CEHIA: Preşedintele Zeman a ieşit de la terapie intensivă

G.B
Internaţional / 4 noiembrie 2021

Milos Zeman (sursa foto: Twitter)

Milos Zeman (sursa foto: Twitter)

Preşedintele ceh Milos Zeman a fost transferat din secţia de terapie intensivă, după mai mult de trei săptămâni de tratament, într-un salon obişnuit al Spitalului militar central din Praga, pentru că starea sa s-a ameliorat, a informat astăzi instituţia medicală, potrivit agenţiei Reuters, citată de Agerpres.

Zeman, în vârstă de 77 de ani, a fost internat la 10 octombrie, la o zi după ce în ţară au avut loc alegeri parlamentare în care aliatul său, prim-ministrul Andrej Babis, a pierdut în faţa unui grup de partide de opoziţie.

Administraţia prezidenţială nu a dezvăluit diagnosticul, dar comunicatul emis de spital la 18 octombrie afirmă că Zeman era prea bolnav pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile prezidenţiale, o situaţie care ar putea determina parlamentul să-i retragă prerogativele, inclusiv pe aceea de desemnare a noului prim-ministru.

Din comunicatul recent al spitalului nu a reieşit dacă starea preşedintelui s-a ameliorat suficient pentru ca opinia medicală să se schimbe cu privire la capacitatea acestuia de reveni la lucru.

'Tratamentul, în special suportul nutriţional complex, oferit la terapie intensivă a condus la o ameliorare a stării clinice a preşedintelui. Astăzi, preşedintele a fost transferat într-un salon standard', se menţionează în comunicat.

Camera inferioară a parlamentului se va întruni în noua componenţă la 8 noiembrie într-o şedinţă care va iniţia transferul de putere.

Odată cu încheierea şedinţei inaugurale, guvernul în exerciţiu al prim-ministrului Andrej Babis va fi obligat să demisioneze, urmând ca preşedintele să desemneze un nou premier.

Cele cinci partide de centru şi centru-dreapta care au câştigat împreună 108 mandate din cele 200 ale camerei legislative inferioare au ajuns la un acord cu privire la formarea unui nou guvern şi vor ca Zeman să-l desemneze prim-ministru pe liderul Democraţilor Civici (ODS, centru-dreapta).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb