Cehia deschide runda preliminară pentru construirea noului reactor şi păstrează deocamdată Rusia în proiect

A.B.
Internaţional / 26 martie 2021

Cehia deschide runda preliminară pentru construirea noului reactor şi păstrează deocamdată Rusia în proiect

Ministerul Industriei din Cehia a decis să invite patru ofertanţi, inclusiv din Rusia, pentru a se precalifica la oferta de construire a unui nou reactor la centrala nucleară de la Dukovany, dar o decizie finală privind firmele cărora li se va permite să participe la licitaţie va fi luată după alegerile din octombrie, transmite Reuters şi Agerpres.

CEZ, compania controlată în proporţie de 70% de statul ceh, deţine unitatea de la Dukovany, şi gestionează construirea acestui proiect, estimat la cel puţin şase miliarde de euro, cu o capacitate de 1.200 Megawaţi.

Însă serviciul de informaţii din Cehia şi-a exprimat opinia ca la această licitaţie să nu fie invitate firme din China şi Rusia, o opinie care contravine declaraţiilor preşedintelui Milos Zeman şi ale directorului general de la CEZ, Daniel Benes, care s-au declarat favorabili participării Rusiei. În schimb, majoritatea partidelor de opoziţie, care potrivit sondajelor de opinie au şansa de a prelua puterea la alegerile programate pentru luna octombrie, au făcut presiuni pentru ca cele două ţări să nu fie invitate la licitaţie.

Guvernul de la Praga a fost de acord să nu invite China dar vrea să păstreze grupul rus Rosatom, văzut ca un candidat puternic, având sprijinul preşedintelui pro-rus Zeman.

Alţi potenţiali licitatori sunt grupul sud-coreean KHNP, compania franceză EdF şi firma americană Westinghouse.

Evaluarea rundei de precalificare, în care firmele descriu structura ofertelor şi problemele legate de lanţul de aprovizionate şi de securitate cibernetică, se va încheia în noiembrie, apoi va fi anunţată decizia privind firmele care participă la licitaţie, a explicat ministrul Industriei, Karel Havlicek.

CEZ a dat asigurări că firmele invitate nu vor primi informaţii care să le permită să lucreze la oferte, iar licitaţia ar putea demara în decembrie.

CEZ a fost nevoit să anuleze o primă procedură de licitaţie pentru construirea unui nou reactor, organizată în 2014, din cauza lipsei de sprijin guvernamental şi în acest context vrea să evite un al doilea eşec. Opoziţia a blocat în Parlament un proiect de lege care prevedea împrumuturi de stat şi achiziţii de energie electrică de la noul reactor în termeni favorabili pentru CEZ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu am auzit in Romania ca pentru constructia reacoarelor nucleare sa se organizeze ceva licitatii. Probabil se merge ca la Behtel. Dam banii si primim doua-trei roabe de ciment apoi se retrag. Contractul nu mai este de gasit nicaeri, (fiin secret). etc. Apoi noi importam energie (binenteles cea mai scumpa).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb