Cel mai avansat concept de hiperstore Auchan, de acum şi în hipermarketul Auchan Găvana din Piteşti

R.S.
Miscellanea / 14 august

Cel mai avansat concept de hiperstore Auchan, de acum şi în hipermarketul Auchan Găvana din Piteşti

Lansat anul trecut în Auchan Berceni şi premiat cu distincţia "Cel mai bun concept de design de magazin" în cadrul The Diplomat - Bucharest Awards Gala, noul concept este accesibil începând de astăzi, 14 august, şi pentru piteşteni, în hipermarketul Auchan Găvana. Acesta oferă consumatorilor un design nou, modern, servicii şi game extinse şi specializate, structurate sub formă de universuri de specialist alimentar şi nealimentar. Cu preţuri mici şi o experienţă plăcută la cumpărare, cu un puternic accent pe un comerţ responsabil şi producători locali, Auchan Găvana este al doilea magazin al reţelei remodelat sub acest concept, după Auchan Berceni din Bucureşti. Astfel, Auchan continuă investiţiile în dezvoltarea reţelei de magazine şi îmbunătăţirea modelului de hipermarket, urmând ca, pe termen lung, să implementeze acest concept, treptat, şi în celelalte hipermarketuri din ţară, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, cu o suprafaţă de vânzare de 7.300 mp şi o gamă formată din aproximativ 50.000 de produse, hipermarketul Auchan Găvana a fost reamenajat oferind clienţilor un spaţiu modern, facil de parcurs şi confortabil la cumpărături.

Game extinse, universuri specializate şi un accent deosebit acordat produselor româneşti

Printre principalele noutăţi aduse în hipermarket se numără o vizibilitate mai puternică acordată produselor româneşti, clienţii având posibilitatea de a afla provenienţa şi povestea producătorilor de filiere Auchan prin afişele dedicate expuse la raft în dreptul produselor furnizate. Până în prezent, Auchan a dezvoltat peste 85 de produse în filiera Auchan, parteneriate pe termen lung prin care obţine produse cu trasabilitate controlată de la sămânţă până la raft. De altfel, peste 90% dintre produsele alimentare din Auchan provin de la societăţi din România, iar retailerul a încheiat parteneriate cu producători români, atât la nivel ultralocal, cât şi naţional.

În noul concept de magazin, au fost integrate vitrine cu servire asistată pentru toate produsele proaspete (peşte, carne, mezeluri, brânzeturi, măsline, gastro), cu scopul de a uşura alegerea clienţilor. Pentru o selecţie mai facilă şi rapidă a produselor necesare, a fost construită şi "Zona de sănătate", de unde clienţii pot alege cu uşurinţă dintr-o gamă variată de produse bio şi pentru diete speciale, precum produse fără gluten, zahăr sau sare.

Magazinul păstrează în continuare zonele proprii de producţie, respectiv Brutărie, Cofetărie, Gastro, iar zona de servit masa a fost extinsă şi modernizată, pentru ca fiecare client să poată savura, zilnic, într-un ambient plăcut preparate proaspete pregătite de bucătarii Auchan.

Un alt factor important din cadrul noului concept îl reprezintă zona "Crama Mea", categorie în care Auchan propune o selecţie amplă de vinuri de la crame româneşti, acoperind atât categoria premium, cât şi cea mai accesibilă. Piteştenii vor regăsi aici şi "Selecţiile Auchan", un segment ce cuprinde un sortiment de vinuri special alese, dar şi multe alte tipuri de băuturi alcoolice, totul într-un spaţiu modern, cu o puternică componentă de informare şi educare. Mai mult, berile artizanale, predominant româneşti, beneficiază acum de o zonă dedicată, pentru un plus de vizibilitate, se menţionează în comunicat.

Printre noutăţile magazinului se numără şi evidenţierea unor game specializate, care se remarcă prin dimensiunea colecţiilor, calitatea produselor şi un foarte bun raport calitate-preţ. Astfel, zona de produse şi accesorii pentru casă, de exemplu, a fost extinsă şi complet reinventată oferind clienţilor o structură împărţită pe camere şi o sortimentaţie concentrată pe produsele create sub marca proprie Actuel. Printre acestea se regăsesc şi numeroase articole sustenabile, precum produse din bumbac organic şi articole din aluminiu reciclat.

De asemenea, în zona dedicată produselor electronice şi electrocasnice, retailerul a creat o experienţă cu accent pe informaţie, astfel încât clienţii pot regăsi aici numeroase sfaturi utile cu privire la cum să îţi alegi sau să întreţii un anumit produs.

Un alt reper pentru noul model de hiperstore este raionul dedicat produselor pentru animalele de companie, suprafaţa acestuia fiind acum dublă. Cu o abordare de specialist, Auchan oferă o gamă extinsă de hrană pentru câini, pisici, rozătoare, peşti sau alte animale de companie, inclusiv produse pentru diete speciale, precum şi o paletă amplă de accesorii.

Alte noutăţi de care se vor putea bucura de acum clienţii Auchan Găvana sunt Florăria Auchan, zona dedicată produselor de machiaj, cu game noi şi branduri apreciate, dar şi de "Librăria mea", un nou spaţiu dedicat de unde clienţii pot alege dintr-o varietate largă de cărţi atât pentru adulţi (beletristică, dezvoltare personală etc), cât şi cărţi pentru copii.

Servicii noi - acompaniere pentru persoanele cu dizabilităţi şi închiriere gratuită de unelte pentru casă

Şi în ceea ce priveşte gama de servicii au fost aduse noutăţi, retailerul mizând pe sporirea confortului clienţilor la cumpărături.

În primul rând, orice persoană cu nevoi speciale poate solicita la Auchan Găvana să fie însoţită la cumpărături sau să i se facă cumpărăturile de către un angajat. Serviciul este disponibil zilnic, în intervalul orar de funcţionare a magazinului, şi este accesibil fie printr-o programare telefonică în prealabil, fie direct în momentul sosirii în magazin. Serviciul este promovat în incinta magazinului şi a centrului comercial, prin afişe, inclusiv cu un cod QR cu trimitere directă către telefonul de la serviciul clienţi, pe ecranele din magazin, prin spoturi radio, iar în perioada următoare vor fi completate şi toate celelalte elemente de accesibilizare pentru persoane cu dizabilităţi implementate în magazinul pilot Auchan Berceni, împreună cu CNDR, se precizează în comunicat.

Mai mult, clienţii Auchan Găvana care beneficiază şi de cardul de fidelitate MyCLUB Auchan pot accesa serviciul "Ustensile de închiriat", putând împrumuta, gratuit, unelte şi echipamente pentru casă şi grădină.

Un alt avantaj de care vor beneficia de acum clienţii îl reprezintă posibilitatea de a-şi lăsa bagajele în spaţiile special amenajate de la Serviciul Clienţi.

Auchan Găvana, un hipermarket responsabil care încurajează un comportament sustenabil

În continuarea acţiunilor de protejare a mediului înconjurător, şi magazinul Auchan Găvana foloseşte vitrine pe CO2, iluminat LED şi etichete electronice, iar acoperişul este echipat cu panouri fotovoltaice. De asemenea, ca în toate hipermarketurile Auchan, clienţii au la dispoziţie şi o serie de programe de sustenabilitate şi proiecte de economie circulară precum:

Zero Risipă, programul de combatere a risipei alimentare prin care Auchan a salvat peste 20 de milioane de produse;

colectarea uleiului alimentar uzat, program prin care retailerul a colectat peste 1.000.000 de litri de ulei în ultimii 5 ani;

colectarea ambalajelor PET/Alu/Sticlă de băuturi prin SGR

zona O nouă viaţă, un proiect prin care retailerul încurajează refolosirea articolelor vestimentare.

De asemenea, în cadrul a numeroase raioane (jucării, papetărie etc.), clienţii vor regăsi produse cu ambalaje certificate FSC, respectiv ambalaje a căror compoziţie provine din păduri gestionate responsabil, şi articole create într-un mod sustenabil, dar şi sfaturi despre adoptarea unor comportamente responsabile.

Nu în ultimul rând, Auchan Găvana oferă o linie de case complet modernizată, formată din case hibride, multifuncţionale, ce pot fi operate atât de către client, cât şi de către casieri, şi pune la dispoziţia clienţilor şi multiple servicii de livrare pentru comenzile online plasate pe www.auchan.ro, respectiv Click & Collect (ridicare din magazin), Auchan Drive (ridicare din parcare direct la maşină) sau livrare la domiciliu (prin partenerii Bringo, Glovo, Tazz).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Accent pe produsele romanesti pe naiba. Fac cumparaturile aici de pe vremea cand era Real, dupa remodernizare, produsele romanesti au primit cele mai mici spatii la rafturi, pare ca se pune mai mult accent pe principiul american, cine plateste mai mult are loc mai bun. Cel putin laptele Napolact care inainte avea o zona consistenta la raft, acum abia mai exista nu mai zic ca aproape nu mai aduc deloc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb