi nu printr-un act care are forţa legii. În această situaţie, Parlamentul României a încălcat separaţia puterilor în stat prevăzută de art. 1 alin. 4 din Constituţia României, reglementând într-un domeniu care este în competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu care afectează legea în ansamblul său", se arată în sesizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb