CE: România, cel mai mare exportator de grâu din UE în primele două luni ale sezonului 2023/24

T.B.
Macroeconomie / 8 septembrie 2023

CE: România, cel mai mare exportator de grâu din UE în primele două luni ale sezonului 2023/24

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene în sezonul 2023/24, care a început la 1 iulie, au ajuns la 5,03 milioane de tone, în scădere cu 32% faţă de cele 7,39 milioane de tone în perioada similară a sezonului anterior, relevă datele publicate recent de Comisia Europeană, informează Reuters, relatează agerpres.ro.

Aceste date arată că România a rămas cel mai mare exportator de grâu moale din UE de la începutul sezonului 2023/24, cu 1,35 milioane de tone livrate în primele două luni, urmată de Polonia, cu 1,03 milioane de tone, Franţa, 939.000 de tone, Bulgaria, 877.000 de tone, şi Germania, cu 467.000 de tone.

Exporturile de orz ale UE s-au cifrat la 1,45 milioane de tone în primele două luni ale sezonului 2023/24, în scădere cu 27% comparativ cu cele 1,99 milioane de tone exportate în perioada similară a sezonului 2022/23.

Pe partea de importuri, statele membre UE au importat în acest sezon, până acum, 2,69 milioane de tone de porumb, cu 41% mai puţin faţă de cele 4,55 milioane de tone de porumb achiziţionate în perioada similară a anului trecut. Spania a rămas de departe cel mai mare importator de porumb din UE, cu 942.000 de tone importate până acum în sezonul 2023/24, urmată de Ţările de Jos, cu 405.000 de tone, şi Italia, cu 339.000 de tone.

În schimb, importurile de grâu şi orz ale blocului comunitar sunt mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Importurile de grâu moale ale UE s-au ridicat la 1,16 milioane de tone în primele două luni ale sezonului 2023/24, în creştere cu 66% în ritm anual, în timp ce importurile de grâu dur s-au cifrat la 433.000 de tone, o creştere de 1.278%, iar importurile de orz au crescut cu 42% până la 504.000 de tone.

Ucraina este cel mai mare furnizor de grâu şi orz al UE, fiind responsabil pentru aproximativ pentru aproximativ jumătate din livrările efectuate până acum în acest sezon, în timp ce Turcia este cel mai mare furnizor de grâu dur al UE, cu o cotă de aproximativ 45% din livrări, arată datele Comisiei Europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb