Ce ştie să facă Ministerul de Finanţe, dacă nici măcar execuţia bugetară nu o poate publica la timp?

Ministerul de Finanţe a "uitat", din nou, să publice la timp execuţia bugetară. Să fie de vină faptul că Eugen Teodorovici şi-a schimbat statutul pe Facebook la "potenţial candidat al PSD la alegerile prezidenţiale"? În noua sa calitate, ministrul de finanţe din guvernul Dăncilă, a declarat că "m-am gândit că a sosit momentul să aducem cu adevărat unitate într-o societate dezbinată şi mai mult echilibru într-o civilizaţie care ezită uneori să-şi manifeste credinţa în valorile moştenite". Dar care sunt aceste valori?

"Vreau să arăt că un preşedinte poate să facă, nu doar să vorbească sau doar să tacă", a mai subliniat ministrul de finanţe care de multe luni "uită" să facă un lucru foarte simplu: să publice la timp execuţia bugetară, în fiecare zi de 25 a lunii, pentru luna precedentă.

Adică în loc să facă, Teodorovici doar vorbeşte, iar când i se cere justificarea întârzierilor doar tace. Aşa înţelege ministrul de finanţe să "insis­te pentru România"?

Iar dacă nici măcar nu poate publica în termenul prevăzut de lege execuţia bugetară, atunci cum pot avea cetăţenii încredere că Ministerul de Finanţe este capabil să elaboreze politici şi programe pentru dezvoltarea ţării?

Execuţia bugetară după primele 4 luni ale anului a fost publicată cu mai bine de o săptămână întârziere, în 3 iunie 2019, şi arăta o creştere accelerată a deficitului, cu 88,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aparenţa menţinerii deficitului sub nivelul de 3% din PIB mai poate fi menţinută doar prin revizuirile tot mai dese ale Produsului Intern Brut de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

După o creştere cu 27,8% faţă de primele 4 luni din 2018, până la 12,94 miliarde de lei, cheltuielile cu dobânzile au ajuns să reprezinte 4% din totalul cheltuielilor bugetului general consolidat.

În aceste condiţii, în luna iunie 2019 s-a înregistrat o situaţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte împrumuturile guvernamentale prin emisiuni de obligaţiuni, în ciuda "detensionării" relaţiilor dintre guvern şi bănci.

Prospectul de emisiune arăta intenţia guvernului de a împrumuta 4.425 milioane de lei, în condiţiile în care ajungeau la scadenţă titluri de stat cu o valoare nominală de 8.878,3 milioane în 24 iunie 2019.

După ultima licitaţie din această lună, rezultatele prezentate pe site-ul BNR arată că valoarea lunară totală a împrumuturilor a fost de 7.072,9 milioane de lei, foarte apropiată de valoarea obligaţiunilor ajunse la maturitate. Situaţia este neobişnuită în raport cu evoluţia din ultimul an şi jumătate a noilor împrumuturi şi a scadenţelor (vezi graficul).

Conform datelor oficiale, situaţia "normală", mai ales în 2018, a fost aceea a împrumuturilor mult mai mari decât sumele ajunse la scadenţă. Să fie luna iunie 2019 doar o excepţie nesemnificativă sau reprezintă un indiciu al epuizării "rezervelor" MFP, iar băncile au decis să faciliteze refinanţarea datoriilor ajunse la scadenţă?

Astfel, suma totală atrasă prin emisiuni de obligaţiuni a fost de circa 43 de miliarde de lei, în timp ce valoarea cumulată a scadenţelor s-a ridicat la circa 24,5 miliarde de lei.

În prima jumătate a acestui an, situaţia s-a inversat: împrumuturile totale prin emisiuni de obligaţiuni în lei au fost de 21,8 miliarde, iar scadenţele au fost de 25,2 miliarde. Datele de la Ministerul Finanţelor arată că valoarea totală a obligaţiunilor în lei scadente în a doua jumătate a anului curent este de circa 2,24 miliarde de lei.

Oare autorităţile nu ar trebui să ofere nişte explicaţii cu privire la necesitatea unor astfel de împrumuturi, pe fondul unor rate înalte ale creşterii economice? Şi cum va putea fi "inventat" spaţiul fiscal de stimulare a economiei în cazul unei încetiniri severe a creşterii, atunci când vor exista toate condiţiile pentru creşterea accelerată a raportului dintre datoria publică şi PIB, iar costurile de finanţare pot scăpa uşor de sub control?

Pe fondul decalajului dintre împrumuturile şi scadenţele în lei, o altă evoluţie deosebit de îngrijorătoare o reprezintă orientarea guvernului către creditele în valută şi majorarea semnificativă a plafonului de împrumut. Se pare că riscul valutar nu este luat în considerare deloc, iar aceasta este o atitudine deosebit de iresponsabilă, mai ales în actualul context internaţional şi pe fondul creşterii accelerate a deficitelor externe, care vor exercita o presiune tot mai mare pentru deprecierea leului.

Toţi aceşti factori de care depinde stabilitatea finanţelor publice reprezintă, probabil, ceva mult prea complicat pentru MFP.

Dar, de fapt, ce ştie să facă Ministerul de Finanţe, dacă nici măcar execuţia bugetară nu o poate publica la timp?