Ce înseamnă un "ziar de lux"

MAKE
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 3 februarie 2012

Dinu (Costache) Patriciu - profesorul nostru într-ale afacerilor din presă şi din orice.

Dinu (Costache) Patriciu - profesorul nostru într-ale afacerilor din presă şi din orice.

Pe când băga zeci de milioane de euro în "Adevărul", Dinu Patriciu a avut pretenţia să ne înveţe, pe noi, sărăntocii, cum se fac bani din presă, publicând, pe 7 ianuarie 2010, un articol intitulat chiar aşa, "Presa face bani".

În timp ce noi trăgeam targa pe uscat, Patriciu îşi dădea întâlnire cu echipa editorială în Brazilia, pentru un "brain storming", ca să configureze dezvoltarea Holdingului şi ne spunea că, în anul precedent, făcuse acelaşi lucru, în Munţii Albaştri din Australia, iar cu doi ani în urmă, în Caraibe ( m-am învineţit de invidie - noi o facem la mine în birou, zilnic).

M-a fript la inimă - "Ieftin dai, ieftin porţi" - scria Patriciu, iar eu, da, nu dau nici un ban în plus când fac o şedinţă, oamenii nu iau avionul să vină, ci îşi iau câte un scaun, că n-am destule, şi-l împing pe rotile doi metri, până-n biroul meu, care-i alături - un acvariu cu geamurile spre redacţie, în care plutesc ca o balenă supravegheată de toată lumea.

Şi m-a mai fript la inimă o dată, spunând că el face "o fabrică de conţinut" - aoleu!, mă uit la ziariştii mei, fete drăguţe şi băieţi tineri, ţi se face pielea de găină, cum ar fi să-i pun la manete şi butoane, click!, iese articolul despre Farmache, click!, iese cu Băsescu, click!, Rekkers, Oltchim, Sibex, Boc, manipulare de piaţă, ofertă publică, privatizare, listare...

Automatizare.

Content.

Patriciu ne învaţă: "Presa nu trăieşte nicio revoluţie. Este stimulată de transformările tehnologice. Este mai prezentă.

Este supusă aceloraşi imperative ale epocii postindustriale ca şi orice alt domeniu: masă critică, flexibilitate, creativitate, eliminarea proceselor liniare, integrarea modelelor de business, percepţia, parteneriatul cu cel căruia te adresezi... Nu moare!".

Content, frate!

Organizare.

Postindustriala, nu ţărăneala!

Vai de capul meu!

Presa nu moare.

În perioada iulie-septembrie 2011, ziarul Adevărul s-a prăbuşit cu 63%, la 33.706, de la 91.006 de copii vândute zilnic, în aceeaşi perioadă a anului 2010.

Cotidianul Click, aparţinând aceluiaşi trust, a vândut în medie, pe zi, în perioada iulie - septembrie a lui 2011, cu 26.459 mai puţine ziare decât în perioada iulie - septembrie 2010.

Holdingul Adevărul pierde în fiecare săptămână din angajaţi, printre motive figurând neînţelegerile financiare, cauzate de întârzierile salariale tot mai mari, de câte trei- patru luni (cel puţin, aşa susţin cei care se hotărăsc să părăsească instituţia).

Simona David, director de corporate affairs la Adevărul Holding, a renunţat la finele lui ianuarie la funcţia pe care o deţinea la Adevărul Holding (din iunie 2010).

Tot în prima lună a anului, întreaga secţie eveniment a ziarului, opt angajaţi, a decis să demisioneze. Şi celelalte secţii ale ziarului s-au micşorat constant în ultimele luni.

Presa nu moare.

Patriciu are dreptate.

Cea care se dezmembrează este "fabrica de content", nu presa.

Presa nu este nici rafinărie, nici cârnăţărie.

Articolul ăsta, pe care-l citeşti, nu este "content", este răzbunare, este fiere, este otravă, este pizmă, este cum vreţi voi să-i ziceţi, dar nu-i "content", Costache!

Spune-mi, care ar fi plus-valoarea dacă l-aş concepe în Munţii Albaştri?

Cu cât ar fi mai bine scris, dacă aş fi răsplătit de zece ori mai mult, la salariu?

Să-ţi zic un secret ţărănesc, Costache: nici nu mă gândesc la salariu, când îl scriu.

Îl scriu gratis.

Nu mă obligă nimeni.

Este pasatul care mi s-a-ncins şi care dă pe-afară şi eventual, iese un articol de presă interesant pentru cititori, din cauză că, îndeobşte, cristalizez opinii cetăţeneşti mai largi - sper să fie aşa şi acum.

Nu sunt un "profesionist", nu pot scrie la comandă - un regim generalizat în redacţie, nimeni nu scrie la comandă.

Scriu ce cred.

Să te învăţ şi eu ceva, Costache: asta înseamnă "quality", să "cheltuieşti" patimă, nu bani.

Asta înseamnă un ziar de lux - ziarul care-şi permite, cu orice risc, să spună ce crede.

Ziarul BURSA îşi permite luxul să spună adevărul şi ceea ce crede.

Ziarul BURSA este un ziar de lux.

Poate contează şi hârtia lucioasă şi imaginea făcută în campaniile de promovare şi policromia şi snobismul - sunt de acord, "ieftin cumperi, ieftin porţi", dar, în presă, este vorba, în primul rând, de ieftinătatea morală.

NOTĂ

Nu este o întâmplare că mă exprim în termeni de "cifre oficializate", când mă refer la tiraje şi vânzări; nu am nici un picuţ de încredere în cifrele comunicate de auditor - nimeni, niciodată, nu le-a comparat cu cifrele de bilanţ corespunzătoare, depuse la Ministerul Finanţelor.

Suspectez că discrepanţele dintre "cifrele oficializate", furnizate auditorului de către edituri, pe proprie răspundere, şi cele raportate la Fisc, sunt enorme, în proporţii care, în unele cazuri, sunt multipli ai lui zece.

De o parte se maximizează veniturile din publicitate, de alta se minimizează impozitele - un joc lesnicios pentru marile grupuri de presă care deţin reţele de distribuţie şi tipografii proprii, prin stornări în interiorul grupului, ori de câte ori este nevoie.

Subiectul este certamente cunoscut la Ministerul Finanţelor, de peste doisprezece ani, dar, ca şi posibilitatea controlului asupra veniturilor din publicitate ale televiziunilor, nu a fost niciodată constituit drept temă de verificare.

Opinia Cititorului ( 34 )

  1. Mda...

    "Adevarul " ...grait-ai !

    .. stiu, sunt cuvinte mari, dar cum vreti sa-i spun? nenorocita tara isi sarbatoreste primul deficit ... uman. mai suntem doar 19 milioane dinule ! bucurate c-o sa ramai singur, tu si cu cei ce-ti seamana, din ce in ce mai putini verticali, mai mult marlani.

    coane dinule?cand ai dat de piata particulara nu stat ai dat gres,mic.ro,adevarul,imobiliar e.ce constat:ca omul asta nu a facut un studiu de piata.

    Nu zic ca nu ai dreptate, frate Make. Insa... toate ziarele scad vara. Toate ziarele pot sa aibe o scadere intr-o anumita perioada pentru ca pregatesc o crestere spectaculoasa care sa depaseasca media pe o perioada data. Toate ziarele relansate (ceea ce e si Adevarul) scad dupa un an de la boomul relansarii...Astea ar fi cu "nu", de ce nu sunt de acord cu tine...Insa...sunt de acord cu tine, deci "da" la faptul ca sedintele de redactie sau de strategie nu e necesar, cel putin pentru ciorba noastra romaneasca, sa fie facute in Insulele Virgine, merge si la Slobozia sau pe banca in Herastrau. Ca ceea ce a facut Patriciu nu e chiar un ziar...ci o carte care se vinde si are si bonus un ziar pe care cei mai multi nu il citesc. Dar nu e tocmai vina lui...sunt altii care au inceput trendul asta dezastros pentru presa romaneasca. E adevarat ca si el ca si altii s-a inconjurat de pupincuristi care ii spun ca este un zeu si nu ca da cu muci in fasole in ceea ce priveste presa. Dar nici aici nu e primul. Nu sunt un fan Patriciu, dar eu as vedea tot arealul...el e doar unul din intreg peisajul romanesc plin de astfel de business man-i care cred ca daca sunt in stare sa faca bani intr-un domeniu stiu sa o faca si in presa. Sau bani poate ca fac...dar s-a dus de rapa ideea de presa de informare, de educare, de... Asa ca te-as invita sa faci o analiza obiectiva a tot ceea ce inseamna presa romaneasca...sa zicem aia cotidiana, ca aici e durerea.

    1. Articolul lui Mache intra in categoria 'Huo Patriciu! '

      Desi autorul recunoaste ca articolul: 'este răzbunare, este fiere, este otravă, este pizmă...' asta nu-l absolva sa fie partizan. 

      Partizanatul unui articol conteaza drept defect?

      Mi s-a parut ca articolul cuprinde mai mult decit "huo!", parca spune ceva despre o conceptie gresita despre presa si sugereaza un alt model. Cel putin, asa pare, ca "huo!" nu-i decit un cirlig sa te agate spre alta conceptie.

