CE solicită informaţii din partea companiei Apple cu privire la telefoanele iPhone

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 17 august 2009

Comisia Europeană a "invitat" compania Apple să-i pună la dispoziţie o serie de informaţii, după ce explozia ecranului unui telefon iPhone a dus la rănirea unui adolescent francez, însă nu a primit deocamdată nici un răspuns, a precizat un purtător de cuvânt al executivului european, citat de AFP.

"Urmărim în continuare această problemă", a asigurat Ton Van Lierop, purtător de cuvânt al CE pentru protecţia consumatorului.

Un tânăr francez de 18 ani a fost lovit în plină figură de explozia ecranului telefonului iPhone al prietenei sale, un incident fără urmări, însă care ar putea relansa polemica în privinţa Apple după explozia în Marea Britanie a unui alt aparat al aceleiaşi mărci, un iPod.

"Aparatul a început să trosnească, scoţând un zgomot ca de friptură", înainte de a se fisura şi de a "proiecta în aer la 30 de cm, şi timp de mai multe ore", bucăţi din ecranul spart, a explicat mama tânărului, Marie-Dominique Kolega, medic din Aix-en-Provence (sud-est). Tânărul s-a ales cu o bucată de sticlă în ochi, "însă mai mare a fost teama", a adăugat ea.

Kolega intenţionează să depună o plângere împotriva Apple, care nu a dorit să comenteze incidentul.

La începutul lunii august, o polemică a izbucnit în Marea Britanie după ce un iPod al unei fete de 11 ani a explodat, din fericire fără consecinţe. Potrivit publicaţiei The Times, tatălui fetei i s-a propus o rambursare din partea Apple, cu condiţia ca afacerea să rămână confidenţială

Incidentul produs în Franţa a intrat în atenţia serviciului CE specializat în protecţia consumatorului.

"Am invitat Apple să ne pună la dispoziţie informaţii cu privire la incidentul din Franţa, însă deocamdată nu am primit niciun răspuns", a precizat purtătorul de cuvânt.

De asemenena, CE a contactat agenţia americană pentru securitatea produselor şi bunurilor.

Părinţii adolescenţilor victime ale aparatelor Apple se plâng de atitudinea companiei americane care continuă să excludă posibilitatea producerii unor astfel de accidente şi refuză să deschidă anchete pentru a le verifica

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb