CEC Bank şi AFIR au semnat un protocol prin care oferă credite cu dobânzi reduse pentru fermieri

G.U.
Bănci-Asigurări / 13 iulie 2021

CEC Bank şi AFIR au semnat un protocol prin care oferă credite cu dobânzi reduse pentru fermieri

CEC Bank şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au semnat un protocol de colaborare pentru accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene alocate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada de tranziţie 2021-2022, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

"CEC Bank a avut şi are în continuare un rol major în susţinerea proiectelor de accesare fonduri europene şi în special a proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, care reprezintă peste 40% din finanţările acordate de bancă pe partea de fonduri europene. Prin acest Protocol ne propunem creşterea accesului la finanţare şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene alocate perioadei de tranziţie din PNDR. CEC Bank oferă o serie de facilităţi, prin crearea de produse adaptate specificului acestor finanţări, precum şi prin aplicarea de marje de dobândă mai reduse cu 0,5 pp faţă de costurile standard", a declarat Ramona Ivan, Director la Direcţia Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale din cadrul CEC Bank.

Mihai Moraru, directorul general al AFIR, a declarat: "Suntem preocupaţi în permanenţă de identificarea unor soluţii reale pentru a sprijini solicitanţii în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Parteneriatul nostru cu CEC-Bank este unul cu tradiţie şi vine în întâmpinarea nevoii de cofinanţare pe care mulţi dintre potenţialii beneficiari o resimt acut în ultima perioadă. Continuăm să identificăm soluţii pentru a facilita absorbţia fondurilor şi implicit pentru a contribui semnificativ la modernizarea mediului rural românesc."

Potrivit sursei citate, fondurile alocate perioadei de tranziţie, gestionate de AFIR, sunt destinate beneficiarilor privaţi din mediul rural, pentru realizarea de investiţii în sectorul agroalimentar şi pentru dezvoltarea de activităţi neagricole, pentru care există o constrângere în privinţa timpului, fondurile necesitând a fi cheltuite până în 31 decembrie 2025, prin finalizarea implementării proiectelor, inclusiv efectuarea ultimei tranşe de plată.

Expertiza şi finanţările CEC Bank pentru proiectele din PNDR sunt deja de amploare. Astfel, până în prezent, banca a finanţat circa 2.150 de proiecte de investiţii eligibile în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în valoare de aproximativ 3 miliarde lei.

Complementar, CEC Bank a acordat peste 166.000 de credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate de APIA, din care aproximativ 60.000 de credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate de APIA din fonduri europene, în valoare de peste 3,7 miliarde lei.

În plus, Banca, în calitate de partener în cadrul proiectului "PROSME - Promovarea IMM-urilor din România prin intermediul Enterprise Europe Network", asigură fermierilor din judeţele eligibile în program, respectiv Bucureşti-Ilfov, Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, servicii gratuite de consiliere în vederea internaţionalizării afacerilor, prin facilitarea de contacte cu potenţiali parteneri din cele 60 de ţări în care este prezentă reţeaua.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb