CE propune prelungirea până în 2026 a protecţiei pentru refugiaţii din Ucraina

S.B.
Internaţional / 11 iunie

CE propune prelungirea până în 2026 a protecţiei pentru refugiaţii din Ucraina

Comisia Europeană a propus marţi prelungirea cu un an, până în 4 martie 2026, a protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în Uniunea Europeană, informează Agerpres.

Măsura va fi discutată joi de miniştrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii, care se întâlnesc în Luxemburg. Potrivit AFP, propunerea Comisiei va fi aprobată cu această ocazie.

Din martie 2022, ucrainenii care se refugiază din cauza războiului declanşat de invazia rusă în ţara lor beneficiază de un statut care le permite şederea în UE, cu drept de muncă şi de acces la ajutoarele sociale. În prezent sunt 4,2 milioane de astfel de cazuri.

UE a activat directiva privind protecţia temporară în 4 martie 2022, la o săptămână după ce forţele ruse au invadat teritoriul ucrainean. A fost pentru prima dată când s-a aplicat actul normativ respectiv, existent din 2001.

Dintre ţările membre ale Uniunii, Germania găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi ucraineni - peste 1,2 milioane. Urmează Polonia, cu aproape un milion, şi Cehia, cu aproape 400.000.

Comisia a reţinut că "având în vedere atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurilor civile şi vitale din toată Ucraina, condiţiile de revenire în ţară a persoanelor nu sunt încă sigure şi durabile", iar "motivele din care a fost introdusă protecţia temporară persistă şi aceasta ar trebui prelungită cu încă un an".

Armata ucraineană face eforturi să menţină linia frontului, iar loviturile aeriene ale ruşilor au produs distrugeri de mare amploare în reţeaua energetică a Ucrainei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marţi că bombardamentele ruseşti asupra infrastructurii energetice au înjumătăţit producţia de energie electrică a Ucrainei, faţă de nivelul din iarna trecută.

Trupele ucrainene resimt de câteva luni insuficienţa efectivelor şi a muniţiilor, în contextul mobilizării mai dificile şi a întârzierii livrărilor de armament occidental.

La sfârşitul lui aprilie, Polonia şi Lituania s-au oferit să ajute Ucraina la repatrierea bărbaţilor cu vârste care îi fac apţi de înrolare, imediat după ce Kievul a decis să nu mai acorde servicii consulare categoriei respective de cetăţeni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb