Conceptul celei de a cincea ediţii a Tîrgului Privat de Vile este să reunească, într-un spaţiu de referinţă, firme ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul imobiliar, al construcţiilor, precum şi în domeniul financiar-bancar, IT, resurse umane, a declarat ieri, la deschiderea evenimentului, Dan Ioan Popp, preşedintele companiei Impact.
Succesul de care s-a bucurat acest eveniment, ediţie de ediţie, interesul pe care l-a stîrnit atît în rîndul participanţilor cît şi al vizitatorilor au determinat World Trade Center Bucureşti să decidă ca această manifestare să reunească nu atît prezentări generale de dezvoltări imobiliare, ci să le pună în evidenţă pe cele punctuale, astfel încît cetăţeanul interesat de un anumit tip de locuinţă să aibă cît mai multe date, de la constructor şi de la finanţator. Această ediţie, desfăşurată în perioada 3-6 octombrie la WTC Bucureşti, oferă posibilitatea de a contracta, cu consiliere financiară, una dintre cele peste 5.000 de locuinţe, aflate în diverse stadii de construcţie, în Capitală şi în zonele din imediata vecinătate.
"S-a vrut o ediţie cu noi obiective, noi aşteptări şi o nouă prezentare. Cetăţenii sunt cei care vor hotărî dacă cele peste 20 de firme de construcţii, imobiliare, de arhitectură, au reuşit să ofere o gamă completă de tipuri de locuinţe", a afirmat Popp.
În general, preţurile în ansambluri rezidenţiale, pornesc de la 800 euro/mp construit fără TVA. Pentru a-şi atrage cîţi mai mulţi clienţi, pe perioada Tîrgului, există promoţii prin care cei care contractează au reduceri de circa 10-15 la sută. Unul dintre "eşecurile" Tîrgului, a fost, chiar de la deschiderea sa, lipsa reprezentanţilor autorităţilor locale, aceleaşi care la ediţia din martie s-au arătat entuziasmate de proiectele imobiliare şi chiar au promis sprijin în realizarea parteneriatelor public-private pentru diminuarea deficitului de circa 400.000 locuinţe înregistrat numai în Capitală.
Timp de 4 zile expoziţia găzduită de World Trade Plaza devine un adevarat ansamblu rezidenţial, populat cu multe oferte tentante de locuinţe, financiar-bancare, soluţii tehnologice şi materiale de construcţii. Printre cele mai vizitate standuri au fost cele ale companiei Impact, iniţiatorul Tîrgului în 2003, Eurisko, Triumf, Băneasa Investments Regatta, Ibitza, Central Park, Mundi.
"Astfel de proiecte vor schimba faţa Capitalei în următorii 7-10 ani", a declarat pentru Rompres Dan Ioan Popp.