CE acceptă angajamentele propuse de Transgaz în vederea facilitării exporturilor de gaze naturale din România

F.D.
Companii / 6 martie 2020

CE acceptă angajamentele propuse de Transgaz în vederea facilitării exporturilor de gaze naturale din România

Comisia Europeană a acceptat angajamentele propuse de Transgaz pentru a fi posibil exportul de gaze din România, acest lucru fiind un pas înainte către o piaţă europeană unică a energiei, informează un comunicat al Executivului comunitar, dat vineri publicităţii.

În iunie 2017, Comisia a anunţat lansarea unei proceduri oficiale de investigare pentru a evalua dacă Transgaz, societate controlată de stat, care este operatorul tehnic al sistemului de transport din România, a încălcat normele antitrust ale UE prin restricţionarea exporturilor de gaze naturale din România. În special, preocupările Comisiei în sensul că Transgaz ar fi recurs la astfel de restricţionări se întemeiau pe faptul că: societatea a investit insuficient în construirea infrastructurii pentru exporturile de gaze naturale sau că a întârziat construirea acestei infrastructuri; compania a aplicat tarife de interconectare care au făcut ca exporturile de gaze naturale să fie neviabile din punct de vedere comercial şi a invocat argumente tehnice nefondate ca pretext pentru restricţionarea exporturilor.

"Aceste restricţii ar fi putut menţine sau crea bariere în calea circulaţiei transfrontaliere a fluxurilor de gaze naturale din România - unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale din UE - către Ungaria şi Bulgaria, contrar obiectivului unei uniuni integrate a energiei, în care energia circulă liber între statele membre, pe baza forţelor concurenţiale şi a celei mai bune utilizări posibile a resurselor. În urma iniţierii procedurii oficiale de investigare, Transgaz a propus să îşi asume anumite angajamente ca răspuns la preocupările Comisiei. Ulterior, Comisia a consultat participanţii la piaţă pentru a verifica dacă angajamentele propuse ar elimina problemele de concurenţă identificate de Comisie. În urma testului de piaţă, Transgaz a adus unele modificări angajamentelor propuse. Angajamentele finale vor permite participanţilor la piaţă să aibă acces la capacităţi semnificative de export prin intermediul punctelor de interconectare dintre România şi statele membre învecinate", se arată în comunicat.

Astfel, Transgaz s-a angajat să pună la dispoziţie capacităţi minime de export de 1,75 miliarde de metri cubi pe an la punctul de interconectare dintre România şi Ungaria (Csanadpalota). Această capacitate este echivalentă cu aproximativ o şesime din consumul anual de gaze naturale al Ungariei. De asemenea, compania va pune la dispoziţie capacităţi minime de export la un nivel total de 3,7 miliarde de metri cubi pe an în două puncte de interconectare dintre România şi Bulgaria (Giurgiu/Ruse şi Negru Vodă I/Kardam). Această capacitate acoperă mai mult de jumătate din consumul anual de gaze naturale al Bulgariei şi al Greciei.

În plus, Transgaz se va asigura că tarifele pe care le va propune Autorităţii Române de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu vor fi diferite pe piaţa de export şi cea internă, evitându-se astfel tarifele de interconectare care fac exporturile neviabile din punct de vedere comercial, şi se va abţine de la utilizarea oricăror alte mijloace de obstrucţionare a exporturilor.

În consecinţă, participarea societăţii Transgaz la acest proiect va fi, de asemenea, supusă unor termene-limită obligatorii din punct de vedere juridic.

Angajamentele rămân în vigoare până la 31 decembrie 2026, iar un administrator-supraveghetor va fi însărcinat cu monitorizarea aplicării şi respectării angajamentelor.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Lemnul l-au scumpit de platesti pentru o iarna bani grei. 35 % din populatia Romaniei este racordata la gaz, in schimb Ungaria are 93%. Noi nu avem nevoie de gaz asa ca il vom da la ungurii sa il foloseasca. Ma nenorocitilor racordati la gaz 93% din populatia tarii si apoi putem vorbi de export. Romanii, numai votati aceste partide Mafiote si pline de Hoti: PSD, PNL, UDMR, ALDE, PMP, PRO ROMANIA.

    1. L-ai votat pe JOHANNIS asa că mai bine taci ! Votează- in continuare si vei avea 93 % consum la populația românească la PASTELE CAILOR ! Sau mai bine du-te și însoțește-l la împăduriri ca să aibă austriecii cu ce să corupă pe români. Facem ACUM caz mare cu raderea pădurilor in Bucovina si Maramureș ? Păi. cine a cumpărat lemnul ăla ? Românii să se incălzească ? Mai ai vreun combinat de lemn in RO ? Niciunul din vreo 20 ! Dar importăm intr-o veselie scanduri vopsite pe post de mobilă lux . Cică moderne !!!

      Daca ai fi votat ca mine nu mai auzeam acum de JOHANNIS. Vrem schimare, dar ii votam tot pe ei. Pai si care este rolul nostru, doar sa ii rotim la putere. Unde este puterea noastra de ai schimba. Ce facem rotim cadrele. FSN si pe stanga si pe dreapta.

    Tradus in cuvinte suna cam asa: venim noi sarantocilor si va luam gazele pe 2 lei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb