Cele 10 greşeli majore ale francizorului (I)

Corina Driga
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 23 noiembrie 2007

Cele 10 greşeli majore ale francizorului (I)

Într-un articol din publicaţia online "Smart Company", Jaqui Walker prezintă 10 dintre cele mai grave greşeli pe care le poate face un francizor. Efectele acestor greşeli nu se reprecutează doar asupra francizorului sau a companiei sale, ci asupra întregului sistem de franciză şi a francizaţilor, putând avea un efect al bulgărelui de zăpadă. Efectele greşelilor francizorului pot genera conflicte în cadrul reţelei, dispute, pierderea imaginii de marcă şi a bunei reputaţii afacerii, iar rezultatul să fie eşecul francizei.

A vinde francize, nu a le acorda

Un sistem de franciză prosperă, în mare parte, datorită investiţiilor francizaţilor în afacere, reuşind astfel să se extindă. Un nou francizat înseamnă mai mult capital investit în afacere. Aceasta poate fi o capcană, însă. Francizorii pot fi tentaţi să vândă francize oricui, primului venit care dispune de suma necesară pentru plata taxei de franciză. Nu toţi cei care solicită o ofertă de franciză sunt potriviţi pentru a fi francizaţi şi mulţi nu sunt oamenii potriviţi pentru sistemul respectiv. Cei care achiziţionează o franciză trebuie să aibă abilităţile, înclinaţia şi înţelegerea a ceea ce se va cere de la ei. Dacă au investit bani într-un sistem de franciză, francizaţii se asteaptă să aibă succes, iar dacă aceasta nu se întâmplă, apar conflicte şi dispute ce se pot extinde, implicându-i şi pe ceilalţi francizaţi.

A face achiziţii nepotrivite

Scopul francizorului este acela de a îşi dezvolta şi extinde afacerea. O modalitate foarte rapidă de creştere a afacerii, mai ales în cazul celor care au deschis deja o unitate în marile oraşe, in fiecare mall, este aceea de a achiziţiona sau fuziona cu un alt siste, de franciză, de obicei unul care oferă un produs sau serviciu complementar celui oferit de sistemul nostru. (De exemplu, un lanţ de pizzerii achiziţionează o franciză care produce şi vinde îngheţată.)

Fiecare companie are ceea ce se numeşte "cultura" sa, acel set de caracteristici, de valori după care se ghidează în afaceri, acele modalităţi de a face afaceri şi de a aborda toate provocările cu care se confruntă, o adevărată mentalitate. Această mentalitate sau cultură este foarte importantă pentru succesul sistemului de franciză şi al fiecărui francizat, mai ales că o reţea de franciză este alcătuită din afaceri în care s-a replicat întocmai acel set iniţial de valori şi mentalităţi. Astfel, prin fuziunea cu un alt sistem de franciză există un risc major de disipare a culturii şi a mentalităţii. De asemenea, resursele utilizate pentru susţinerea şi operarea sistemului sunt acum folosite de ambele părţi, franciza iniţială şi sistemul cu care s-a fuzionat, ceea ce poate însemna mai puţin suport pentru francizaţi sau o diluare a ceea ce constituie identitatea mărcii francizei şi deosebeşte acest sistem de franciză de altele.

Graba de a se extinde pe plan internaţional

Extinderea în alte ţări sau pe alte continente a unei francize este un efort major pentru afacere. Extinderea nu se rezumă doar la o tranzacţie, încheierea unui contract între francizor şi master francizatul dintr-o altă ţară. Francizorul trebuie să creeze logistica necesară pentru ca afacerea să funcţioneze şi pe altă piaţă, sistemul de furnizare cu materie primă, echipamente sau necesarul pentru derularea operaţiunilor zilnice în respectiva afacere şi trebuie să adapteze produsele, serviciile şi mărcile la specificul pieţei locale. De asemenea, el trebuie să adapteze afacerea pentru a fi în concordanţă cu cerinţele legislaţiei şi regamentelor din acea ţară, precum şi specificaţiilor privind proprietatea intelectuală.

Acest pas "înghite" mult capital şi distrage atenţia managementului de la evoluţia pieţei sale principale, cea de origine. Managementul este absorbit în realizarea transferului know-how-ului, în călătorii şi de perspectiva banilor mulţi. De aceea, înainte de extinderea pe plan internaţional, afacerea trebuie sa fie solidă pe plan local, altfel riscă să distrugă marca pe plan internaţional.

Potenţialii francizaţi care vor să achiziţioneze o licenţă sau să devină master francizaţii unei afaceri din altă ţară trebuie să verifice respectiva franciză. Este foarte important ca această franciză să fie o afacere solidă în ţara sa de origine. De asemenea, tot în ţara de origine trebuie să aibă un număr suficient de unităţi aflate în proprietatea unor francizaţi, nu deţinute doar de compania francizoare. Mai mult, ar fi de preferat ca respectiva franciză care a atras atenţia potenţialului francizat să aibă şi câteva unităţi create în statele vecine ţării de origine a companiei francizoare. Acest număr de unităţi, care au succes, create în ţara de origine şi, eventual, ţările vecine, reprezintă o confirmare a faptului că modelul de afacere este testat şi şi-a dovedit eficienţa. În plus, potenţialul francizat trebuie să poată estima dacă franciza respectivă poate suporta să facă acest pas. Ce rost are să investeşti zeci sau sute de mii de euro într-o afacere care nu îţi poate asigura un flux coerent de furnizare a mărfii sau suport şi asistenţă?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb