Ce votăm, de fapt, la "prezidenţiale"

Un preşedinte, ai zice, fără să stai prea mult pe gînduri! Ne-am putea opri aici, dacă lucrurile ar fi atît de simple, pe cît par, la prima vedere. Dar, ca să ne facă viaţa interesantă, de regulă, ele nu sunt... deloc simple! Aşadar, ce alegem, de fapt?

Printr-un efect de "contagiune", din logica alegerilor generale sau locale, tindem în mod "natural" să credem că şi la prezidenţiale, "omul" înseamnă un partid, un "program" sau măcar un "proiect". Prin prisma aceasta încercăm să cîntărim valoarea electorală a candidaţilor din arenă. Nici vorbă, însă, de aşa ceva! Ca să-şi creeze o "identitate electorală", desigur, aspiranţii la fotoliul de la Cotroceni ar trebui să se străduie în campanie, şi pe lîngă ea, să ne convingă că ar avea un asemenea program/proiect. Ba, chiar, că el este teribil de important pentru noi şi, mai ales, "pentru ţară". Fie şi cea mai sumară trecere în revistă a candidaţilor pentru prezidenţiale arată că, pînă acum cel puţin, niciunul nu a schiţat măcar intenţia de a ne convinge că este deţinătorul şi promotorul credibil, după ce va ajunge la Cotroceni, al vreunui gînd despre noi, oamenii, grupurile, comunităţile şi colectivităţile care-i alegem. V. Ponta s-a străduit, încă de pe vremea cînd era doar susţinătorul înfocat al lui C. Antonescu, la prezidenţiale, să convingă electoratul fidel PSD, ori simpatizant, că esenţa votului din toamna lui 2014 este aceeaşi cu a votului de la referendumul din 2012 pentru suspendarea Preşedintelui în exerciţiu. Cu alte cuvinte, că votul în urnă pentru V. Ponta înseamnă un vot împotriva lui T. Băsescu. Un "transfer" ilegitim de agendă şi irelevant, ca mesaj politic, care s-ar putea să-i dăuneze pînă la urmă mai mult noului candidat al PSD, decît adversarilor săi, dacă la asta îşi va reduce discursul electoral, de acum şi pînă în ziua votului. Desigur, există şi perspectiva "votului revanşă", dar şi aceasta este o opţiune riscantă pentru PSD şi candidatul său. Ajuns la Cotroceni, s-ar putea să constate că nu poate "livra" ceea ce a promis, iar consecinţa previzibilă, ca legea atracţiei universale, este aspra penalizare la prima ocazie electorală, a lui şi a partidului care l-a propulsat acolo. Pe cealaltă parte, K. Iohannis, noua stea a semi-alianţei, semi-fuziunii PNL-PDL nu a spus pînă acum nici măcar atît!! Poate, dacă reuşeşte cineva să-l trezească şi să-l convingă că nu este suficient să fie desemnat în cursă, ci trebuie să mai şi alerge, să intre în competiţie, ori măcar într-un dialog coerent cu noi, alegătorii, poate va reuşi cîndva să articuleze o propoziţie din care să înţelegem "cine este şi ce vrea el", nu în calitate de primar al Sibiului, ori de lider deja contestat al PNL, ci de "candidat prezidenţial". Programul celorlalţi anunţaţi, care oricum nu contează, este încă şi mai simpul: "Eu!" (Am tupeu, pretenţii, ambiţii, morgă, eventual... ordin de la stăpînire şi... cam atît). Vestea încă şi mai proastă, pentru noi alegătorii, este alta. Alegerea între candidaţii prezidenţiali pe baza "proiectului" este tot o păcăleală. Dacă ar avea un asemenea program, candidaţii ar cîştiga, desigur, identitate! Noi, însă, n-am cîştiga mare lucru, întrucît, adevărul este că, atît cît ne putem sprijini pe litera Constituţiei aflată în funcţiune, orice program ar anunţa viitorul preşedinte, el rămîne o simplă cortină. Din funcţia de la Cotroceni, oricine ar fi el, Preşedintele nu are instrumentele instituţionale şi legale, după cum nu are nici căderea de a promova un program politic, de guvernare. România nu este o republică prezidenţială, (Franţa), nici pe departe, ci una semi-prezidenţială, unde, dacă citeşte cineva cu bună credinţă şi cu mintea întreagă textul constituţional, "semi" cîntăreşte, de fapt, o cîtime mult mai mică decît jumătate!!! De acest adevăr s-au convins pînă la urmă, cu amărăciune, mai repede sau mai tîrziu, mai uşor sau mai greu, dar s-au convins, toţi cei care au exercitat funcţia prezidenţială în era post-decembristă, pînă în ziua de astăzi! În aceeaşi ordine de idei şi încercarea de a da candidaţilor o identitate politică tip "dreapta"/"stînga" sau "preşedinte jucător/nejucător" este doar un joc de imagine, util poate, în campanie, dar irelevant după ce titularul îşi ocupă locul la Cotroceni. Ceea ce pentru noi, alegătorii, înseamnă că este un fals criteriu de alegere.

Cealaltă variantă pe care o mai avem la dispoziţie pentru a ne fundamenta alegerea ar fi "OMUL". Chiar aşa, cu litere mari!!! Sunt ţări unde competiţia prezidenţială este, desigur, democratic, deschisă pentru toţi, dar în care se aplică strict principiul "mulţi chemaţi, puţini aleşi"! Cu alte cuvinte, sita care cerne candidaţii este f.f.f deasă şi nu lasă să treacă decît "Personalităţi" ale vieţii publice care au o "greutate" masivă prin realizările pe tărîmul vieţii publice (dincolo de politic!), în viaţa profesională etc. Nu e cazul să ne pierdem vremea! Cu greutatea socială, specifică, pe care o au candidaţii noştri la prezidenţiale, dacă-i scufundăm în apă, putem fi siguri că greutatea volumului de apă dislocat o depăşeşte cu mult pe cea proprie! Pe scurt, plutesc ca nişte pene de gîscă! Personalităţile vieţii noastre sociale, cîte sunt, au fost constant şi cu metodă împinse în afara cadrului de alegeri valide pe care le putem face, noi, cei ce punem votul în urnă. Ne sunt băgate pe gît, în schimb, toate tipurile de nulităţi, pe motiv că au "chemare" la electorat, patalama "politică", ori voie de la "poliţie"!

Aşa cum arată lucrurile, de mers la urnă, vom merge, cei mai mulţi dintre noi, dar de ales, în sensul propriu, nu vom alege, decît în închipuirea noastră! Oricît am fi de supăraţi pe ei, de vină nu sunt în primul rînd candidaţii, ci abrambureala constituţională din care ne-am ales cu un "Preşedinte" cu un mandat tare, care rivalizează cu cel al Parlamentului, datorită votului direct; care pe hîrtie poate şi trebuie să facă puţine lucruri şi acelea circumscrise strict programului politic al guvernării sprijinită de o majoritate parlamentară, dar care, în realitate, face, fiecare ce crede de cuviinţă, ce-l duce capul şi mai ales "ce vrea muşchii lui". C-aşa-i în "democraţie"!