Cel mai liber stat

Imaginaţi-vă un stat unde cetăţenii nu plătesc impozite pe venit şi unde nu se percepe TVA. Un stat unde parlamentarii sunt plătiţi doar cu o sută de dolari pe an şi se întâlnesc în sesiune ordinară doar o dată la doi ani. Unde Executivul este ales direct de cetăţeni şi unde Constituţia prevede dreptul poporului la revoluţie împotriva guvernării abuzive. Unde venitul pe cap de locuitor este mai mare decât media celui din Statele Unite şi unde motocicliştii nu sunt obligaţi să poarte cască, iar şoferii centură.

Acest stat există de-adevăratelea. Este New Hampshire.

Haideţi acum mai aproape de meleagurile noastre. Tot spunem, de la o vreme, că suntem "europeni". Că ne "integrăm în UE". Nu sunt însă convins că am dat şi un sens precis acestor noţiuni. După cum nu sunt convins că în istoria noastră, după ce a dispărut generaţia paşoptiştilor, noi am avut un scop, un proiect bine definit în ce priveşte forma de guvernare. Mai degrabă constat că mergem după principiul "Ca la noi, la nimenea!". Este coşmarul "democraţiei originale", acela care ne bântuie în continuare. Unde mai vedem guverne susţinute de 18% din Parlament? Unde mai vedem o Opoziţie care face Bugetul? Şi unde mai alegem "independenţi pe liste de partid"?

Pentru orice om cu un rest de raţiune, e clar că trebuie să preluăm, să imităm, să asimilăm practicile şi valorile democraţiilor avansate, funcţionale. Dar nu e clar de unde anume. Regimurile democratice sunt foarte diferite între ele. Nu susţin o imitaţie servilă a unuia sau altuia dintre ele. Dar e limpede că trebuie să ne raportăm mai curând la un regim, la un stat anume, mai degrabă decât la altul. În materie de regim constituţional, nu putem fi simultan şi nemţi şi elveţieni şi englezi şi suedezi. Acest lucru l-au înţeles paşoptiştii din Ţara Românească. Pentru ei, reperul politic primar era Franţa.

Dar acum? Acum nu văd vreunul. În orice caz, clasa politică actuală pare mulţumită să plutească în derivă. Aşa încât rămâne să vedem noi, cetăţenii, între ce avem de ales.

Or, aici ne izbim de un gen de dogmatism. Se înţelege "de la sine" că aceste modele trebuie să fie doar "europene". Dar aceasta e expresia fie a unei îngustimi a imaginaţiei, fie a unei reA-voinţe. Nu decurge de nicăieri că modelele europene ar fi cele mai performante sau cele mai adaptate contextului românesc. De ce regimurile danez, olandez sau german ar fi mai relevante, ca standarde, decât, să spunem, democraţia australiană (mai veche şi mai consolidată decât corespondentele sale europene)?

Iată de ce trebuie să ne deschidem orizonturile. Să explorăm şi altceva decât exemplele prescrise, cu jumătate de gură, de eurocraţii de serviciu. Vreţi un model de bună-guvernare şi de democraţie? Iată exemplul statului New Hampshire, un stat cu o Constituţie care datează din 1784 (în comparaţie, prezenta Constituţie a Spaniei datează din 1978) şi cu cel mai liberal regim fiscal din federaţia americană. Cu o populaţie numai de două ori mai mare decât a Ciprului şi un venit pe cap de locuitor aproape dublu faţă de acela al Italiei, este condus de un Consiliu Executiv care are drept de veto asupra tuturor contractelor publice în valoare de peste 5.000 de dolari. New Hampshire e cel dintâi stat american care şi-a declarat independenţa faţă de Marea Britanie şi este faimos pentru alegerile sale primare pentru desemnarea Preşedintelui Statelor Unite. Deviza sa este Live Free or Die ("Să trăim liberi sau să murim!"), iar locuitorii săi se mândresc cu tradiţia lor de independenţă şi auto-suficienţă. Proiectul Statului Liber (Free State Project) al unui grup de libertarieni a ales New Hampshire drept cel mai potrivit loc unde să formeze o comunitate de 20.000 de cetăţeni care să conducă politica locală în direcţia statului minimal.

Cazul statului New Hampshire ne învaţă ceva important despre politica noastră. Ne face să ne punem întrebarea cu privire la scopul fundamental al guvernării. Ce dorim de la Guvern în general sau de la o guvernare anume, fie ea aceea de la Bucureşti sau de la Bruxelles? Grădiniţe subvenţionate? Locuri de parcare? Spectacole în grădina publică? Bonuri de masă?

Nu ştiu despre dumneavoas­tră, dar eu cred că înainte de orice scopul guvernării e să respecte şi, eventual, să asigure libertatea politică a cetăţenilor. În marea tradiţie a republicanismului şi liberalismului, european şi american, forma supremă de stat este aceea a "statului liber". O idee care supravieţuieşte în denumiri oficiale precum "Statul liber Saxonia".

Aceasta este tradiţia pe care o văd erodată şi negată de politicile statului birocratic, pan-european, care pare mai preocupat să reglementeze grosimea cojii de cartof decât să respecte şi să apere spiritul liber. Un stat paternalist, pentru care cetăţenii sunt nişte veşnic asistaţi. Nu ştiu despre dumneavoastră, dar mie nu îmi place asta. Ba chiar cred că libertatea noastră e pusă în pericol de un asemenea stat. Nu uitaţi să vă prindeţi centura de siguranţă.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.