      Bravo MAKE !

    Ce tot vreti de la un .. colorat ?

    1. ce stii tu si nu ne spui?

    imi cer scuze ca s-a multiplicat mesajul...e de la refreshul pagini...mi le-as sterge singur...dar nu se poate...

    Un articol atat de bun incat mi-ar fi placut sa il scriu eu!

    Draga Make, 

     

    Mai las-o cu "modestia", nu ne lua cciar de ageamii; vedem si noi roiul de reclame / publicitate  

    care abunda in Bursa, asa ca nu mai fa atata pe modestul. 

    Buna intrebarea: exista vreo legatura directa/indirecta intre rezultatele si calitatea managementului exotic practicat de catre Patriciu si rezultatele/ calitatea modestiei "de birou" 'a la Make'?. 

    Apropos:vezi ca o sa te certe angajatele; ce numai baietii sunt tineri?, o sa creada cititorii nostri ca suntem fete batrane!. 

    Treaba cu click, iese articolul ....sa avem pardon! citim si Bursa....ziarul Adevarul moare /piere "de fiere" . 

    Inca ceva: pe noi cititorii nu ne prea intereseaza pasatul lui Make ci ceea ce el "ataca", cu cine se lupta si, mai ales, daca/cum se rasfrange aceasta asupra noastra. Ca si in politica: nu-i mai iubim pe alesi pentru ca au uitat de ce /pentru ce i-am ales. Copie la indigo si cu presa; in speta Bursa !. 

    Ai gresit folosind expresia "profesionist" pentru scrisul la comanda; corect aceia sunt "mercenarii". 

    De acord: scrii ce crezi dar ar trebui sa mai scri si ce trebuie, altfel esti una cu politicianul care face ce crede, in loc sa faca ce trebuie pentru interesul nostru. Aceasta-i diferenta, esentiala pentru noi !. 

    Din cuprinsul articolului reise clar ca Make cheltuieste "patima" nu patima (cel putin vis a vis de Patriciu) , ca Make isi permite "luxul" sa spuna ce crede nu ce ar trebui, ce ar fi de folos cauzei.

    In final: cam ce crezi ca s-ar intampla daca made 'a la Make' milioanele de romani (uf, m-am invinetit si eu de invidie) ar face, la locul de munca, ceea ce cred nu ceea ce trebuie? 

    Cu articolul asta ai mai castigat un abonat pentru un an de zile la publicatia voastra. Eu sunt acela,

    Am vazut ce inseamna "un zbor de lux" (Brazilia, Australia, Caraibe....) 

    Cu articolul asta ai mai castigat un abonat pentru un an de zile la publicatia voastra. Eu sunt acela,

    1. Click acel ziar demn de telectualii de calibru da bucuresti! Parerea mea este ca daca l-ar vinde gratis si l-ar face din hartie igienica deja s-ar da ca painea calda (inca o idee demna de un brain stroming caribean)Oricum inca o" lovitura de maestru" a lui Patriciu, dupa Mic.ro .Noroc l-a obligat DNA sa vanda kazahilor caci altfel mai notam anul asta un faliment

      Si tie iti da pe afara invidia.... 

    In iunie 1990 la sediul PNL-Cimpeanu , individul patriciu dinu , intrebat fiind cum pot face rost de fonduri cei din teritoriu , dupa o meditatie profunda , a emis urmatoarea solutie a problemei : "...aaaa... pai...se pot face pungi de plastic...." Tipul a navigat in barcile diferitelor "partide" , dupa PNL migrind la liberalii tineri (calutul), s.a. Cu mirare am aflat ca banda i-a oferit acestui nimic dpv economico-financiar Competrolul ! Indivizi de aceeasi teapa precum tariceanu constituindu-si o pusculita la fel cum pusculita este si tiganul idiot sovintu . Acest din urma tot mai pluteste cu ajutorul securistilor a caror fonduri le administreaza , dar nulitatea patriciu duce in prapastie uriasele sume pe care le are la dispozitie !

    Articolul este bun. Pacat ca nu stiu pe cine sa felicit.

    1. Autorul este florian goldstain, dar se pare ca ii e cam rusine cu numele sau si prefera sa semneze Lake, pardon, Take.

      Forma Mose exista, desi uzual este ori Moses, ori Moshe.

      In schimb, este ori Mordecai, ori Mordechai, niciodata" Morechai".

      "Goldstain" se scrie GoldstEin si purtatorului acestui nume nu-i e de loc rusine de originea evreiasca, ba chiar e mindru de ea, considerindu-se, totusi, roman, asa cum este, fapt de care este la fel de mindru. Uneori, semneaza Goldstein, alteori, MAKE si n-a explicat niciodata care este criteriul dupa care alege numele, ca autor de articole de presa. Ca artist plastic, insa, nu a semnat niciodata altfel decit MAKE. 

      crezi ca nici ziaristilor tai nu le pasa pe cati bani scriu?

      N-ai inteles articolul.

      Ziaristii, cel putin teoretic, nu scriu pe bani. 

      Cei care scriu pe bani sint sclavii. 

      Ziaristii din echipa noastra nu sint sclavi.

      Dar, desigur, atit timp cit, in presa, intilnesti numai sclavi, nu-ti poti imagina ca exista un ziar facut de oameni liberi. 

      aha, make si fetele lui scriu gratis...numai din patima...de pe blanita din calendar...zic cunoscatorii. concluzia e justa...este vorba, in primul rand, de ieftinatate morala...in rest, rekkers, viezure, manz, barza, purim

      Se pare ca unii "autori" nu concep, nu pricep ca exista si indivizi liberi, care nu trebuie sa fie platiti pentru a avea o parere personala.

      Obisnuiti sa-si "orienteze" opiniile in functie de ce cred ei ca i-ar face placere comanditarului, cand vad ca apar articole care le contrazic convingerile, sunt absolut siderati.  

      Faptul ca cineva isi exprima propriile ganduri, pareri li se pare scandalos! 

      Nu se poate asa ceva! Cine il plateste pe asta?

      Articolul arata, printre altele, ca poti avea succes si (numai) atunci cand faci ceea ce faci, faci pur si simplu din pasiune! 

      nu, tu nu ai inteles ce am scris eu. critici un model de business astfel incat sa reiesa ca al tau e superior. nu este. oamenii tai nu sunt oameni liberi.sunt prinsi pe plantatie. esti liber doar atunci cand poti alege intre una si alta, iar cei mai multi dintre ei nu au a doua varianta.ziaristii scriu bine cand au ce manca, atunci cand se pot dedica unu subiect cat timp au nevoie si cand sunt respectati.iar modelul tau de business nu include astea.

      Modelul de business pe care il descrie Make este un ideal. Asa ar trebui sa scrie jurnalistul - un cetatean care isi exprima opiniile de locuitor al cetatii.

      In Romania nu cred ca exista vreo publicatie care sa se intretina doar din vanzarea tirajului si abonamente. Majoritatea ziarelor fac parte din trusturi media care se sustin reciproc si care primesc bani castigati de moguli din alte afaceri. In anii '90 au fost publicatii care aveau un tiraj atat de mare ca le facea sa fie foarte profitabile. Au fost oameni care s-au imbogatit din munca la ziar. Azi nu mai e cazul. Mogulii isi cheltuisc banii acumulati din diverse afaceri, mai mult sau mai putin cinstite pentru a-si finanta publicatiile, radiourile sau televiziunile, in scopul de a castiga influenta, pentru a-si apara acele afaceri. Nu stiu care este situatia in cazul "Bursa". 

      Patima, oftica lui Make ar putea fi o incercare de a dovedi ca "Bursa" este exceptia care confirma regula. In orice caz, chiar si "Bursa" este plina de reclame ceea ce vine in contradictie cu idealul lui. Nu poti face reclama cuiva si in acelasi timp sa-l critici daca este cazul. Sau daca-l critici o faci cu manusi.

      Am revenit intimplator si am fost placut surprins de ultimele comentarii.

      Da, BURSA publica reclama. 

      Nu, BURSA nu scrie sub influenta reclamei. 

      Puteti verifica, in intreaga istorie a ziarului BURSA, exista, chiar, unele cazuri, in care articole extrem de critice la adresa unei companii, au fost publicate lipit de reclama companiei. 

      Respingem contractele de reclama cu ingerinte editoriale - agentiile de reclama o stiu. 

      Critica nu se face cu manusi, decit daca asa o cere realitatea cazului - un exemplu recent de critica cu manusi a avut loc in cazul ofertei publice a lui Radu Moraru, dar cazul cerea manusi (nu avem nici un interes si nici o legatura personala cu Radu Moraru).

      Multumesc pentru atentie! 

      Pe ce te bazezi?

    This is really interesting, You're a very skilled blogger. I have joined your feed and look forward to seeking more of your magnificent post. Also, I have shared your web site in my social networks! dkeadekebgbbaege

    Normally I do not read post on blogs, but I wish to say that this writeup very compelled me to try and do it! Your writing style has been surprised me. Thanks, quite great article. ecgecfdeddkfagkc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb