CE: Contractele dintre Hidroelectrica şi Arcelor Mittal, ajutor de stat ilegal

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 iulie 2012

Comisia Europeană (CE) a anunţat, ieri, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene că a ajuns la primele concluzii preliminare în cazul contractelor bilaterale încheiate între Arcelor Mittal Galaţi şi Hidroelectrica. În anunţul Oficial Comisia arată că tarifele preferenţiale la energie electrică în favoarea grupului ArcelorMittal din România constituie ajutoare de stat ilegale şi consideră cu titlu preliminar că tarifele respective nu îndeplinesc condiţiile de compatibilitate cu piaţa internă.

Conform legilor europene din domeniu, Hidroelectrica va fi sancţionată pentru acordarea de ajutor de stat ilegal, iar prejudiciul (diferenţa de preţ dintre tariful din contract şi media pieţei în perioada respectivă) va fi recuperat de la Arcelor Mittal Galaţi. Contactat de ziarul BURSA, Remus Vulpescu, şeful OPSPI ne-a spus că nu poate cuantifica, la această dată, impactul deciziei CE asupra Hidroelectrica.

CE arată că "în urma angajării sale în contractele din 2009 şi 2010 cu ArcelorMittal Galaţi, Hidroelectrica a vândut energie electrică acestui client industrial la preţuri posibil inferioare nivelului care ar fi putut fi obţinut prin acceptarea uneia dintre ofertele paralele «de cumpărare» disponibile pe platforma OPCOM la data respectivă la preţuri maxime mai mari sau prin plasarea propriei sale oferte de vânzare pe platforma OPCOM la un preţ minim, posibil superior nivelului acceptat pentru contractele cu ArcelorMittal Galaţi. Întrucât Hidroelectrica este o companie de stat, Comisia consideră, în acest stadiu, că atât contractul din 2009, cât şi contractul din 2010 implică o pierdere de venituri pentru stat". Fondul Proprietatea a reclamat la Comisie faptul că preţul convenit pentru livrarea de energie electrică în beneficiul ArcelorMittal Galaţi în 2011 pe baza contractului din 2010, adică 130 RON/MWh, se situează sub preţul mediu al celor 20 de tranzacţii încheiate pe baza unor oferte de vânzare de pe piaţa OPCOM în perioada 1 ianuarie 2010- 31 decembrie 2010, care a fost de 166 RON/MWh, şi, prin urmare, acest contract permite obţinerea de către ArcelorMittal Galaţi a unei cantităţi semnificative de energie electrică sub preţul pieţei.

România a transmis Comisiei faptul că cele două contracte descrise mai sus, încheiate între Hidroelectrica i ArcelorMittal Gala i pe pia a OPCOM nu implică elemente de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Româ-nia subliniază, în esenţă, că nu se îndeplineşte condiţia de creare a unui avantaj, întrucât aceste contracte sunt profitabile pentru Hidroelectrica şi nu există un preţ al pieţei care să permită o analiză comparativă pertinentă în vederea identificării şi cuantificării unui eventual avantaj, având în vedere particularităţile tranzacţiilor pentru furnizarea de energie electrică. România a mai transmis Comisiei că încheierea contractelor nu este imputabilă statului.

Potrivit anunţului CE, ţara noas-tră a mai explicat că toate cantităţile achiziţionate de Arcelor permit Hidroelectrica să îşi optimizeze costurile de producţie şi să îşi asigure stabilitatea în vânzarea producţiei. Conform estimărilor companiei, profitul obţinut în urma contractului din 2010 este de 8,3%.

În reclamaţia transmisă CE, Fondul Proprietatea arată că Hidroelectrica ar fi obţinut cel puţin cu 20-30 de lei/MWh mai mult pentru energia livrată Arcelor Mittal, care a cumpărat o cantitate de circa 1,7 milioane MWh.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb